Redresare economica mai incolo

Pentru redresare economică e nevoie, in primul rând, să... existe economie. Sigur, in România, economia duduie! Sunt o mulțime de creșteri! Creșteri de taxe, nu de investiții. Sunt și o mulțime de diminuări! Diminuări de venituri, nu de taxe pe muncă.

Redresarea economică se referă la acea fază a ciclului economic în care o economie începe să crească din nou după o perioadă de recesiune sau de scădere. În această fază, indicatori cheie precum produsul intern brut (PIB), ocuparea forței de muncă și cheltuielile pentru consum prezintă tendințe pozitive, semn de revenire la stabilitate și creștere. Pentru cei care guvernează e crucial să înțeleagă mecanismul redresării economice dacă vor să implementeze politici potrivite, care stimulează creșterea și răspunde nevoilor sociale.

Câțiva factori importanți în buna funcționare a economiei

Politica fiscală și politica monetară

Redresarea economică poate fi alimentată de politici guvernamentale coerente, care vizează stimularea cererii prin măsuri fiscale și monetare (creșterea taxelor și impozitelor nu se numără printre ele).

Politica fiscală implică cheltuieli guvernamentale și ajustări fiscale care vizează stimularea cererii (scădere taxe și impozite de exemplu sau măcar abținerea de a le crește și/sau de-a inventa unele taxe noi).

Politica monetară se concentrează pe gestionarea ratelor dobânzilor și a masei monetare - când puterea de cumpărare scade se cheamă că e inflație (= cresc prețurile la bunuri și servicii și cu aceeași sumă cumpăram mai puțin decât atunci când economia funcționează corect).

Politicile fiscale și monetare bune, coerente, pot crea un mediu propice creșterii economice prin creșterea investițiilor, stimularea cheltuielilor de consum și poate conduce la crearea de locuri de muncă și la creșterea PIB-ului.

Investițiile în infrastructură

Investițiile în proiecte de infrastructură (care să depășească faza de proiect pe hârtie) pot fi o componentă cheie, pentru că se creează locuri de muncă și potențialul economic e îmbunătățit pe termen lung. Infrastructura include toate structurile și facilitățile de bază necesare pentru funcționarea unei economii.

Infrastructura e fizică: drumuri, căi ferate, porturi, aeroporturi, rețele de energie, aprovizionare cu apă, sisteme de canalizare, sisteme de irigații, infrastructură digitală etc. și este socială: școli, spitale, dispensare, instituții de cercetare și alte servicii publice esențiale. Investițiile în astfel de domenii sunt esențiale pentru asigurarea unei economii funcționale. Investițiile în cele enumerate mai sus (și altele) facilitează mobilitatea, conectivitatea, accesul la resurse - sunt stimulate astfel activitățile economice și sunt create condiții pentru dezvoltarea afacerilor.

Încrederea consumatorilor

În timpul redresării economice crește, de regulă, încrederea consumatorilor. Pentru a crește această încredere, guvernele pot implementa măsuri gen oferirea de scutiri de impozite, îmbunătățirea serviciilor publice, asigurarea securității locului de muncă prin programe (reale) de ocupare a forței de muncă. Când consumatorul are sentimentul de stabilitate e tentat să-și crească cheltuielile. Când consumul scade, scade și economia, scad și încasările la bugetul de stat etc.

Indicatori economici care pot oferi informații despre redresarea economică

Ocuparea forței de muncă

Cu cât e mai mică rata șomajului cu atât e semn că economia funcționează. Cifrele privind rata șomajului, nivelul de ocupare a forței de muncă în toate domeniile (la nivel național și la nivel local), dispariția definitivă a unor locuri de muncă și ratele de participare la forța de muncă oferă indicii despre stadiul unei economii.

Cheltuielile de consum

Când aceste cheltuieli cresc e semn că economia se redresează. În România cheltuielile sunt în scădere; cu dorința de a diminua deficitul bugetar, fără a se face un studiu de impact, au fost crescute taxe și impozite, au fost extinse unele taxe și impozite (eliminându-se unele excepții), au fost reduse ajutoarele sociale etc. - exact ce nu se face când vrei să redresezi o economie. Deficitul bugetar nu s-a micșorat semnificativ, in schimb a crescut rata inflației.

Piața construcțiilor de locuințe noi

Când se construiește mult înseamnă că există o cerere mare, iar dacă cererea de locuințe e mare înseamnă că economia e in regulă.

Afaceri noi

Statisticile privind înființarea de noi afaceri e semn bun pentru economia unui stat - ilustrează încrederea în capacitatea de a începe o afacere. Suspendarea activității, închiderea, mutarea sediului principal al afacerilor românești în alt stat sau plecarea unor companii străine din România nu e un semn tocmai bun cu privire la funcționarea economiei.

O creștere constantă a cererilor de afaceri indică o creștere a economiei.

Nivelul populației

Numărul oamenilor și modelele de migrație ilustrează unde sunt locuri de muncă și unde nu. În România, populația pare a fi concentrată în capitală și în câteva orașe mari; in mediul rural - in cea mai mare parte - creșterea economică e... utopie. Pentru a vorbi despre o economie națională stabilă pe termen lung, cu potențial de creștere, trebuie avut în vedere și mediul rural.

Emigrarea ridicată sau părăsirea unei zone pentru alta ar putea indica o problemă pentru anumite comunități deoarece membrii forței de muncă și angajatorii părăsesc zona.

În loc de concluzie

Având în vedere că sunt anunțate mii de concedieri, pentru că firmele reduc numărul angajaților sau închid, rata șomajului e în creștere, fapt ce nu conduce la redresarea economiei, din contră.

