2017-01-17

Poţi conduce ţara dar nu maşina

Dacă n-ai studii poţi conduce ţara, poţi conduce un municipiu, un oraş, o comună etc. dar nu şi maşina. Altfel spus: un politician (local, central, de care-o fi) dacă n-ar avea 11 clase n-ar avea dreptul să obţină permis de conducere dar ar putea fi investit cu un mandat de primar, de exemplu, pentru că l-au ales oamenii şi aşa-i în democraţie: conduce cel ales de bobor. Desigur, sunt foarte puţini fără studii – cei mai mulţi… sunt plini de informaţii acumulate pe băncile şcolilor şi facultăţilor… la fără frecvenţă sau “învăţământ la distanţa”. Să nu generalizez: sunt şi dintre cei care au studiile făcute “aşa cum scrie la carte”.

Pentru a obţine permis de conducere trebuie să fii apt din punct de vedere medical (fizic şi psihic) in primul rând; apoi… trebuie să ştii să scrii şi să citeşti, să poţi asimila teoria pentru a răspunde la întrebările din chestionare. Ah! Staţi! Nu-i suficient să ştii să scrii şi să citeşti! Asta-i pentru politicieni! Pentru permis de conducere trebuie să ai cel puţin 11 clase. Ziceau de 10 clase, iniţial, dar şi-or fi amintit că 10 clase au devenit obligatorii (din nou, prin 2013).

Să fii parlamentar, însă… eh! O ţară e mult mai uşor de condus decât e de condus un tractor pe câmp, de exemplu, sau Lamborghini pe şoselele patriei. Sub unele guvernări cetăţenii nu mor imediat, ca în cazul impactului violent cu o maşină, ci mor lent, şi nici nu se poate găsi vinovatul - adică… nu se poate stabili legătura de cauzalitate.
Constituţia ne spune clar cine poate deveni parlamentar (e drept, in Constituţie nu scrie ceva şi despre banii necesari şi nici despre studii eventual necesare, coloană vertebrală fermă, capacitate de analiză şi alte mărunţişuri de gen – mărunţişuri mai găsim prin unele legi ordinare, dacă or fi). Desigur, peste vizita medicală de specialitate nu pot sări nici ei. Hm.

O persoană poate fi aleasă în funcţia de deputat sau de senator dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
- este cetăţean român şi are domiciliul în ţară;
- are drept de vot şi dreptul de a fi ales;
- are dreptul de a face parte dintr-un partid politic;
- are vârsta de cel puţin 23 de ani, dacă vrea să fie aleasă în Camera Deputaţilor, respectiv de cel puţin 33 de ani, dacă vrea să fie aleasă în Senat.
(aceste condiţii sunt dispuse prin articolul 37 din Constituţia României).
Vedeţi?! Nu scrie şi despre studii.

Super fain! Aşa s-a ajuns ca din comisia juridică, de exemplu, să facă parte parlamentari care au doar liceul terminat – cu sau fară diplomă ştiu numai ei. Astfel de oameni - fără studii juridice - dau aviz asupra tuturor legilor ce urmează să fie votate de parlamentari.
În altă comisie de specialitate (prin 2010) era un meteorolog in comisia de Apărare… Mdeh! Meteorologul o fi, cumva, util in astfel de comisie…
În aceste comisii de specialitate par a ajunge fel şi fel de parlamentari care n-au studii de specialitate şi nici măcar experienţă profesională in domeniu…

Când e vorba despre primari şi / sau consilieri locali / judeţeni… e suficient să îndeplinească acele criterii notate in Constituţie şi să fie buni gospodari (mai ales primarii - si n-ar fi de comentat doar negativ, pentru că sunt şi primari fără diplomă de bacalaureat dar care s-au implicat trup şi suflet în comunităţile pe care le conduc; aceasta, insă, nu înseamnă că lucrurile ar trebui să rămână neschimbate in ceea ce priveşte condiţia de studii). Primarul din Braşov, cercetat penal pentru fapte de corupţie şi reales de curând, şi-a luat diploma de bacalaureat târziu (gura târgului zice că după cea de licenţă – ceea ce n-ar fi de mirare în Ro, dar prefer să nu dau crezare zvonurilor) şi are şi studii superioare: Facultatea de Educaţie fizica şi Sport, Universitatea de Vest Timişoara, deşi există şi in Braşov o facultate cu acest profil (a avut decenţa de a nu se “înscrie” la… matematică-informatică). Mulţi parlamentari care şi-au obţinut diplome de bacalaureat muuult după vârsta de 18 ani au deja doua sau mai multe facultăţi terminate, mastere diverse, cursuri prin străinătate… Eheee! Doxaţi, nu glumă, dar habar n-am ce legi au iniţiat, nu le ştiu numele dacă nu-i caut pe net ş.a.m.d. Poate ar fi bine să împărtăşească şi altora din cunoştinţele acumulate in urma atâtor studii, să se afirme, să-i cunoască boborul.

Mi-ar plăcea, in mod deosebit, ca toţi aceşti cetăţeni care se doresc aleşi in vreo funcţie publică să-şi publice măcar un curuculum vite cu toate studiile, cronologic, nu aşa, aleatoriu, să nu ştim când, ce, şi cum cu diplomele lor. Nu de alta, dar să nu mai gângurească târgul. Şi, poate, se prind şi alţii cum de-i aşa de uşor să urmezi cursurile a două facultăţi, uneori simultan. E posibil, desigur, dar faptul e mai mult excepţie decât regulă - când nu e vorba despre politicieni români, desigur.
Ar putea să aibă şi România parte de politicieni nu de indivizi travestiţi in politicieni

2 comentarii:

  1. Maine poimaine citesc ca o sa va trebuiasca "brevet" ca sa conduceti trotineta! Asta este un fel de haz de necaz... Sorry!
    pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu le da idei! :))) Maine-poimaine avem nevoie de autorizatie pentru a sughiţa si ni se va percepe taxa de mediu pe pârţ, conform principiului "poluatorul plateste". :)
      Pupici! <3

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.