Reflexii pe trecere. RiO

In poza de mai jos se vede zăpada din 12 ianuarie. La ora aceasta e un fel de primăvară timpurie sau toamna târzie. Noroc că cerul, din când în când, e bleu și - alaturi de razele de soare strălucitoare - mai înseninează atmosfera.

Poza e pentru Reflexii in oglinda, jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate. 

Sursa imagine: Brașov, orașul sufletului meu:

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Știu că mulți nu mai vor zăpadă - unii nu mai vor deloc, deloc, apoi se plâng "vai, vai, încălzire globală". Când zăpada e tot mai puțină, spre deloc, e despre încălzire. Când se rezolvă cu încălzirea va fi iar zăpadă, și tot așa. Nu vrei zăpadă unde era = încălzire globală (sau fenomene ciclice obișnuite în viața Terrei); nu vrei încălzire globală = va fi zăpadă acolo unde există patru anotimpuri. Pe scurt: ai grija ce dorești pentru că s-ar putea să primești.

Egoistă cum sunt... 😊 Îmi doresc zăpadă până la sfârșitul lunii februarie. 😘

Iuliu Hossu, 2025 Anul Cardinalului

In septembrie 2023 se hotărăște în Parlamentul României ca anul 2025 să fie marcat ca Anul Cardinal Iuliu Hossu, fiind anul in care se împlinesc 140 de ani de la nașterea celui care va deveni primul cardinal român. In acest an este onorata memoria unuia dintre cei mai importanți lideri ai românilor ardeleni.

Iuliu Hossu propus pentru titlul Drept între popoare

Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, in timpul celui de-al doilea război mondial, prin predici, îndemnuri, pe cale diplomatică, a reușit să salveze viața multor evrei în vremea când populația evreiască era condamnată la moarte prin decrete naziste.

Pentru faptele sale din perioada Holocaustului, Iuliu Hossu (numit cardinal in secret, in 1969) a fost propus (in 2022) pentru a primi titlul Drept între popoare. Comuniștii, daca ar fi știut că a fost ridicat la rang de cardinal, i-ar fi făcut viața și mai grea.

Cine salvează o viață, salvează Lumea întreagă (Mishnah, Sanhedrin 4:5)

Acest titlu, Drept între popoare, este acordat de statul Israel, prin institutul Yad Vashem, printr-o lege specială, martirilor și eroilor ne-evrei care și-au riscat viața, familia, averea și și-au păstrat omenia, dragostea pentru aproapele, ajutând pe evreii prigoniți in timpul Holocaustului, când purificarea etnică, jaful, omorul, oportunismul erau considerate dragoste de patrie (naționalism) și răsplătite cu medalii și onoruri.

Iuliu Hossu este unul dintre cei are au riscat. Din România sunt cunoscute circa 70 de persoane (între care și Elena, Regina Mamă a României) - la nivel mondial sunt peste 21 de mii. Probabil că sunt mai multi, dar unii nu au solicitat acest titlu, (fie victima salvată, fie salvatorul) din diferite motive (inclusiv necunoașterea existenței acestei legi speciale prin care se conferă titlul atât pentru cei în viață cât și post-mortem).

Numele celor recunoscuți ca Drepți între popoare este înscris pe Zidul de onoare din Grădina Drepților între popoare, lângă muzeul institutului Yad Vashem din Ierusalim, Memorialul Victimelor Holocaustului.

Demersurile pentru ca numele cardinalului sa se regăsească printre ale celorlalți Drepți între popoare au fost începute în octombrie 2022, la inițiativa președintelui Federației Comunităților Evreiești din România în colaborare cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Procesul de recunoaștere poate dura mai mult sau mai puțin, pentru că sunt necesare anumite proceduri tehnice și juridice - depunerea scrisorilor comune, demersuri pentru prezentarea mărturiilor și altor dovezi. Propunerea a fost înaintată Înaltului Tribunal de Dreptate. 

Un fost Șef-Rabin al Clujului, in lucrarea Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), amintește acțiunile curajoase ale episcopului Iuliu Hossu și o Scrisoare Pastorală emisă la 2 aprilie 1944, cu titlul Către preoți și Mireni chemare pentru ajutorarea evreilor, in care îndemna: Chemarea noastră se îndreaptă stăruitor către voi toți, venerați Frați și Prea Iubiți Fii, să-i ajutați pe evrei nu numai cu gândul, dar și cu jertfa voastră, știind că azi nu putem face lucru mai bun decât această creștinească și românească ajutorare, din caldă iubire omenească. Prima preocupare a ceasului de față să fie această acțiune de ajutorare.

Câteva date biografice Iuliu Hossu

S-a născut la 30 ianuarie 1885, in comuna Milaș din comitatul Cluj, Austro-Ungaria (azi, comuna aparține de Bistrita-Nasaud). 

Studiile le-a început în satul natal Milașul Mare numit atunci), apoi, in clasa a IV-a, la gimnaziul luteran din Reghin, Târgu Mureș, iar în clasele V-VIII a studiat la liceul confesional greco-catolic din Blaj. In anul 1904 a început studiile teologice. In 1906 a primit titlul de doctor în filosofie, in 1910 titlul de doctor în teologie, și în 1910, ultimul an de studii, episcopul Vasile Hossu l-a hirotonit preot (in 27 martie).

La începerea primului război mondial (1914), aflând de moartea varului său (Iustin Hossu) pe frontul rusesc, s-a înrolat (voluntar) ca preot militar. 

In martie 1917 a fost numit - prin decret imperial - episcop în locul episcopului Vasile Hossu, care a decedat.

Din anul 1918 și până prin 1946 a înființat mai multe școli și internate.

Ca senator de drept a participat și a luat cuvântul în Senat în toate problemele care priveau Biserica, școala, relațiile dintre Biserică și stat, Concordatul cu Sfântul Scaun și altele de gen.

In 1931 a fost decorat cu Ordinul Ferdinand I, in grad de Mare Ofițer, iar în 1935 a fost decorat cu Ordinul Ferdinand I in grad de Mare Cruce.

In 2 iunie 1945 e ales membru de onoare al Academiei Române.

Vorbea fluent mai multe limbi străine: italiana, franceza, maghiara, germana; cunoștea greaca și latina.

A murit în 28 mai 1970 la spitalul Colentina din București. E înmormântat în cimitirul Bellu catolic.

In anul 2019 a fost beatificat de papa Francisc (alături de alți șase episcopi catolici uciși sau prigoniți de comuniști între 1950-1970), pe Câmpul Libertății din Blaj, și e sărbătorit în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, in data de 2 iunie.

Iuliu Hossu și Actul Unirii din 1918

Din însărcinarea Marelui Sfat Național Roma, Iuliu Hossu a citit la 1 decembrie 1918, mulțimilor adunate la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României.

Episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea (episcop ortodox al Caransebeșului, viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), alaturi de alți fruntași ardeleni - Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș - au dus la București Declarația de Unire de la Alba Iulia, unde a fost înmânată regelui Ferdinand I al Românilor. Inginerul Ioan Hossu, unul dintre frații episcopului Iuliu Hossu, a pus la dispoziție locomotiva care a transportat la Bucuresti delegația Unirii de la Alba Iulia.

Iuliu Hossu in al doilea război mondial

A vizitat răniții din spitalele militare și pe românii din lagărele de muncă forțată de pe întinsul Ungariei. A vizitat evreii din ghetouri și a participat la salvarea unora de la deportare.