Reducerea cheltuielilor guvernamentale și locale încetinesc, de regulă creșterea economică, și nici mărirea taxelor și impozitelor sau inventarea unor taxe noi, desființarea și/sau reducerea unor indemnizații, burse etc. nu sunt utile redresării economice.

Redresarea economică în România va fi lentă, și cred că se va simți mai târziu de 2027 cum, optimist, preconizează unii. Dar, poate au ei dreptate - nu mi-ar fi cu supărare.

Foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Castel in Scotia. RiO

Munții Scoției sunt un ținut încărcat de istorie și învăluit într-o aură de mister atemporal - simt așa doar vizionând filme artistice și documentare, citind cărți. Munții sunt impunători, văile întinse și lacurile nemișcate, ca niște oglinzi - un peisaj aproape mitic, unde la fiecare pas se poate dezvălui o poveste, o legendă care așteaptă să fie spusă.

Odinioară, Munții Scoției erau populați de clanuri puternice și castelele lor erau grandioase. Castelelor (ruine sau nu) frumuseții lacurilor, cerulului încețoșat li se adaugă poveștile despre curaj, romantism, creaturi despre care se spune că trăiesc în ape adânci și toate acestea captivează imaginația.

In imaginea pe care am ales-o pentru Reflexii in oglindă, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate, este unul dintre cele mai fotografiate castele din Munții Scoției: Eilean Donan, situat pe o insulă mică unde se întâlnesc trei lacuri. Fostă fortăreață a Clanului Mackenzie și a Clanului Macrae, a fost martor la secole de istorie. A fost restaurat in secolul al XX-lea. Apare și în filme precum Highlander și The World Is Not Enough.

Istoria războaielor și rebeliunilor dintre clanurile din Highlands a dat naștere la nenumărate povești cu fantome. Legendele din Munții Scoției povestesc despre castele bântuite unde spiritele războinicilor și căpeteniilor încă bântuie.

În tradiția din zonele muntoase există povești despre zâne, selkie (sirenă, in mitologia celtică, in Scoția și Irlanda) și alte ființe supranaturale care sălășluiesc printre dealuri și ape - sunt mituri care reflectă credințe străvechi in magia lumii naturale; e un ținut unde fiecare piatră, pârâu ar putea deține un secret și unde nevăzutul nu e niciodată departe. Munții Scoției sunt un ținut unde vălul dintre istorie și mit pare subțire, un loc unde fiecare lac, fiecare vale, fiecare castel poartă șoapte ale trecutului.

Așa e descris ținutul Munților Scoției, pe care l-am văzut doar in filme și poze.

Foto: https://pixabay.com/users/hanskipie-6274370/

Ce mi-ati adus aici? MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Foto 1: https://pixabay.com/users/freefunart-8472313/

Foto 2: https://pixabay.com/users/makalu-680451/

Străinul etichetat ca dușman

Poate doar mi se pare, dar am impresia că în epoca pe care o trăim au devenit politici de stat neîncrederea, frica, ura. Pare că de la cel mai înalt nivel (politic) se practică inocularea fricii, a urii, a neîncrederii. Unii politicieni, mai direct sau mai voalat, anunță posibile probleme majore cu privire la siguranța fiecărui cetățean, fie referindu-se la crize economice, energetice, de mediu, de sănătate, fie la izbucnirea unui război în interiorul granițelor, fie la pericolul de foamete, fie la imigranți (considerându-i dușmani pe aceștia) și așa mai departe. Jurnaliștii - cei mai mulți - le cântă în strună politicienilor; la tv își dau cu părerea fel și fel de specialiști care doar că nu bagă frica in oasele celor mai mulți, celor care nu și-au dezvoltat gândirea critică. Știrile sunt tot mai alarmiste.

Oamenii - prea mulți - încep să se teamă, și când teama a pus stăpânire pe mintea lor nu mai reușesc să distingă adevărul de manipulare, de exagerare. Pe scurt, chiar dacă cei atinși de frică au dovedit vreodată că pot gândi critic pierd această capacitate pentru că "frica ucide mintea" - cum a scris Frank Hubert in romanul "Dune" - propaganda va avea efecte devastatoare.

Străinul-dușman pierde caracterul de relicvă fascistă, devenind laitmotivul acțiunilor unor cetățeni, fie ei politicieni sau nu. Referirea la străin nu e doar despre cetățeni care nu au cetățenia statului în care trăiesc, ci e extinsă la cei de aceeași cetățenie, dar de etnie diferită de a majorității, la cei care au alte opinii despre ceva anume sau altă credință sau altă concepție despre viață sau face parte din alt grup etc. Cumva, pare că oamenii au fost afectați de "virusul xenofobiei" - la nivel mondial s-ar putea spune. Democrația e amenințată din prea multe direcții, simultan! N-o fi democrația regimul politic perfect dar până acum s-a dovedit cel mai bun dintre toate relele. Ar fi bine să putem distinge între propagandă și adevăr.

E cât se poate de clar: dreapta naționalistă e in ascensiune în toată Europa (îndrăznesc să afirm că în toată lumea). Reprezentanții dreptei naționaliste exploatează anxietățile sociale și oferă vinovați în loc să ofere soluții: "străinii sunt vinovați", "cei care nu au religia majorității sunt vinovați", " cei care au opinii diferite sunt vinovați" etc. Dreapta naționalistă nu oferă reformă, ci propagă resentimente. Ei nu au idei - sau nu au idei bune - dar nici nu se inspiră de la alții; vor ca totul să fie "românesc", să fie "pur" s.a.m.d. Astfel ajung să protejeze forma și să distrugă fondul.

