Când suntem tineri suntem, într-o anumită măsură, egoişti.
Trecem prin viaţă fluierând şi nu avem timp – poate nici nu ne trece prin minte –
să privim in jurul nostru la cei care, poate, se află in ultima sută de zile a
vieţii lor.
Când suntem foarte tineri nu avem idee ce înseamnă să plătim
impozite, să avem grijă ca rafturile frigiderului şi cămării să fie încărcate
cu de-ale gurii şi să avem mâncare pe masă de trei ori pe zi, şi multe altele ne sunt străine. Când suntem
tineri unii ne pierdem repede răbdarea când vrem să cumpărăm ceva şi in faţa
noastră este o persoană vârstincă şi care nu se poate hotărî ce fel de
ciocolată să cumpere – nu se poate apleca spre vitrină să vadă ce scrie pe
fiecare şi nici nu vede bine…
La trecerile pentru pietoni sunt şoferi care-şi pierd
răbdarea când trebuie să stea pentru ca un vârstnic să traverseze mergând cu
viteza melcului, poate şi trăgând după el un cărucior de piaţă încărcat… Ei nu
se mai grăbesc, dar tinerii par foarte grăbiţi să ajungă… Unde? Undeva.
Pentru vârstnici – mai ales pentru cei singuri-cuc – ziua
pare mai lungă decât a celor tineri şi mereu ocupaţi cu ceva… Câţi tineri ar
dărui vârstnicilor din timpul lor? Nici copiii sau rudele apropiate, prea
adesea, nu-şi găsesc timp să le calce pragul… Prietenii lor poate nu mai sunt,
poate sunt mai bătrâni şi mai bolnavi…
Atunci când treci pragul unor astfel de oameni îţi dai seama
că foarte mulţi sunt, mai mereu, pregătiţi “cu ceva bun” pentru eventuali
musafiri. Uneori, bomboanele pe care le cumpără şi păstrează pentru musafiri au
termenul de valabilitate depăşit…
Nu ştiu pe unde am citit: sa oferim din timpul nostru e cel mai frumos dar
pe care îl putem face unui om in vârstă.
ai dreptate... unde?
RăspundețiȘtergereMa grabeam si eu, dar tot nu stiu raspunsul. :)
ȘtergereCât adevăr în cuvintele tale,apopo de trecerea de pietoni,mă aflam la
RăspundețiȘtergerefiul meu și așteptam semaforul să treacă pe verde și
eu grăbită să trec cât mai repede și fiul meu s-a oprit și îmi zice,
mama stai că nu ești în București să te grăbești,ești în Zurich!
Un sfârșit de săptămână minunat și plin de bucurii îți doresc,draga mea!
Pupici cu drag,îmbrățișări și mulțumiri de vizită!
Buna, Elena!
ȘtergereOho! :) In tarile unde oamenii mai stiu ce inseamna civilizatia e o placere sa traversezi. :)
In Brasov, in destul de mare masura, soferii acorda prioritate pietonilor, dar mai sunt destui care sunt nerabdatori.
Multumesc, Elena draga! Iti doresc si eu, cu drag, un weekend minunat! Imbratisari si pupici! <3
Mai demult, nu prea aveam nici eu răbdare ( e drept că comentam numai în barbă, fără clacsoane) cînd aşteptam să treacă un bătrîn sau bolnav.După ce mi-am spart rotula şi o vreme îmi trebuia tare mult timp să mă deplasez,am răbdare.Si chiar le fac semn să nu se grăbească- să nu cadă.Sînt mai aproape de bătrîni, ca vîrstă, decît de tineri şi-mi vine şi mie rîndul.
RăspundețiȘtergereEram copil cand bunica materna a fost lovita de o masina, pe trecere de pietoni. Poate din acest motiv, poate din altul, am crescut avand rabdare cu varstnicii... Ca sofer, aveam rabdare, ca pieton (?!) ma cam irita pietonii care nu se asigura, cei care coboara de pe trotuar dar ezita sa traverseze chiar si cand vad masinile oprite... Ii inteleg, totusi, dar ar trebui sa inteleaga si ei soferii. :)
ȘtergereDaaa... :) Nici eu nu-s prea departe, si-mi vine randul. :) Sau, poate nu! :)
Imi e teama sa traversez, ma deprima tara asta. Inainte ma mai ingaduiau...
RăspundețiȘtergereIn Brasov?! In iunie laudam soferii brasoveni unei familii venita din Bucuresti si care s-a mirat cand soferii au oprit pentru a acorda prioritate pietonilor care asteptau sa traverseze... Din ceea ce am constatat personal am dedus ca brasovenii opresc in proportie de - sa zicem - 98%; numarul de inamtriculare al celor care nici macar nu incetinesc e, de regula, de alt judet (uneori e nr de tara straina - dar sunt sigura ca soferii respectivelor masini sunt români).
Ștergere*
Suna atat de trist cuvintele tale... atat de trist... :( Si trebuie sa recunosc ca, uneori, ma simt deprimata cand imi dau seama ca e nevoie de atat de puţin pentru a face orice om sa se simta apreciat, sa nu se simta ignorat... si, totusi, unii nu vor sa inteleaga... :(
Da, in Brasov.
ȘtergereLa Onix e cel mai rau. Oricum, acum doar prin jurul blocului ma tarai si asta destul de rar.
Ah... Nu prea ajung in zona si am uitat ca e destul de dificila traversarea acolo - mi-am amintit ca si in zona Faget e cam aiurea (daca n-or fi montat semafor - in zona spitalului Tractorul au montat, si au montat - pe langa altele - unul si imediat la intrarea pe Calea Bucuresti, dinspre 15 Noiembrie - zone aproape imposibil de traversat altfel). Noh! Daca m-am gandit mai bine... :)
ȘtergereEste adevarat: cel mai frumos dar pe care il putem face celor care au nevoie. Generozitatea insa se invata. Ca orice alta lectie. Poate ca nu a existat profesorul potrivit...sau chiar nu a existat profesorul.
RăspundețiȘtergereUn weekend placut, Diana draga! Pupici! <3
Cred ca a fi generos cu timpul nostru e unul dintre "lucrurile" greu de invatat... :) Ne e mai usor sa oferim daruri materiale decat sa stam o ora-doua sa ascultam amintirile varstnicilor sau sa stam alaturi de un om bolnav... La trecerile pentru pietoni, insa, si in magazine (in public, in general) ar trebui sa putem avea rabdare toti. :)
ȘtergereMultumesc, Suzana draga! Weekend minunat iti doresc sa ai si tu! Pupici! <3
Când suntem tineri nu realizăm că va veni vremea când vom privi în urmă şi ne vom întreba unde a zburat tinerețea, când au trecut anii, pe unde s-au ascuns visurile de atunci, pentru ce ne-am grăbit să ajungem... nicăieri în loc să ne luăm momente de respiro, să privim cu atenție în jur, să ne bucurăm de tot ce ne oferă viața . Când suntem tineri... bine ai spus. Duminică frumoasă, Diana! 😊
RăspundețiȘtergereCe bine-o zici! :) Cate n-am facut...! :) Ce "planuri" aveam si unde m-a (cam) condus firul vietii. :)
ȘtergereMultumesc, Dana, la fel.
Saptamana frumoasa iti doresc! <3