De mai multe ori a fost victima șovinismului maghiar horthyst, de doua ori s-a atentat la viața lui. La 1 septembrie 1944 a fost chiar arestat, la Cluj, de autoritățile horthyste.

Episcop în perioada Holocaustului, Iuliu Hossu s-a poziționat împotriva acțiunii naziștilor, a ajutat și a salvat pe unii dintre evreii care trăiau în Cluj, dar și pe unii din alte părți. Și-a asumat riscuri mari, personale dar și pentru Biserica pe care o păstorea. In vreme de restriște, episcopul a trăit cuvintele lui Isus: ... întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut (Matei 25:40)

In acea vreme de moarte a rațiunii, când cei mai mulți oameni erau anihilați de frică și resemnare, episcopul Iuliu Hossu a dovedit că responsabilitatea morală, dragostea pentru aproapele, depășesc granițele religioase, etnice sau politice.

El a reacționat public, încercând să oprească valul de nedreptate și să contribuie la salvarea evreilor. Prin fapte de curaj și plin de compasiune pentru cei oropsiți, a evidențiat faptul că iubirea față de aproapele este universala și necondiționată. Printr-o scrisoare pastorală adresată tuturor preoților și credincioșilor greco-catolici ii îndemna pe aceștia să facă tot ce le stă în putință să ocrotească pe cei persecutați. 

In timpul ocupației Transilvaniei, de Ungaria, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, rămas la Cluj, auzind că există riscul ca autoritățile să decidă închiderea Catedralei ortodoxe din cauză că erau prea puțini credincioși, la finalul Sfintei Liturghii i-a invitat pe credincioșii greco-catolici sa treacă și pe la Catedrala ortodoxă, să fie cât mai mulți oameni.

­Iuliu Hossu s-a opus atât nazismului, cât și comunismului.

Iuliu Hossu și comuniștii

După ce regele Mihai I a fost alungat din țară, liderii comuniști i-au propus (și) lui Iuliu Hossu să devina mitropolit ortodox, dar el a preferat închisoarea.

La 1 octombrie 1948 Episcopul Iuliu Hossu a emis un decret de excomunicare a 36 de preoți care, sub presiunea organelor politice comuniste, au participat la sinodul de revenire de la Liceul George Barițiu.

In noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, episcopul Iuliu Hossu a fost arestat la locuința din București a fratelui său, dr. Traian Hossu, și dus la Ministerul de Interne, unde s-a întâlnit, scurt, cu ministrul cultelor de atunci, dar și cu prim-ministrul comunist Petru Groza, dar fara vreun rezultat benefic. 

În aceeași noapte au fost arestați și alți episcopi greco-catolici și toți au fost duși la vila patriarhală de la Dragoslavele, unde au fost închiși din octombrie 1948 până în februarie 1949. Aici au fost vizitați de al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și de vicarul său, care le-au cerut să renunțe la unirea cu Scaunul apostolic al Romei. Nu pot, credința noastră e viața noastră! Eu am cerut și cer libertatea Bisericii noastre și reabilitarea în drepturile sale, răspundea Iuliu Hossu de fiecare dată când era anchetat. 

In decembrie 1948 a fost emis un decret prin care Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii; bunurile deținute au fost împărțite între diferite ministere și Biserica Ortodoxă.

Toți episcopii greco-catolici au rămas la credința lor. Când ii cereau să renunțe la credința sa le răspundea blând, dar ferm - persecutorilor din timpul prigoanei comuniste - că nici credința, nici principiile nu se pot lepăda ca o haină, in funcție de interesul momentului. Nu-i ura, nu îi blestema, îi binecuvânta.

In urma refuzului de a renunța la credință, episcopii greco-catolici au fost încarcerați la penitenciarul din Sighet, între 1950-1955. Episcopul Iuliu Hossu a fost deținut la Sighet in regim de exterminare. In memoriile sale, încheiate în 1962 a scris: Aceasta a fost cea mai înaltă universitate pe care am parcurs-o, adevărata universitate in care trebuia să trăiesc tot ceea ce învățasem până atunci.

Din august 1956 a fost izolat la mănăstirea ortodoxă Căldărușani.

Un fel de incheiere

Cardinalul Iuliu Hossu și-a iubit neamul, credința, dar a iubit toate neamurile. S-a opus extremismului și totalitarismului cu mult curaj, dar nu cu ură, ci în spirit de dreptate, vorbind răspicat în apărarea celor persecutați, fără a face diferențe de naționalitate, credință sau condiție socială.

La 1 decembrie, la Alba Iulia, a citit mulțimilor Proclamația de Unire a Transilvaniei cu România.

A salvat evrei de la deportare, de la moarte, și - in anul 2022 - a fost propus pentru titlul Drept între popoare.

Pentru convingerile sale a fost întemnițat și a murit în detenție, fără a-și urî călăii.

10 citate despre sarpe. Citate favorite

Din timpuri străvechi, șarpele a fost venerat și/sau temut - e o constantă și un simbol puternic în, probabil, toate mitologiile lumii. A fost asociat cu nemurirea, cu vindecarea miraculoasa, cu tinerețea veșnică și e considerat a fi cunoscătorul tainelor vieții și morții.

În creștinism, șarpele a ademenit-o pe Eva sa guste din fructul cunoașterii, și e asociat vicleniei, e simbol creștin al răului, al lui Lucifer, îngerul căzut. Dar tot în Vechiul Testament, Moise primește porunca de la Dumnezeu sa facă un șarpe de aramă (bronz, in unele surse) care scapă de moarte (prin mușcătura șerpilor veninoși trimiși de Dumnezeu) pe toți cei ce priveau in ochi acest șarpe.

Crestinismul demonizează foarte mult aceasta creatura, dar nu ajunge, totuși, o întruchipare a răului absolut.

Șarpele este o creatura care îmi place foarte mult, dar n-aș putea spune de ce. Mă doare sufletul când mă gândesc că foarte mulți oameni ucid șerpii pe unde ii întâlnesc, neștiind care sunt veninoși, care nu, neștiind că șarpele atacă omul doar daca se simte în pericol sau încolțit - șerpii nu văd bine, nu aud, ci simt mișcarea prin vibrații; te mușcă dacă ești prea aproape de el și crede că vrei să-i faci rău - e autoapărare, altfel spus. 

Pentru că Anul Nou asiatic - Șarpele de Lemn - tocmai a inceput (29 ianuarie) am ales zece citate despre șarpe, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. Recunosc, am omis cu intenție citatele in care șerpii sunt demonizați. 

1. Șerpii sunt unele dintre cele mai neînțelese creaturi de pe Pământ. (Stephen Robert Irwin, ecologist)

2. Ne temem instinctiv de șerpi, dar pare că nu ne e frica de mașinile rapide, care acum sunt un real pericol. Acest fapt sugerează că emoțiile noastre au fost modelate de mediul nostru evolutiv, nu de cel în care am crescut. (Steven Pinker, psiholog cognitiv)

3. Ai ținut vreodată un șarpe? Sunt atât de puternici! Poți înțelege de ce există atât de multe mituri despre ei: nu seamănă cu nicio alta creatura. (Michelle Paver, scriitoare)

4. Ai studiat vreodată capul unui șarpe? Cât de optimiști arata! Au un zambet etern. (Tasha Tudor, scriitoare de cărți pentru copii)

5. Frica de șerpi e adesea mai mare decât șarpele in sine. (proverb)

6. Șarpele care nu își poate arunca pielea trebuie să moară. La fel și mințile care sunt împiedicate să-și schimbe opiniile încetează să mai fie minți. (Friedrich Nietzsche)

7. Multe specii de șerpi își mușcă coada. Un astfel de șarpe este simbolul eternității. (Khalil Gibran)

8. Șerpii își au locul în economia agricolă a satului, dar sătenii noștri par a nu-și da seama. (Mahatma Gandhi)

9. Nu este în natura șarpelui să fie prins, ci să se strecoare și să scape. (Aristotel)

10. Fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. (Biblia, Matei 10:16)

Șarpele e considerat a fi un simbol al forței universale, un simbol atât al binelui cât și al răului - forța poate distruge la fel de repede cum a construit.