Populismul autoritar e alimentat și de "deținătorii tehnologiei", care vor să împingă progresul tehnologic, cât mai accelerat, până la limită, ignorând factorul uman, indiferent de costuri (sociale, morale). Acești miliardari sunt chiar încurcați de democrație - pentru ei, o guvernare algoritmică in care puterea e transferată sistemelor de inteligență artificială e indicată, pentru că inteligența artificială e total "rațională" - in comparație cu oamenii - nu se încurcă in morală, in sentimente, de exemplu. Această distopie e prezentată - tot mai acut - ca fiind inevitabilă (ceea ce nu e cazul).

Aceste două extreme - naționalismul și tehnocrația radicală (acceleraționismul/mogulii tech) - pot părea opuse, dar se alimentează reciproc - și pe naționaliști și pe moguli îi încurcă democrația și îi încurcă Uniunea Europeană. În România, naționalismul etnic (regresiv) urmărește să ne izoleze in mituri identitare, iar tehnocrații radicali vor să dizolve total valorile umaniste în fața mașinăriilor. Pentru naționaliști, Uniunea Europeană e "forța globalistă care amenință suveranitatea națională" - ceea ce nu e cazul, având în vedere principiile (actuale) ale funcționării acestei Uniuni. Pentru "adepții algoritmului", Uniunea Europeană e prea umanistă, prea reglementată, prea... protecționistă cu drepturile omului (și nu numai) devenind astfel o piedică în calea progresului inevitabil pe care îl susțin ei. Cu nu foarte mulți ani în urmă, reprezentantul unui stat (comunist), la o întrunire între șefi de stat, a declarat că drepturile omului sunt un moft.

În acest context, frica de "celălalt" (imigrant sau nu) devine un instrument de control foarte eficient. În acest război psihologic cetățeanul e bombardat constant cu panică, urgențe, calamități, dezinformare etc.

Se vehiculează des termenul fascism, dar fasciștii nu mai mărșăluiesc azi pe străzi, spărgând capete, uși, ferestre, ci se insinuează prin algoritmi, prin emoții și narațiuni rostogolite la greu pentru a sparge cât mai multe rațiuni. Extrema dreaptă nu mai promite azi ordine, ci capitalizează haosul, exploatând confuzia și neîncrederea pentru a transforma democrațiile în teatre de manipulare colectivă. Democrația nu este (nu ar trebui să fie) opțională.

Europa, dar nu numai, este într-o criză cognitivă, nu doar politică. Ruptura nu e între stânga și dreapta (din punct de vedere politic), ci între cei care mai cred in fapte, în știință, in dialog și cei care se hrănesc din conspirații, frici și resentimente. Ce ciudat ar fi să trăim într-un arhipelag de realități paralele unde fiecare realitate e controlată de propria-i propagandă.

Cei de lângă noi nu ne sunt dușmani doar pentru că au etnie diferită, cetățenie diferită, religie diferită, opinie diferită, culoarea pielii diferită, nivelul de educație diferit, situația financiară diferită etc.. Cred că atenția trebuie concentrată nu la "străin", ci la faptele politicienilor. Politicienii sunt cei care pot da frâu liber și tehnocraților radicali nu doar crizelor financiare și sau economice.

Sursa foto (AI): https://pixabay.com/users/davidgallie-28531789/

Ziua Mondială a Alimentației Sănătoase

An de an, începând cu anul 1979, o zi pe an se tipăresc ghiduri, afișe etc., se scrie, se vorbește și se organizează fel de fel pentru a fi marcată ziua "alimentației sănătoase" - in 24 octombrie 1945 a fost înființată Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO: Food and Agriculture Organization) - o instituție interguvernamentală in plus nu avea ce să strice. În 1979, FAO a instituit Ziua Mondială a Alimentației Sănătoase: 16 octombrie.

România a aderat la FAO in 1961 și e membră a Uniunii Europene din 2007. Uniunea Europeană e organizație membră a FAO din 1991, și e un actor (😊) important în punctele centrale ale politicii agricole comune: agricultură durabilă, dezvoltare rurală echilibrată, securitate alimentară. Nu știu cum e pe la alții, dar mie nu mi se pare că aici dezvoltarea rurală e echilibrată (nici în celelalte sectoare nu pare cine știe ce)

Ziua Mondială a Alimentației este marcată în fiecare an, pe 16 octombrie. Evenimentele desfășurate pe glob în această zi au drept scop sensibilizarea populației cu privire la problemele legate de sărăcie și de foamete.

Scopul marcării Zilei Mondiale a Alimentației Sănătoase

Se dorește evidențierea faptului că milioane de oameni din lume nu își pot permite o dietă sănătoasă și nici nu au acces la mâncare cu adevărat nutritivă.

În această zi - din 365/366 de zile ale unui an - se organizează - pe tot globul (îmi pare cam optimistă afirmația) - evenimente care au ca scop sensibilizarea populației cu privire la problemele legate de sărăcie și de foamete.

Intenția e nobilă, nimic de contestat, dar oamenii săraci au podul plin cu bune intenții.

Scopul ONU pentru Alimentație și Agricultură

Sigur că FAO are un scop: întocmește rapoarte, statistici despre sutele de milioane oameni care sunt flămânzi, dă indicații despre ce chimicale și în ce cantitate sunt permise in alimente și multe altele. Unele dintre ingredientele chimice permise ieri azi sunt interzise: dăunează grav sănătății omului...

FAO e o sursă de cunoștințe și informații (se cercetează din greu! - am constatat din ce-am citit și văzut) care pot ajuta țările în curs de dezvoltare și țările în tranziție (dacă și numai dacă sunt de acord cei care guvernează țările respective - zic eu, tot din constatări personale), să-și îmbunătățească practicile din domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului și să asigure o alimentație adecvată pentru toți oamenii.