Șarpele nu merită a fi ucis în orice context... Doar pentru că l-am văzut în apropiere, in mediul lui sau nu. Părerea mea. Șarpele prefera să fugă, să se ascundă - când nu e încolțit.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/abdulkomeng-3360146/

Cer senin la munte. MFC

Miercurea fara cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis si realitate, joc la care poate participa oricine dorește.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

27 ianuarie-Comemorarea Victimelor Holocaustului

De prin iarna anului 2024, in special, mă gândesc că de nu ar exista legi - celor mai mulți indivizi le e frica de pedeapsa - istoria s-ar putea repeta și în ceea ce privește Holocaustul (poate nu la o scară atât de mare, dar suficient ca un mare număr de oameni să aibă de suferit). 

Faptul că mulți sunt rasiști, antisemiți și antimaiștiuce se poate remarca foarte ușor, din exprimarea acestora: Eu nu am nimic cu..., dar. Nu sunt rasist, dar... Mai mult nu trebuie sa spună pentru că știm că sunt exact ce afirmă că nu sunt.

Victime ale rasismului, ale discriminărilor de tot felul sunt în toată lumea... dar nu așa cum s-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război mondial. Știm, mai mult sau mai puțin, ce s-a întâmplat, știm (oarecum) cum de-a fost posibil sa se întâmple, dar nu vom ști niciodată (sper!) cum se simte când trăiești așa ceva.

Ce este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Comemorarea victimelor Holocaustului nu e doar o aducere aminte, ci și un avertisment asupra urii, intoleranței, prejudecăților, rasismului.

Ceea ce s-a întâmplat atunci e o rușine pentru toți cei care se considera ființe umane. Nu e ca și cum azi, in lume, nu ar mai avea loc atrocități, distrugerea omului de către om, dar atunci a fost ceva organizat la scara mare.

Hotărârea ca aceasta zi sa fie comemorată in 27 ianuarie (1945, eliberarea deținuților din Auschwitz de un corp al Armatei Roșii) a fost luată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2005, și prima comemorare a avut loc în 2006.

Ceea ce s-a întâmplat în timpul războiului în aceste lagăre de concentrare, de muncă forțată, de ucidere in masă a fost posibil pe fondul urii, prejudecăților, antisemitismului, rasismului... Aceasta Zi Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului e menită să ne țină atenția trează, să fim conștienți că ura, rasismul, prejudecățile există și să căutăm cu atenție semnele - pentru ca istoria sa nu se repete.

Amintirea trecutului ar trebui sa fie o garanție că așa ceva nu se va repeta.

Oamenii care erau scoși din case nu știau că sunt duși la muncă forțată, la moarte, și fiecare avea cu el cel puțin o valiză, cu lucruri de valoare materială și/sau sentimentala, documente, haine de schimb, jucării (cei care aveau copii mici). Când ajungeau la destinație le erau luate toate acestea și nu numai...

Ce este Holocaustul

Termenul Holocaust provine din limba greacă și înseamnă complet ars. E termenul care reprezintă cel mai mare masacru din istoria omenirii. 

Din anii 1950, termenul a fost restrâns și se referă exclusiv la masacrarea evreilor, in ajunul și în timpul celui de-al doilea război mondial, nu și la alte ucideri care au avut loc în timpul acestui război dincolo de linia frontului. Se estimează că peste două sute de mii de asasini au participat la Holocaust.

Numai la Auschwitz au fost uciși circa 1,1 milioane de oameni, majoritatea (aproximativ 90%) fiind evrei. Acest lagăr a fost unul dintre multele locuri de concentrare și de ucidere in masă organizate de Germania nazistă. 

In timpul celui de-al doilea război mondial au murit în astfel de locuri nu doar peste șase milioane de evrei, ci și sute de mii de romi și sinti (subgrup de romi care trăiește în principal în Germania și în alte țări din Europa Centrală), persoane cu dizabilități (fizice și/sau psihice), criminali, asociali (persoane considerate de regimul hitlerist că duc o existență parazitara și sunt balast pentru societate), homosexuali, Martori ai lui Iehova, oponenți politici ai nazismului, prizonieri de război, cetățeni sovietici și alte grupuri etnice slave și mulți alții, ne-evrei.

In vara anului 1944, simțind că pierd războiul, hitleriștii au început o exterminare intensiva, încercând să-și acopere urmele, ucigând,  incendiind și aruncând in aer clădiri din lagăr, dar Armata Roșie a înaintat mai repede decât se așteptau...

Să nu uităm nici de marșurile morții... Pe măsură ce Frontul de Est cădea, in vara anului 1944, naziștii au început să mute deținuții, din lagărele din Polonia ocupată, spre vest, către și în Reich - in vagoane neacoperite, dar mai des pe jos. In iarnă, mai ales, mii de prizonieri au murit - de frig, de foame, de epuizare. Trupele germane aveau ordin să împuște toți prizonierii care nu puteau ține pasul sau sa coboare din tren.

Acest eveniment istoric numit azi Holocaust s-a desfășurat între 1933 (ascensiunea naziștilor la putere, in Germania) și 1945 (înfrângerea Germaniei în cel de-al doilea război mondial); s-a urmărit, de Germania nazistă, distrugerea evreilor, conform concepției sale rasiste și antisemite. E un eveniment crucial - in plan etic, legal, cultural - care nu trebuie uitat. S-ar putea spune că Holocaustul a început, efectiv, in noaptea de 9 spre 10 noiembrie, cunoscută ca Noaptea de Cristal,  Noaptea sticlei sparte (Noaptea pogromului din noiembrie, in fapt) - sinagogile au fost incendiate, magazinele deținute de evrei au fost vandalizate, sute de oameni (evrei) și-au pierdut viața și mii au luat drumul lagărelor de concentrare; toate acestea în nici 24 de ore. Până în 13 noiembrie, în toată Germania și Austria s-a întâmplat același lucru: evreii erau scoși din casele lor, bătuți, urcați în camioane; clădirile erau devastate - participau și civili la aceasta nenorocire; străzile erau acoperite cu cioburi...

Ajunși în lagăr erau triati: bătrânii, copiii mici, bolnavii erau trimiși, de regulă, direct la moarte. Ceilalți erau deposedați de tot ce aveau, erau tunși, ținuți în carantină, batjocoriti, chinuiți apoi, cei care rezistau, erau repartizați în dormitoare. Celor uciși li se extrăgeau dinții de aur, iar părul era folosit in industrie.

In timpul Holocaustului au fost uciși cel puțin 1,5 milioane de copii.

Întrebarea, retorica, ce se formulează din reflex este: cum poate o ființă umană să ucidă, cu intenție, o ființă umană copil? Cum își poate apăra un părinte copilul, în condiții terifiante?!

Prizonierii care nu (mai) puteau munci ajungeau în camera de gazare și cei care mureau, la crematoriu (dar și în gropile comune)...

Ce s-a întâmplat atunci doar că nu mă face să cred că se transmite cruzimea, ca un virus... Explicație rațională nu există...

Notă. Imaginile sunt poze pe care le-am făcut materialelor cumpărate de la Muzeul Auschwitz - Birkenau.

Există câte o expoziție în fiecare bloc al morții - sunt prezentate obiecte și spații încărcate de suferința oamenilor care au trăit acolo în cele mai crude condiții. 

Moldova si Tara Romaneasca s-au unit in 1859

Moldova si Tara Românească au fost unite în 24 ianuarie 1859, fiind ales in ambele principate Alexandru Ioan Cuza ca domnitor - in 5 ianuarie a fost ales în Moldova, in 24 in Tara Românească.

Prin unirea Principatului Moldovei cu Țara Românească se punea baza - să zic așa - noului stat, România. Nu le am cu istoria, în amănunte, cu memorarea datelor deci, nu mă (mai) bag. Nici istoricii nu prea-s de acord în unele cazuri cu diferitele chestiuni istorice - la modul general zic.

Profit de ocazie să-mi dau cu părerea: sunt de acord cu istoricii care afirmă că Mica Unire e o formulare improprie. Unirea Moldovei cu Țara Românească, in 24 ianuarie 1859, s-a făcut începând cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor in ambele principate. Unirea Transilvaniei cu România - Marea Unire, de la 1 decembrie 1918 - pare a fi de o mai mare importanță, deși... baza a fost prima unire. Poate că Prima Unire (ceva de gen, cum zic unii istorici) ar ilustra mai fidel adevărul istoric. Unirea Basarabiei cu Regatul României a avut loc la 27 martie/9 aprilie 1918, iar în 15/28 noiembrie a avut loc Unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României. Altfel spus,până la unirea cu Transilvania au mai fost două uniri (mici?) la fel de importante, as zice.

Printre cei care au contribuit la Unirea Principatelor se numără Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, A. Panu, C.A. Rosetti, Ștefan și Nicolae Golescu, Ion și Dumitru Brătianu, Christian Tell, Gh. Magheru.

In anul 1862, noul stat va fi numit România - s-a realizat unitatea constituțională și administrativă, Moldova și Țara Românească formând un stat unitar, cu capitală unică (la București), cu o singura adunare (un singur parlament) și un singur guvern.

Autori - versuri și muzică - Hora Unirii

Hora Unirii (Hora Unirei, in original) e o poezie scrisa de Vasile Alecsandri in 1856 și publicată în revista Steaua Dunării (a lui Mihail Kogălniceanu); muzica a fost compusa de Alexandru Flechtenmacher. Se cântă, de regulă, in 24 ianuarie, data la care s-au unit Moldova și Țara Românească. 

Citate despre Mica Unire, 24 ianuarie 1859

Am adunat mai jos câteva citate tematice, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o aștepta de atât de mult timp. (Alexandru Ioan Cuza)

Unirea Principatelor a fost visul de aur al junețelor mele, ocupația cea mai serioasă a anilor mei de victorie și va fi ultimul suspin al meu care mă va despărți de voi. (Ion Heliade-Rădulescu, 6.01.1802 - 27.04.1872)

Unirea și uniunea națională sunt bunuri mari, importante și însuflețitoare, care nu cer mai mult decât voință tare de a fi și de a rămâne un singur popor. (George Baritiu, 4.06.1812 - 2.05.1893)

Eu cunosc o horă și mai frumoasă, horă in care să se țină de mână toți pământenii, și ortodoxi, și catolici, și armeni, și fără a se uita la deosebirea religiilor, pe care le poate judeca numai Dumnezeu, toți legați prin aceleași drepturi și îndatoriri, prin același interes, prin aceeași dragoste față de țară, să joace hora României unite și autonome. (Mihail Kogălniceanu, 6.09.1817 - 1.07.1891)

Români! Unirea este îndeplinită. Nationalitatea Română este întemeiată... Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România! (Alexandru Ioan Cuza)

Ciori fotografiate in 12 ianuarie. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen 

pe blogul Între vis și realitate.

Discursuri elegante, de Lama din Saskya

Discursuri elegante e o colecție de lucrări - in tibetana și sanskrita - care sunt mai puțin pur religioase, apropiindu-se mai degrabă de Proverbe. 

Una dintre aceste lucrări este Prețioasa Comoara a Discursurilor Elegante (Prețioasa Rugăciune) atribuită lui Lama din Saskya pe care împăratul chinez Kubilai Khan l-a recunoscut în anul 1270 e.n. ca șef al bisericii lamaiste.

Câteva citate pe care le copiez din cartea Yoga tibetana, in traducerea lui Mircea Iacobini, Ed. Sophia, Arad, 1993, pentru Citate favorite, jocul găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț:

Nu te lăsa încântat de laudă,

Nu fi mâhnit de oprobriu,

Ci a-ți cunoaște exact propriile virtuți și puteri

- Acestea sunt caracteristicile omului excepțional.

Un om prost își trâmbițează capacitățile.

Un om înțelept le ține secrete în el.

Un fir de pai plutește la suprafața apei

Dar o piatră prețioasă cade la fund.

Un om minunat ca metalul prețios

Este in toate punctele invariabil.

Un ticălos, ca brațul unei balanțe

Oscilează întotdeauna de sus în jos.

Cea mai mare bogăție constă în a fi milos

Și cea mai mare fericire este de a avea liniște în spirit.

Experiența e cea mai frumoasa podoaba 

Și cel mai bun tovarăș este acela care este fără dorințe.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/kanhaiskan-10303542/

Modificată cu: https://www.online-image-editor.com/

Ziua Culturii Nationale

Ziua Culturii Naționale este sărbătorită, din anul 2011, în ziua de 15 ianuarie, ziua nașterii poetului, prozatorului, jurnalistului, Mihai Eminescu, una dintre figurile marcante ale literaturii române - se împlinesc azi 175 de ani de la nașterea celui considerat poet național.

Sintagma cultură națională nu se referă numai la literatură; e ansamblul valorilor materiale și spirituale specifice unei națiuni, cuprinzând tradițiile, obiceiurile, limbajul, religia și tot ce ține de identitatea națiunii in discuție. Cultura națională poate fi influențată de istorie, de geografie, de contactele cu alte culturi.

Cultura națională se poate schimba, in timp; se modifica limbajul, anumite obiceiuri sunt uitate pentru că nu se mai potrivesc timpului prezent... Să (ne) amintim din când în când tradițiile și obiceiurile care nu se mai potrivesc prezentului cred că nu e desuet. Sigur, la unele zâmbim, dar acestea au fost tradițiile strămoșilor - e ca și cum ne-am bate joc de strămoși dacă am face bășcălie de tradițiile vechi și foarte vechi. Unii dintre acești strămoși și-au jertfit viața pentru ca noi să avem azi România și... democrația (mai mult sau mai puțin - pare că nu prea ne pricepem la democrație). 

Scriu aici despre Ziua Culturii Naționale, dar... habar nu am cum as putea s-o accentuez in calendarul personal. Sigur, caut să aflu pe unde se organizează, in comunitate, ceva dedicat sărbătorii... Sunt câteva, pe ici, colo. Mă atrag două - Atelier de ceramică, la Centrul Cultural Apollonia  - dar e cu circuit închis deci pas; mai sunt proiecții de film și ceva recitaluri care nu-mi stârnesc interesul, și un eveniment de la Muzeul de Artă: Portretele patriciatului săsesc - o fereastră spre istoria Brașovului, participarea liberă, in limita locurilor disponibile (din experiențe anterioare știu cam cum stau lucrurile, așa că nu merg). La Filarmonică greu spre imposibil mă pot imagina! Nu mă laud, doar zic. Sunt piese (bucăți sau nu) care-mi plac de numa', dar... n-am eu bafta de acestea de-ar fi să merg. Și nici spectator la jazz simfonic nu mă văd.