Ce să facă oamenii dintr-o țară săracă cu sursa de cunoștințe și de informații de la FAO pentru a asigura o alimentație adecvată pentru toți oamenii? Când cetățenii săraci ai oricărui stat au prea puțini bani (sau deloc) e inutil să știe care e "alimentația sănătoasă" - de fapt, ei știu și fără ajutorul FAO, dar nu își pot permite.

Alimentația precară cauzează peste 40% dintre decesele copiilor cu vârsta sub cinci ani (se scrie în statistici).

Cum poate fi combătută foamea

Foamea poate fi combătută... mâncând, evident - dar lucrurile sunt mult mai complicate (deși ar putea fi simple).

Foametea mondială e o problemă complexă, afirmă experții, și nu-i contrazic, dar zâmbesc amar aflând cum consideră unii oameni că problema poate fi combătută. Printre soluțiile lor sunt:

1. Susținerea oamenilor în procurarea hranei într-un mod sustenabil.

Ce înseamnă afirmația de mai sus știu cei care o susțin. Sustenabilitatea - scrie în dicționarul explicativ - e calitatea unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. Un mod sustenabil ar putea însemna consumul de carne produsă în laborator? Ar putea fi "pilulele hrănitoare"?

2. Oferirea accesului oamenilor din țările în curs de dezvoltare la credite, astfel încât aceștia să își poată crea propriile ferme.

Bună idee, n-am ce zice! Cei care au această idee se gândesc că, in cazul fermelor și nu numai, trebuie luat in considerare (între altele) și factorul vreme? Ce-ar fi să nu mai fie exploatate - de alții, pe mai nimic - resursele solului și subsolului din țările în curs de dezvoltare?

3. Încurajarea persoanelor fizice și a întreprinderilor să doneze organizațiilor de ajutorare împotriva foametei.

Oamenii donează, dar - ce să vezi?! - ajutoarele nu ajung la cei în nevoie din cauza războaielor, revoltelor, corupților... Apoi, mai corect e să înveți oamenii să pescuiască (sau să le permiți să o facă) nu să le dai pește.

4. Accesul la educație e, probabil, cea mai bună apărare împotriva sărăciei și a foametei.

Mmmm... Poate că da, dar privind în jurul meu îmi dau seama că nu e o soluție universal valabilă.

5. Să nu mai risipim alimente - consideră unii experți că ar fi cea mai simplă soluție. Tot ei afirmă că cele mai multe alimente irosite sunt legumele, cerealele și rădăcinoasele bogate in amidon - sunt irosite in timpul producției agricole și în timpul depozitării post-recoltare.

Nu prea înțeleg ce vor să insinueze. Să adoptăm legumele (și celelalte) modificate genetic, produse in laborator...?

În loc de concluzie

Multe țări sărbătoresc Ziua Mondială a Alimentației. Organizațiile naționale sponsorizează această zi; ministerele, universitățile și agențiile de cercetare organizează conferințe, expoziții și emisiuni media; sunt organizate târguri agricole, dezbateri, dansuri populare, maratoane, concerte, ceremonii speciale in școli; sunt difuzate filme și se donează pachete cu alimente. Apoi, ziua trece și fiecare revine la ale lui, până anul următor când se fac din nou cheltuieli cu organizarea a fel de fel. Ziua trece, sărăcia și foamea rămân.

Începând cu anul 1981, FAO a selectat anual o temă specifică pentru Ziua Mondială a Alimentației. În 2025 este O alimentație sigură astăzi, pentru un viitor sănătos. Nu e înduioșător? întreb, apoi citesc etichetele cu ingredientele unor produse zise alimentare...

Foto: https://pixabay.com/users/gdj-1086657/

Ce treabă are ziua de 27 octombrie cu Ziua Mondială a Alimentației?! Niciuna; așa cum nici 16 octombrie nu are cu rezolvarea foametei in lume. Pe scurt: ați mai dat de vreun articol pe tema asta, ați mai auzit de vreo conferință pe temă, ați aflat că a încetat vreun război etc.? Nici eu.

Luate câte patru. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

https://pixabay.com/users/iqlg-8007774/

https://pixabay.com/users/meineresterampe-26089/

https://pixabay.com/users/raksasokh-8623938/

https://pixabay.com/users/mabelamber-1377835/

La MFC cenușiu și verde

Miercurea fără cuvinte, 

joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa imagini: https://pixabay.com/users/couleur-1195798/

Suntem cel puțin trei oameni?

Se zice că în mulți dintre oameni sunt... cel puțin trei oameni:  cum îi văd ceilalți, cum se văd ei și cum sunt de fapt. În sensul de personalitate multiplă? Poate da, poate nu, dar nu în sens clinic. 😊 Poate e valabil pentru toți oamenii?

Unul dintre citatele scrise de Zina într-un articol de pe blogul Povestiri pe scurt de lecturi școlare mi-a amintit această idee a "personalității multiple"... La un moment dat, citind romanul Confesionalul, de Jack Higgins (Editura Humanitas, București, 1992, traducere: Sanda Aronescu), am notat un citat referitor la "trei oameni in unul". Nu e ca și cum conceptul îmi e străin, dar mi-a plăcut să-l descopăr într-un roman cu referiri la IRA, KGB, MI6 și alte organizații de gen.

Antrenat de KGB, asasinul cunoscut sub numele de Cuchulain face ravagii în Irlanda de Nord - scopul lui e de a tulbura orice eventuală înțelegere dintre Irlanda de Nord și Anglia, între catolici și protestanți, inclusiv prin asasinate - ucide, însă căutând să nu existe victime colaterale sau să fie cât mai puține.