Curiozitate: ați observat că moștenirea culturală latină pierde teren, încetișor, in fața moștenirii culturale trace, mai ales dace? 

Imaginea e prelucrata cu:

https://www.online-image-editor.com/

Zapada din 10 ianuarie. MFC

Pentru Miercurea fara cuvinte, 

jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

147 de ani de la nasterea lui Zaharia Barsan

Azi se împlinesc 147 de la nașterea lui Zaharia Barsan, poet, dramaturg, actor, regizor, animator teatral din Transilvania, născut în 1878 la Sânpetru, Brașov.

Zaharia Barsan a publicat volume de poezie, nuvele, piese de teatru, traduceri. Din 1919, timp de 16 ani, a fost director la Teatrul National din Cluj. In discursul ținut la inaugurare a numit acea zi ca fiind o zi a bucuriei, a mândriei și a reînvierii. Zaharia Bârsan e considerat a fi creatorul teatrului românesc din Ardeal. 

El consideră că nu există stat, libertate și independență fără limbă. Cu trupa sa mică, înființată în 1903, a făcut, timp de un deceniu, un periplu transilvan, susținând peste 200 de reprezentații cu un repertoriu de 40 de piese.

A murit la Cluj, in 13 decembrie 1948.

Pentru jocul Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, am ales următoarele:

Viața noastră….intri pe o ușă… și ieși pe alta. De poți face bine cât treci prin încăpere, e lucru mare!

*

Cineva mi-a spus că sunt taciturn, epigramă publicată în Antologia epigramei românești, Editura Pro Transilvania, București, 2007.

Că sunt tăcut o știu prea bine

Și nici nu pot altfel să fiu!

Ce vrei să-ți spun? Minciuni nu știu

Și adevăruri sunt puține.

*

Cântec

Cine rătăcește-n crânguri

Pe o noapte-așa senină?

- Doi amanți streini și singuri

Stelelor din cer se-nchină.

Cine murmură in șoapte

Basmul dragostei dintâie?

- Doi amanți vrăjiți de noapte

Universul îl tămâie...

Dar de ce bătrâna lună

Râde tristă peste crânguri?

- Luna știe că-i minciună 

Tot ce-și spun amanții singuri...

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Prima ninsoare mai serioasa in cartier

In seara zilei de 10 ianuarie 2025 s-a produs prima ninsoare mai serioasa din cartier: troienele ajung și la 2 cm înălțime! E zăpadă apoasa, dar e albă, rece, strălucitoare! (in poze nu se vede strălucirea) Și mă bucur că e! N-am lăsat eu primele urme în zonă pentru că a nins prea devreme și m-am prins prea târziu că ninge.

Nu știu pe la ce ora a început să ningă, dar pe la ora 21 am făcut câteva poze - in stilul meu inconfundabil: neclaritatea fotografiilor.

Pe la ora 14 am fotografiat teiul, cu gândul să postez poza la textul cu pisica din tei. 

Acolo unde strălucește steaua cu trei raze era inițial, ghemotoc, cu spatele spre bloc. Când m-am auzit in balcon a trecut pe ramura cu stea roșie - unde a stat cât am discutat... Eu: cum să te iau de acolo? Ea: miaaaauuuu. Eu: Chiar nu știu cum să te ajut. Ea: miau! Stătea acolo, in fund, arătând ca o bufniță - la un moment dat o apucase căscatul (uitasem faza).Cât ne-am învârtit noi ce sa facem, ea s-a ghemuit pe craca marcata cu steluță roșie și a tras un pui de somn. Nu aveam liniște in casa, așa că m-am dus în balcon, să văd ce face. Dormea dusa! Aproape că am strigat pis-pis și abia atunci a ciulit urechile, m-a privit, și-a schimbat poziție. A coborât apoi pe creanga marcata cu stea cu patru raze și... voia să doarmă acolo, dar n-avea cum să-i reușească. Cam atunci a început să caute un loc pe unde să coboare.

Seara, pe la nouă, teiul era cam așa:

Am mai făcut câteva poze, straduindu-ma fie cât mai reușite - voință am avut, reușite... mai puțin.

Ziua, căutând un unghi cat mai bun pentru a prinde y-ul unde era pisica a ajuns in obiectiv o mierla. 

Sunt destul de multe mierle in zonă. Până în ianuarie 2024 aveau un cuib in unul dintre ornamentalii tuia, dar niște deștepți au tăiat tuia de capul lor, total ilegal, pentru că o craca era aplecată spre trotuar și, iarna mai ales, când era încărcată de zăpadă, își loveau trecători fruntea de ea. Ar fi putut tăia numai parte din acea craca dar au tăiat la ras - tuia obstrucționa obiectivul camerei de filmat și șeful de scara are loc de parcare pe direcția respectivă.

Acum, cred mierlele au cuib in bradul aparent firav care-și împletește ramurile cu cele ale teiului (arata de parca ar fi siamezi, așa li s-au împletit crengile). Cam așa arată bradul cu... urme de zăpadă:

Și afară ninge, ninge, ninge peste tei. Nu mai ninge! 

In programul de editare online am făcut norii să-și scuture steluțele peste corcoduș și un pic din tei: https://www.online-image-editor.com/

Cred că dimineața va fi fleșcăraie pe trotuare, daca n-o fi cu ceva colți, in caz că se lasă ger. Nu-i bai! Sper, doar, să rămână mai mult timp albul in zona verde, pe case... dacă mai mult nu se poate.

Pisica din tei

A început, de anul trecut, câte un pisoi să cadă; acum a stat... Sau: atenție! cad pisici. 

In seara zilei de 7 ianuarie, de Sfântul Ion, pe la ora 23:30 se aude o bufnitură înfundată - ca și cum ar cădea pe tăblia unei mese de lemn un ghem mare de lână. Primul lucru: fug să văd dacă motanul Johnny n-a comis vreo boroboață. Era în colacul lui, langa calorifer, și m-a privit la modul de ce mă deranjezi?

Ies in balconul de la sufragerie și încerc să văd in bezna... Între două crengi ale teiului - in forma de y - era ceva rotund. Guguștiucii mai stau noaptea în tei, unul lângă altul, dar pe creangă. Am zis că or fi ei, dar totuși... am privit cu mai multă atenție. Ceva se mișca, și nu era guguștiuc. Veveriță nu putea fi - nu sunt in zonă. Era o pisică, evident - am scris in titlu. 

Na-ți-o bună! Iar a căzut pisica celor de la etajul patru! Mmmm, parcă nu-i pisica lor... motiv pentru care nu am sunat imediat la ușa oamenilor. Aceea avea părul mai negru și mai lung, parcă (n-o mai văzusem de un an) și coada stufoasă. Aceasta avea șosețele cu dungi gri închis și gri deschis, părul destul de lung și coada stufoasă, dar mai scurtă. Pis-pis, zic eu. Miau-miau zice ea. Se întorsese spre mine și stătea (și arăta!) ca o bufniță. Distanța intre tei și balcon, vreo doi metri - nicio șansă să ajungem cumva la ea. Înălțimea la care era, vreo opt metri de la sol! Scară de unde la ora aia? Afară frig, și se tot răcea - umezeală... Cum să lăsăm pisica acolo toată noaptea și câteva ore până să avem de la cine împrumuta o scară? 

La un moment dat s-a făcut ghemotoc pe o creangă destul de subțire, și dormea. Fiind crescută in casa nu prea avea mari șanse în frig, fără a avea apoi probleme, de rămânea în copac. A incercat să și coboare, dar s-a oprit - pe vreo patru metri din trunchiul teiului nu sunt crengi sau cioturi, iar crengile mai de jos sunt foarte subțiri. 

Am coborât cu mâncare, cu gândul că poate-si face curaj și coboară (sau sare pe mine! 😃) N-a ținut figura. A venit la mâncare Felix, o pisică pe care o hrănim mai mulți - nu in toiul nopții! - și pe care n-o mai văzuse nimeni de câteva zile. Vazandu-l pe Felix, pisica din tei a incercat iar să coboare, dar s-a întors repede pe creanga ei. 

Renunț să scriu toate încercările, căutările de soluții pe internet. Chiar de pompieri nu era... Am tot vorbit cu pisica din tei, in ideea să nu adoarmă (mă gândeam cum e cu frigul și oamenii care adorm)...

Ne-am amintit că aveam o scândură îngustă și lungă, dar era după dulapul din balcon! Am scos-o dorind cât mai puțină gălăgie, și-am reușit să răstorn un borcan cu ceva unsoare, am dărâmat ce scosesem de pe lângă dulap și am așezat stivă.... Liniște deplină, altfel spus - era trei dimineața deja. Scandura era mult prea scurta (vreo trei metri). Am prelungit-o cu o rogojina făcută sul și... cobor la pisică, după ce mă orientez, din balcon, cam pe unde e (felinarul din apropiere era stins fix in noaptea aceea! și era prea întuneric, iar lanternă nu aveam cu ce să țin, plus că raza de lumină zăpăcea pisica)! Pisica din tei... ia-o de unde nu-i! Am crezut că am halucinații! Înainte, sigur, nu avusesem, pentru că ar fi fost halucinație colectivă! Nimeni nu a văzut când a coborât pisica! 

M-a lovit așa o poftă de râs încât abia am cărat prăjina in casă! Mă vedeam agintandu-ma in jurul pomului ca un câine de vânătoare care a luat urma vânatului.

A doua zi am aflat, de la o vecina a chiriasilor de la patru, că nu era pisica lor, că ei au o pisică alb cu negru, cu păr scurt, și au plasă la geamuri. Șoc! pentru mine. In ianuarie 2024 am cules o pisică din tuia de lângă balcon și era a lor! I-am pus-o în brațe proprietarei care ieșise sa o caute pe la unșpe' noaptea... Atunci se tot auzeau miorlăituri disperate și nu-mi dădeam seama de unde! Am căutat prin tufe și nimic. Venea de mai sus... și nu de la motanul nostru. Și mi-am dat seama că e in tuia, și era fix in dreptul geamului de la balcon; am tras de crengile pomului, apropiindu-l, și-am luat ușor pisica. Când i-am făcut poza nu se mai uita spre mine. Alta nu mai am pentru că deja se auzea femeia căutând ceva... Am fotografiat cu tableta poza făcută cu telefonul (în condițiile date nu am cum s-o transfer direct pe blog).

In seara aceea chiar era o pisică - in urmă cu ani căutăm noaptea prin cartier un pui de pisică ce se tânguia, dar era, de fapt, pui de cucuvea (am aflat mai târziu, iar eu nu înțelegeam de ce nu găsesc pisoiul!) Revenind! La discuția despre pisici... In final, vecina in cauză și-a amintit că sunt alți chiriași, dar au și aceștia pisica!

Cam atât despre pisica din tei, despre pisica din tuia... Mai e un castan in apropiere, dar sper să nu se facă și acesta c-o pisica disperată.

Pare că pisica din tei n-a căzut de la etaj... Oricum, nu de la vecinii de pe tronson. Doar daca n-a explorat, venind pe te miri unde. S-a mai întâmplat! In copilărie a intrat în dormitorul părinților pisica unora de la scara vecina! In partea opusă, sub geamul bucătăriei, incerca sa escaladeze pisica unora de la cealaltă scara...

Pisica din tei am cautat-o dimineață, la primele raze de lumină, in ideea că, poate, e foarte speriată și o fi a cuiva... Niciun semn. Sper să-i fie bine unde e. O frumusețe de pisica! Nimeni nu a reușit să-i facă o poză bună, nici folosind blițul... nici cu toate luminile din casă aprinse. 

Ianuarie fără zăpadă. RiO

Iarna fără zăpadă în Brașov! Mare bucurie, mare. 😢 

Imaginea de mai jos e frumoasa - nu pentru peisajul de iarna 😏 - și am ales-o pentru jocul Reflexii in oglinda, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: Brașov, orașul sufletului meu.

https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu

Sunt oglindiri în bălți, dar e și praf de zăpadă. Cerul are o culoare superbă - din punctul meu de vedere. 😊 Seninul se reflecta asupra orașului.

De ce sunt bune draperiile

Draperiile, jaluzelele etc. au nu doar scopuri estetice, ci sunt utile: feresc casa de razele puternice ale soarelui, protejează, mai mult sau mai puțin de frig și... pot proteja și împotriva răufăcătorilor. Polițiștii recomandă populației să nu își expună locuințele noaptea.

Sigur, există azi o multitudine de posibilități prin care să nu te expui ca într-un acvariu, nu doar draperii, jaluzele și obloane.

După ce a murit Miki, cățelușa, am avut nevoie să-mi concentrez mintea la... orice. Am avut jocul Adventul fotografic al Exploratorului creativ, dar nu-mi era suficient deoarece o parte a creierului era orientată spre Miki, care era mai tot timpul lângă mine. Avea pătuțul ei, in dormitor, dar avea și o canapeluță in camera unde lucrez, mă joc etc. Avea o pernă și în sufragerie, unde ne întâlneam... No, și pentru că mintea imi era concentrată la Miki, am ales să urmăresc (in timp ce meșteream) un serial documentar cu omoruri, furturi, escrocherii etc. (48 Hours se numește) - să fie ceva dur, să-mi abată serios gândul de la ea. Am (re)constatat că multe jafuri, omoruri etc.  care aveau loc la domiciliu se desfășurau, aproape de regulă, în locuințele unde locatarii nu se oboseau să tragă draperii, jaluzele, când se lăsa întunericul și aprindeau luminile. Nu conta că au sau nu curte, borfașii urmăreau locurile și se orientau unde să dea lovitura. Aflau configurația locului, aflau obiceiurile casei etc. și loveau la fix. Sigur, cei mai mulți au fost prinși (unii după 10-20 de ani, in cazul agresiunilor grave). Faptul că borfașii sunt prinși nu scapă de teamă victimele și nu reînvie pe cei uciși... 

In acele documentare doar că nu se accentua faptul de a nu mai locui ca într-un acvariu - mai ales când se lasă seara. Sfatul de a nu-ți expune locuința - și familia - se regăsește în toate recomandările pentru autoprotejare. N-o să povestesc din filme, ci din realitate - realitate veche, e drept, dar sunt aproape sigură că se întâmplă și azi, mai ales când e vorba de hoți.