În drumul lui spre ultima țintă e deviat din drum de câteva ori, de fiecare dată salvând pe cineva - inclusiv o puștoaică, Morag, care, ajutându-l să scape de urmăritori, ajunge ca știre în ziar pe aceeași pagină cu spionul rus ale cărei fapte sunt descrise.

Dialogul de mai jos e între Morag și spionul-asasin:

- Este adevărat tot ce scrie aici despre dumneavoastră și IRA? (...)

- Tu ce părere ai? (...) Știi cum se spune: dacă scrie în ziar, trebuie să fie adevărat. Dar de ce? Te îngrijorează că ești în compania unui personaj atât de periculos?

Ea clătină din cap.

- L-ați salvat pe Donal la pârâu, deși nu aveați nicio obligație. M-ați ajutat și pe mine - m-ați salvat de Murray. Împături ziarul și îl aruncă pe bancheta din spate a jeepului, încruntându-se ușor, mirată. Omul din ziar și dumneavoastră, parcă ați fi doi oameni diferiți.

- Cei mai mulți dintre noi suntem cel puțin trei oameni, spuse el. Persoana care cred eu că sunt și mai e persoana care crezi tu că sunt.

- Deci mai rămâne persoana care sunteți cu adevărat, interveni ea.

- Adevărat, numai că anumiți oameni nu pot supraviețui decât dacă se adaptează permanent. Aceștia devin mai mulți oameni, dar ca să funcționeze acest mecanism, ei trebuie să-și trăiască fiecare rol.

- Ca un actor? întrebă ea.

- Exact, numai că asemenea oricărui bun actor, ei trebuie să creadă în rolul pe care îl joacă în acel moment.

Am ales acest fragment pentru jocul Citate Favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. E invitat să se alăture oricine dorește.

Notă. Tulburarea de identitate disociativă apare atunci când o persoană are două (cel puțin) sau mai multe personalități sau identități distincte - nu aceasta e chestiunea la care mă refer in text. Chiar dacă mulți oameni se comportă diferit în diferite contexte, cu diferiți oameni, nu înseamnă că suferă de tulburare de identitate disociativă, ci doar că, să zicem, "se adaptează mediului" - ceea ce nu-i face nesinceri, dar îi poate deturna de la cine sunt ei.

Ia viteză, moșulică

Luni, 5 mai a.c., vin de la piață spre casă. Mai aveam circa 30 de metri până la bloc și aud vacarm. La ușa magazinului de la parter era oprită duba care colectează pet-uri și sticle conform programului inventat pentru reciclare. Sticlele colectate sunt aruncate într-un recipient și sunt sparte - gălăgie la max; ce naiba să mai faci? Oricum, in 11 ani, am reușit, prin intervenții majore - majoritatea vecinilor - să avem parte de ceva liniște... Inclusiv sticlele pe care le colectau - sute - erau manipulate cu mai multă atenție pentru liniște... Revin la ziua de luni.

Mă apropii și... să-mi stea ceasul! 

Încărcător-descărcătorii - doi indivizi masivi, mai mult slănină decât mușchi - au trântit in dubă saci plini cu sticle. Luată prin surprindere de așa zgomot am tresărit vizibil, fiind, totuși, la ceva distanță de dubă. Lângă indivizi, pe trotuar, un bătrânel, a dat drumu' sacoșei pe care o avea, a ridicat brațele lateral, și-a dus apoi palmele la piept și a strigat, speriat: Măi, copii, era să fac infarct!

Copiii, politicoși, au început să hăhăiască; unul dintre ei a răcnit: Ia viteză, moșulică! Noi suntem la putere! Șimomică președinte! și încă o dată, și mai tare: Șimomică președinte! (el a rostit numele, eu îl evit și în glumă). Și vacarm! Moșulică, de colo, firav, le zice: Și eu tot cu el am votat.

Eram deja aproape, am auzit perfect. Doar că n-am pufnit in râs în acel moment. Cei doi au rămas nemișcați, fracțiuni de secundă; se lăsase așa o liniște... Ca și cum și păsările au rămas cu gura căscată. Unul dintre indivizii gălăgioși a ridicat sacoșa bătrânelului, l-a bătut pe spate prietenește și i-a zis ceva, dar n-am auzit.

In ziua aceea am simțit gustul adrenalinei; toate amintirile din epoca întunecată pe care o trăisem au năvălit în mintea mea; in acel moment părea a se prefigura ceva și mai rău.

sursa foto: https://pixabay.com/users/thedigitalartist-202249/

Am scris atunci acest text, dar apoi m-am răzgândit în legătură cu publicarea. Am publicat acum pentru că tot aud in jurul meu vehiculându-se ideea că mulți tind să aleagă azi ce au respins aproape cu disperare in luna mai. Personal, a schimba acea alegere făcută în luna mai e o teribilă greșeală (a se citi "prostie"). Nu știu dacă aș avea energia necesară pentru a mă adapta la o reeditare a nebuniei de până în decembrie 1989. 

Prietenul meu, Tomi. RiO

Tomi a venit în lumea aceasta în data de 07.07.2025 și a ajuns la noi in 23.09.2025, călătorind cu două trenuri (timp de circa 8 ore) în brațe la mama. A fost foarte cuminte! S-a dovedit ascultător și, aproape ca o pisică, și-a ales locul unde să-și facă nevoile - am muncit ceva până l-am convins să nu roadă absorbantul. Mai are de făcut un vaccin; până la începutul lunii noiembrie e recomandat să nu-l ducem pe afară.

O clipă nu stă locului - atunci când observă că sunt interesată de el. Au fost necesare câteva ore pentru a obține fotografiile pe care le prezint în jocul Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Pentru că am vrut să-i fac poze oglindindu-se, am dat oglinda jos din cui. Am acoperit cu o pătură (model neinspirat ales) covorul (pentru că se apucase să-l lingă) și o parte din canapea, pentru că nu lăsa în pace ciucurii de la covertură.

Zbanghiul nu e mofturos la mâncare, din fericire. E din a treia generație de cățeluși crescuți în curte, fără mofturi. Nu e rasă pură, dar predomină Shih Tzu în arborele lui genealogic.

Tomi mai are o soră și un frate. Când a zis mama de ei m-am gândit la cățelușă; fata ai căreia au fost l-a îndrăgit cel mai mult pe Tomi și își dorea să ajungă el la noi - atunci am zis să îl ia pe cel care vine la ea. Când mama a intrat în curtea unde erau puii, părinții lor și bunica, toți trei, puii, au venit spre ea o parte din drum, apoi doi au făcut cale întoarsă in culcușul lor. Tomi a mers înainte și a acceptat să fie ținut în poală. Fata care-l îndrăgea s-a bucurat că a fost cel care a ales-o pe mama (implicit, aș zice, și pe noi). Sigur că toți sunt iubiți și îngrijiți, dar, deh, sunt unele vietăți față de care simțim mai mult...

Când stă liniștit mai fur câte o poză...

Dacă mă vede cu aparatul, gata!

E ca argintul viu! Mă zăpăcește, efectiv, uneori, dar e teribil de amuzant - inclusiv când face pe supăratul. Are jucării din cauciuc, pe care le rostogolește sau aruncă, le roade, le ascunde, dar preferă cârpele și are o poftă nebună să roadă cutii din carton - și are din belșug, pentru că, deocamdată, își duce traiul în camera birou-atelier-depozit.

Roade și mochetă... Cea din camera lui are, deja, două colțuri destrămate. Nu-i permitem, desigur, dar nu suntem mereu cu ochii pe el - nu prea avem cum.

Ce desprinde de pe cutii nu mănâncă așa că îl las să se bucure - vreau să se bucure din plin de copilărie, nu să-i tot interzic lucruri, deocamdată; la ros cutii va renunța natural la un moment dat. Deocamdată lucrăm să-l dezobișnuim de a mai sări la picioarele oamenilor, de a-i trage de haine și de a molfăi degetele celor care vor să-l mângâie - își arată nemulțumirea lătrând.

Alte mari plusuri: nu latră când rămâne singur - destul de greu de educat un câine în acest sens; nu latră la tot ce mișcă; nu se sperie ușor; aproape că acceptă uscătorul de păr; învață repede (dar e și tare șmecher).

S-a obișnuit cu zgarda și, oarecum, cu lesa - încă se răsucește după lesă și caută să o prindă, să se joace. Abia aștept să pot ieși cu el la plimbare.

poza de mai sus e editată în editorul online tuxpi.com

Limitarea averilor - socialism utopic

Socialism utopic sau haide să vorbim vorbe

Se tot scriu și se publică o mulțime de cărți despre ce s-ar putea face pentru o mai mare egalitate... financiar-economică între oameni. Ar fi un lucru superb, dar e irealizabil. Se spune că omul, azi e ”modelat de bani” - cam așa e, in cazul celor mai mulți, dar n-o fi fost așa și înainte? Mulți vor avere tot mai mare mai mult pentru a se compara cu alții și nu pentru că au neapărată nevoie de tot mai mulți bani.

Unii scriu astfel de cărți, alții povestesc despre conținutul lor adoptând un ton care se dorește convingător că așa ceva (egalitate financiară) ar putea fi posibil la nivel mondial - cred că poate fi posibil la nivel de... trib din jungla amazoniană, din deșert sau din alte locuri izolate unde mai pot fi întâlnite triburi ”ne civilizate”.

Cei care își câștigă averile scriind și publicând cărți despre reforme financiar-economice benefice absolut tuturor oamenilor, referindu-se între altele și la limitarea averilor, nu dau și metodele, pârghiile, soluțiile prin care pot fi limitate averile imense.

Faza cu ideea limitării averilor prin intermediul unor instituții ale statului, prin lege, mi se pare (cel puțin) utopică.

Am abordat superficial tema cu limitarea averilor - sunt multe de spus.

Exercițiu de imaginație privind limitarea averilor

S-a hotărât, la nivelul unui stat în care există zeci de oameni care dețin averi și de câteva triliarde de... bani (moneda fiecărui stat e foarte importantă in asemenea demers) să se limiteze averile - nu, cumva, și unele drepturi, prin asemenea reglementare?

Se hotărăște că nimeni nu poate avea mai mult de zece milioane de... bani de persoană. Ok. Ce se va întâmpla cu diferența de la zece milioane la un triliard, de exemplu? Vor fi confiscați banii? Cum?! Mulți bogătași au banii investiți în imobile, in diferite bijuterii, in fel și fel de o obiecte foarte scumpe, au acțiuni, au banii in depozite bancare, au monede virtuale și cine știe mai ce. Acești bani nu există fizic, neapărat.

Și dacă bogătașii nu vor să-și "dăruiască" statului (sau diverșilor oameni) diferența de la zece milioane la un triliard? Se pornește război împotriva lor? Și de s-ar porni, cred că se știu câștigătorii.

Extrapolând, de la un stat X la întreaga lume. Statele au monedă diferită, de valoare diferită in raport cu altele: valoare mai mare in raport cu unele monede, valoare mai mică in raport cu altele. Pentru utopia limitării averilor ar trebui ca statele (toate) să aibă monedă unică. Altfel se naște o altă întrebare pertinentă: zece milioane de lire sterline, de dolari americani, de euro? In ce monedă se calculează limita averii?