Am o prietenă care, în tinerețe, locuia singură într-o garsonieră, la etajul trei, și nu avea draperii nici la cameră, nici la bucătărie. Peste drum, la nici o sută de metri, era un bloc cu zece etaje - vedeam lejer în locuințele celor care nu-și acopereau ferestrele (și ei vedeau în casa prietenei, evident). In zonă, mai aproape sau mai departe, erau multe blocuri. I-am sugerat să pună draperii sau jaluzele, dar a ridicat din umeri zicând că nu umbla goală prin casă și nu are ce să ascundă. E drept, pentru foarte mulți oameni, ceea ce nu au trăit, auzit sau văzut nu există, dar... totuși! In fine - seara, mă simțeam la ea ca într-un acvariu (nu doar eu!) și-mi era total inconfortabil (nu doar mie).

Ei, într-o zi îmi zice că e un tip dintr-un bloc vecin care o hărțuiește, efectiv, iesindu-i în cale când merge la lucru, când iese sa plimbe câinele, când merge la cumpărături etc samd, rugand-o să fie iubita lui! In acele câteva luni, întrebând pe unii și alții, aflase că tipul e ușor deraiat, locuiește cu mama lui într-un bloc aflat la vreo două sute de metri de al ei, la etajul zece. S-a dus la ușa lor, i-a spus doamnei să rezolve cu fiul ei. Femeia și-a cerut scuze in numele fiului, i-a explicat că nu e violent și a promis că va face tot ce poate pentru a nu mai avea neplăceri din partea fiului. Un timp a fost bine, dar când tipul a reînceput să-i iasă în cale era mai îndrăzneț, pentru că încerca să o țină de mijloc, de braț, insista să o conducă la muncă... Și-a dat seama că nu prea are de ales și a apelat la sectorist - se întâmpla înainte de 1990. Milițianul l-a chemat pe tip la secție... (însoțit de mama lui) apoi a discutat cu prietena mea și i-a spus... să-și pună draperii!

Pe scurt: tipul avea un binoclu de teatru și, pensionat de boală fiind, își petrecea timpul privind păsările, ziua, și prin casele oamenilor când se lăsa seara. Și a făcut o pasiune pentru prietena mea deoarece a văzut-o și în cămașă de noapte, a văzut-o pieptanandu-se, mâncând, făcând curat etc. și i-a plăcut de ea, și pentru că a înțeles că nu are un prieten... s-a gândit să îi ofere prietenia lui. După vizita la Miliție tipul nu i-am mai ieșit în cale, iar ea și-a pus draperii și la cameră și la bucătărie. Interesant a fost că la blocul vecin au apărut jaluzele/draperii după aventura prietenei. Bănuiesc că s-a dus vestea.

Acum... despre hoții din locuințe... Azi există protecția prin camere video, in general... Faptul nu doar că nu-i descurajează pe profesioniști, ci îi provoacă... la a-și dezvolta abilitățile.

Conjunctural, am avut ocazia să întâlnesc câțiva hoți... Nu, nu e vorba de anturaj! 😃 Ce spuneau ei înainte și după 1990, și au spus-o nu doar ei, întotdeauna: nu există încuietoare pe care ei sa n-o poată deschide. 

Profesioniștii acționează, in general, la pont, dar nu întotdeauna. Profesioniști, sau pe cale de a deveni, hoților le plac locuințele fără draperii/jaluzele/obloane când se lasă întunericul. Aruncă o privire de câte ori au ocazia - direct, de cele mai multe ori, când locuințele sunt la parter sau folosind binoclul (și telescopul!) in alte situații. După ce se uită? După mărunțișuri de valoare... Ai o locuință frumos decorata, mobilată... care miroase a scump? Poți deveni punct de interes pentru ei. Când ai prin casă lucruri care par vechi (argint, monede, tablouri etc.) ești și mai interesant, așa că s-ar putea să-ți acorde timp și să urmărească obiceiurile casei. O pot face dintr-o mașină parcată, dacă stai la casă sau la parterul unui bloc, sau de pe o banca din apropiere. Sau... o pot face de la distanță, cu binoclul sau telescopul! 

Un fel de concluzie: acoperiți ferestrele când aprindeți lumina după lăsarea serii. Sigur, nu e obligatoriu să ni se întâmple o neplăcută dacă nu acoperim ferestrele, dar de ce să oferim ocazia? Mai ales că e mare foamea azi.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/clker-free-vector-images-3736/

Din învățăturile buddhismului tibetan

Cei mai mulți tibetani practică budismul tibetan sau o colecție de tradiții native cunoscute sub numele de Bön - absorbite în budismul tibetan. Budismul tibetan e caracteristic Tibetului și regiunii munților Himalaya; e o învățătură complexă și sincretică.

Învățăturile religiei Bön se bazează în principal pe învățăturile ascunse și pe viziuni ale unor învățați. 

Există și o religie tradițională, numita religia oamenilor. Buddhismul și religia Bön (sau Bon) alcătuiesc religia zeilor.

Religiile tibetane nu sunt străine de hinduism (Tantra și Yoga, in special) și nici de daoism. 

Și în religia tibetana, omul are o condiție divină și e o ființă spirituală, care urmează îndeaproape modelul zeilor.

Din spusele lui Buddha:

Cei care se diferențiază, veniți în existență, se afundă în existență, glorifică existența.

Ia seama la această lume pestriță, cufundată în ignoranță, plină de ființe îndrăgostite de plăcere și înrobite! 

Dacă un om nu se antrenează în orice ocazie, dacă el nu există pentru un altul, dacă el nu trăiește pentru binele celorlalți, - atunci, într-adevăr, el nu este călăuzit de viața sfântă!

In lumea Occidentală modernă, yoga e practicată, in general, pentru armonie si sănătate la nivel fizic, emoțional, mental; poate fi o cale de autocontrol, de cultivare a compasiunii, a introspecției, o cale de creștere spirituală. La nivelul cel mai înalt, însă, Yoga înseamnă eliberarea de lumesc; eliberarea de simțuri, de emoții, de ego, de minte și de corp, ajungandu-se astfel la absolut adică, eliberarea din suferința ciclului renașterilor și atingerea stării de puritate. Pentru asta, însă, e nevoie de disciplină, cunoaștere spirituală și, mai ales, devoțiune.

Zicea Naropa, citându-l pe maestrul său, Tilopa:

Salut tuturor! Aceasta este Înțelepciunea Inteligenței aceluia ce se cunoaște pe sine însuși;

Aceasta nu poate fi descrisă prin cuvânt și nu este un obiect al spiritului. (...)

Fă în așa fel ca să te cunoști pe tine însuți cu ajutorul simbolurilor din propriul tău spirit!

Fără a-ți imagina, fără a chibzui, fără a analiza,

Fără meditație, fără introspecție, pastrandu-ti spiritul in starea sa naturala.

Citate din Yoga tibetana, tradusă în românește de Mircea Iacobini, Ed. Sophia, Arad, 1993, pentru Citate favorite, joc găzduit de Suzana pe blogul Floare de colt.

In vechiul postulat al yogilor, spiritul și materia sunt dublul aspect al unei unități. Niciunul din aspectele variate ale spiritului și ale activității mentale nu poate fi separat de celelalte, ele formează o unitate, după cum o formează toate manifestările vieții și materiei. Învățătorul va spune discipolului: Flacăra unei lămpi dă lumină și căldură și consumă ulei; flacăra, căldura, lumina și consumul uleiului sunt ele cumva patru lucruri separate sau separabile? Pas cu pas, discipolul este astfel condus să realizeze că nenumăratele aspecte ale spiritului și inteligenței nu sunt decât raze ale Spiritului și Inteligenței Unice. Această înțelegere nu este, cu toate acestea, un sfârșit în sine, ci doar cunoașterea spiritului in natura sa microcosmică. Doar atunci când spiritul sfârșește prin a se topi in spiritul infinit, ca o picătură de rouă într-o mare scânteietoare, in starea de conștiință supra-pământească, este atins țelul Nirvanei (= a merge dincolo de suferință, traducerea tibetană acceptată pentru termenul sanskrit Nirvana). 

Sursa foto: https://pixabay.com/users/ciaorioris-21118807/

Patru cugetari comentate-pasiunea

Citind cugetările una după alta - in general, despre orice - constat că se contrazic. Evident, depinde din ce perspectivă privește pasiunea (în acest caz) un autor sau altul. Pe mine mă derutează - e ca și cum aș primi sfaturi total opuse într-o situație urgentă. 

Anumite cuvinte au mai multe sensuri și, în funcție de context, deducem sensul potrivit? Ar trebui...

1. Cea mai utilă stăpânire e aceea de a porunci pasiunilor noastre; e mai de preț să te conduci pe tine decât să cârmuiești pe alții și e mai mare cinste a respecta legile decât a le impune altora. (Pittacus, 650-569 i.e.n.)

Pittacus din Mytilini (Mitilene, capitala insulei Lesbos) e considerat a fi unul dintre Cei șapte înțelepți ai Greciei antice. Între altele, a fost general militar, reformator legislativ.

Ceea ce a zis e de bun-simț, ușor de priceput și bun de urmat sfatul. Cine se lasă pradă pasiunilor poate da in gard, chiar dacă numai in anumite domenii ale vieții. Sunt și pasiuni care distrug nu doar pe cel care se lasă pradă, dar și pe cei din apropierea acestuia. Chiar și în iubire... O iubire pasionala poate distruge pe cel care iubește - pentru că nu i se răspunde cu aceeași intensitate și sufera - dar distruge și persoana iubită, sufocand-o (in general la figurat).

Apoi, citesc:

2. Izgoniți din sufletul vostru aceste patru pasiuni, dacă voiți să cunoașteți adevărul în chip lămurit și să trăiți în spirit de dreptate: bucuria, tristețea, frica și nădejdea, deoarece unde pasiunile acestea stăpânesc, spiritul e lipsit de lumină și inima de libertate. (Boethius, 480-524)

Boethius este considerat ca fiind filosof creștin, unul din primii doctori ai Bisericii. Papa Leon al XIII-lea, in 1891, l-a beatificat.

În spirit creștin, ar putea fi așa cum zice, in anumite situații, să zic așa. In Biblie scrie: Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul... (Coloseni 3:23) Din toată inima = cu pasiune; pasiune înseamnă și entuziasm. Apoi... Cine se îndreaptă către Dumnezeu nu o face cu bucurie? Cine se îndreaptă spre Dumnezeu nu are speranța (nădejdea) că va fi ajutat, că va fi salvat?

Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea în credință, pentru ca prin puterea Duhului Sfânt să vă înmulțiți in nădejde. (Romani 15:13)

Absolut de acord cu alungarea fricii. Frica ucide mintea - cum zice Frank Herbert, in Dune. Și nu doar mintea... 

In Biblie se face referire la două feluri de frică:

a) Frica de Domnul - in sens de respect; teama că nu respecți Legea și asta te-ar putea îndepărta de Dumnezeu. Această frică e începutul înțelepciunii, in universul creștin.

b) Duhul fricii - 2 Timotei 1:7: Căci Dumnezeu nu ne-a dat duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. Un duh plin de frică nu vine de la Dumnezeu. In paginile Bibliei sunt presărate multe încurajări care să ajute credinciosul in lupta sa cu duhul fricii. Un exemplu - Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni? (Psalmul 56:11) Cine și-a pus încrederea în Dumnezeu nu se mai teme de ceea ce i s-ar putea întâmpla: Atunci toți cei ce se încred în Tine se vor bucura și se vor înveseli întotdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău. (Psalmul 5:11)

Să alungăm tristețea, spune Boethius... In Biblie scrie: Mai bună este tristețea decât râsul, căci, prin întristarea feței, inima se face mai bună (Ecleziastul 7:3)

Și, uite așa, nu prea înțeleg ce vrea să transmită Boethius. Pe de altă parte, îl pot înțelege mult mai bine gandindu-ma la... buddhism. Pentru a obține iluminarea, un buddhiste trebuie sa se detașeze de karma și de ciclul reincarnărilor, deci trebuie sa continue sa facă fapte bune, dar cu o atitudine detașată de rezultatul lor. El trebuie să renunțe la dorința, ignoranță, poftă, iluzie, egocentrism sau credința într-un sine veșnic și ură, să devină impersonal.

Pe scurt: Boethius o fi scris fragmentul cu renunțările într-un anumit context, la care nu am acces.

3. Niciun pas nu s-a făcut în istorie fără ajutorul pasiunii. (G. V. Plehanov, 185-1918)

Cine îl poate contrazice pe acest revoluționar rus, teoretician marxist care a avut contribuții în domeniul filosofiei și al rolului artei și religiei în societate (din punct de vedere - bleah! - marxist)? De ce am ales să-l citez?! Pentru că nu m-am interesat de hramul lui înainte de a-mi spune are dreptate. De ce am ales să las citatul aici? Pentru că omul are dreptate, și pentru a-mi fi învățătura de minte - să deschid ochii minții bine înainte de a mă aventura. Nu-mi place ideea de marxism, dar pentru a recunoaște eventuale semne e instructiv să am unele cunoștințe despre, deci mă informez.

Fără pasiune în comuna primitivă - cel mult - am fi ajuns. Fără pasiunea unora ar fi fost Biblia, Tora, Coranul, Vedele etc. și așa mai departe ceea ce sunt azi? Fără pasiunea unora ar fi existat piramidele din Egipt, catedralele? Ar fi existat automobilul, computerul, telefonul mobil și toate celelalte?

Pe de altă parte, fără pasiunile unora ar fi pace, armonie, echitate...

4. Dacă ar fi vreun om fără pasiuni, acela nu e un urmaș a lui Adam. (proverb persan)

Adevărat sau fals? Din nou, răspunsul e... variabil, in sensul: depinde pe cine întrebi. Pasiunea, însă, e o caracteristică a oamenilor și nu e nimic greșit în avea pasiuni - cât timp aceste pasiuni nu conduc/distrug pe cel care le are și nici pe cei din jurul lor. Părerea mea. 

Cele mai multe maxime, cugetări, citate, sunt scoase, cel mai adesea, dintr-un anume context - motiv pentru care ar putea părea contradictorii luate în ansamblu (dar chiar și separat, când le analizam in virtutea concepțiilor proprii, ale informațiilor pe care le avem). Altfel spus, pentru a înțelege ce a vrut să spună autorul ar fi indicat să citim/vedem/analizăm în contextul acela. Când nu e posibil, personal (îmi plăcea să cred) iau totul sub beneficiu de inventar, nu ca litera de lege sau ca adevăr universal valabil. In caz contrar... ajung să citez un (bleah!) marxist ca fiind bun exemplu. Sigur că are dreptate, dar au spus și alții același lucru, fără a fi marxiști sau te miri ce alte chestii bleah, in general. Altfel spus: consider că nu e ok să mă reped a-mi însuși ce zice/scrie etc. o persoană până nu aflu (pe cât posibil) că pot avea încredere în acea persoană (indiferent că există doar în istorie sau e in viață).

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/openclipart-vectors-30363/