Vor renunța producătorii de arme să producă arme?! Le vor vinde mai ieftin? Traficanții de te miri ce vor declara veniturile? Unii artiști vor dori sa câștige mai puțini bani? (și tot așa)

O împărțire echitabilă a resurselor ar fi un lucru bun, nu zic nu, dar asta nu se obține prin limitarea averilor. Cei mulți, oamenii in general, pot schimba ceva refuzând să lucreze pentru o sumă de bani nesimțit de mică, refuzând să mai cumpere orice obiect foarte scump, refuzând anumite servicii, anumite ”platforme de socializare”, refuzând obediența și așa mai departe. Cât timp vor fi cumpărate diamantele, de exemplu, proprietarii de mine, cei care comercializează diamantele prelucrate, vor fi tot mai bogați (angajații acestora, însă, nu vor fi bogați - unii trăiesc la limita sărăciei deși ”patronul” lor e multi-miliardar). Cât timp vor fi căutate produsele de lux, cât timp unii fumează, consumă alcool, consumă droguri, vor restaurante și hoteluri și case etc. luxoase, unii vor fi multi-miliardari și... e dreptul lor. Să-și limiteze ceilalți lăcomia, dorința de a epata... și, poate, la un moment dat, marile averi se vor micșora... De ce să fie limitată averea unora care exploatează... viciile altora, de exemplu?!

Puterea reală este la consumatorul de produse și servicii.

Cei care se îmbogățesc scriind despre limitarea averilor chiar cred că e posibilă? Dacă da, cum?!

E o realitate: bogații vor să fie și mai bogați și, unii dintre ei, ajung să își dorească și puterea asupra semenilor, asupra destinelor unor oameni.

Foto: https://pixabay.com/users/u_fg0tkeqgiy-26019190/

Auriu de toamna. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/noname_13-2364555/

Lupi AI sau lupi trucati. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto IA: https://pixabay.com/users/mpirepics-40385939/

Sursa foto IA: https://pixabay.com/users/mythologyart-34077399/

Mai in gluma, mai in serios

Autocolantele par a fi în vogă de mulți ani, referindu-se la te miri ce, lipite pe te uimești ce...

Marele avantaj al autocolantelor este că le oferă părinților mândri șansa de a se lăuda cu odraslele lor. De exemplu, un șofer care circula în fața mea avea o mașină pe care scria: Câinele meu Ciobănesc australian e mai deștept decât copilul tău, student eminent. (nu cunosc autorul)

Se vorbește, uneori, despre filosofia de viață ca și cum ar fi ceva foarte complicat. Dacă există o filosofie, Ron White e de părere că e foarte simplă, conform expresiei: Dacă viața îți oferă lămâi, fă limonadă - adăugând: Și încearcă să găsești pe cineva căruia viața i-a oferit tequila, pentru a pune de-o petrecere.

Un călugăr și o călugăriță se rătăcesc in munți. După mult timp ajung la un adăpost mic, construit special pentru drumeți. Epuizați, fac pregătirile pentru a dormi. Erau acolo câteva pături, un sac de dormit, dar numai un pat. Cavaler, călugărul îi spune călugăriței:

- Soră, dormiți in pat; eu voi dormi pe jos, in sacul de dormit.

Călugărul se întinde, închide fermoarul sacului de dormit și imediat ațipește. La un moment dat o aude pe călugăriță:

- Frate, mi-e frig.

Călugărul caută încă o pătură și o învelește bine. Se strecoară în sacul de dormit și aproape imediat o aude:

- Frate, aproape îngheț...

De data asta călugărul nu iese din sac și-i zice:

- Soră, am o idee. Suntem într-o situație deosebită. De ce nu ne comportăm ca și cum suntem soț și soție?

- Bună idee! exclamă ea, veselă.

La care el, mormăind:

- Caută-ți singură pături!

Veverita si nuci. MFC

Întâlnire la Miercurea fără cuvinte pe blog la Carmen,

Între vis și realitate. 

Foto de la: https://pixabay.com/users/ray_shrewsberry-7673058/

Foto de la: https://pixabay.com/users/marmixer-6762941

Da-i unui om putere

Nimic nu dezvăluie adevăratul caracter ca folosirea puterii. E ușor pentru cei slabi să fie blânzi. Majoritatea oamenilor pot suporta adversitatea, dar dacă vrei să știi cu adevărat un om, dă-i putere. Acesta este testul suprem. (...) - scria Bob Ingersoll, un jurist din secolul al XIX-lea, într-un eseu din 1884, referindu-se la Abraham Lincoln, despre care afirma că, deși a avut o putere absolută, a profitat de aceasta numai în numele binelui.

Prima despre care scriu e o femeie care nu mai e politician, dar vorba aia: o dată politician, mereu politician. A fost multe la viața ei; a trecut prin cel puțin două partide politice, a fost deputat... - greu de urmărit în cariera-i de comunicator, consilier, politician etc. Prin comparație cu ceilalți amintiți aici prin zisele lor, această femeie este una pe care o consider inteligentă, de aceea nu înțeleg de ce, uneori, dă cu bățul in baltă - probabil că și ei i s-a urcat puterea la cap? Doar întreb.

Cu ani în urmă, femeia se alăturase corului care consideră că ar fi un lucru bun ca votarea (electorală) să devină obligatorie. De curând, o revăd la tembelizor... reapărută din negura trecutului - ca mai mulți alții - ceea ce nu pare a fi semn bun: revenirea la ceea ce s-a renunțat în trecut ca fiind "nu bun" nu poate fi de bun augur (părerea mea). Și o aud zicând. De ce avem nevoie de comune cu trei mii de suflete? Care.. avem? Ea și cu cine au vreo fermă de x suflete/capete? Folosind verbul "a avea", comunele "le au", eventual, cei care locuiesc acolo - ei sunt proprietari de imobile (terenuri și/sau clădiri) și ei plătesc acolo taxe și impozite. Sau... corect ar fi: "În România sunt... comune cu trei mii de locuitori". Și de ce "suflete"? Oamenii sunt cetățeni, în democrație - populație, oameni, cetățeni... Sufletul n-are legătură cu politica. Ce vrea să pară, femeia?

Părerea altora despre cetățeni

Când cu azilele groazei (2023) ăia discutau despre loturi! Îți trimit un lot de 15... Nu 15 oameni (vai de capul lor), nu 15 cetățeni, ci un lot de 15. Unde am mai auzit "lot de oameni"? Mmmmm! Da! În cazul transportării oamenilor spre lagărele de muncă.

Un fost vicepremier afirma că și funcționarii publici sunt ființe umane... Și tot el a mai afirmat: Noi importăm și un alt tip de cultură în turism. Oamenii din Asia, de exemplu, sunt născuți să servească, între ghilimele. Pentru ei, a servi reprezintă o mare onoare. Ceea ce la noi nu prea este (...) V. aici: https://startupcafe.ro/patron-angajati-asia-servi-sluga-htm-7993

O brunetă cu plete, șefă a unui partid relativ recent înființat (partid parlamentar!) a afirmat, cândva, într-o conferință de presă, că oamenii sunt consumabile.

O altă femeie - șefă (atunci) la Camera de Comerț și Industrie BV, in perioada de tristă amintire când guvernul format din membri ai partidului democrat au mărit taxe și impozite, promulgând legi care au condus la închiderea a sute de firme - a declarat, râzând ironic, că nu e "afacere" firma cu un profit de zece mii de lei.

De curând, un vorbitor la TV a declarat ceva asemănător în aceste "zile de austeritate": o firmă cu profit de două mii lei nu merită să fie numită afacere. Acești inteligenți care-și dau cu părerea comparând, probabil, firmele unor cetățeni cu firmele unor sinecuriști (care au sute de contracte cu statul și duhnesc a politică) se gândesc, măcar o clipă, că aceste firme care nu "merită" statutul de "afacere" au angajați, au reinvestit parte din profit? Aceste firme cu profit mic și foarte mic plătesc salarii unor oameni, plătesc taxe și impozite tot mai mari, plătesc un preț tot mai mare pentru utilități etc.. Atunci când aceste firme, care nu sunt "afaceri" in mintea creață a unora, vor fi închise sute de oameni vor deveni șomeri - și statul le va plăti indemnizație de șomaj timp de șase luni, apoi nu-i va mai păsa de ei.

Prin anii 2020-2021, un individ medic din Timișoara s-a referit la femeile gravide ca fiind gestante (femele vivipare, altfel spus), iar la mulțimea de bolnavi (internați) din acei ani s-a referit ca fiind cohorte. Nu afirm că termenii ar fi profund greșiți, ci doar că au fost neinspirat aleși (cu sau fără intenție) in momente in care se urmărea obținerea încrederii cetățenilor.

Omul de rând

Sintagma om de rând continuă a fi folosită inclusiv de politicieni, jurnaliști și alții care apar la televizor, dar nu numai. De curând, am auzit-o din gura unui "analist economic" în legătură cu "reformele" economice (și nu numai) actuale: omul de rând își chivernisește bine banul.

Folosirea sintagmei e profund greșită având în vedere că într-o republică democratică oamenii sunt cetățeni, iar a spune/scrie "om de rând" arată mentalitatea vorbitorului - acest individ face diferența între oameni. Unii sunt "de rând"; ceilalți cum sunt? 

Cum s-o numi genul acesta de indivizi care când ajung să aibă bani mulți și/sau putere încep să creadă că sunt buricul Pământului?! Să le spună cineva că Pământul nu are buric.

Poate părea banală revolta împotriva unor asemenea exprimări, doar că exprimarea unora denotă părerea lor intimă despre cetățenii acestui stat, despre oameni în general. Și vor să li se acorde încredere?! Vor să conducă destine? E aproape clar: puterea îi smintește pe cei mai mulți.

Scop sau joc al intamplarii. CF

In unele culturi - cum ar fi hinduismul - se crede că omul vine in lume (se naște) cu un scop spiritual, dar Maya (iluzia) îl face să uite acest scop în momentul nașterii, devenind astfel orientat spre sine, căutând în lume fericirea, neînțelegând că fericirea eternă nu poate fi găsită în lumea exterioară. 

Am ales pentru jocul Citate Favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, trei citate:

Colonelul clătină aprobator din cap. Trecuse prin multe in ultimii ani de război; îndeplinise misiuni grele și mai puțin grele, însă niciuna dintre ele nu avusese caracterul acesteia. Nu se îngrijoră. Își făcuse de-a lungul anilor o filosofie simplă, militărească: Soldatul nu moare decât o dată. Nu credea în destin, nici în noroc, ci în jocul fără noimă al întâmplării. O întâmplare îl pusese, în noaptea aceea, față în față cu prim-ministrul țării. O altă întâmplare îl scăpase cândva, pe front, de la o moarte sigură. Întâmplării nu ai cum să i te împotrivești, gândea colonelul, trebuie doar să i te supui, căci ea îți pecetluiește existența.

(din și a fost ora H, de Haralamb Zincă, Editura Publisol, București 2021, p. 411)

Ochii văd doar ceea e mintea e pregătită să înțeleagă. (Henri Bergson)

Nu știu cine, sau ce, făcu să se nască întrebarea. Cum nu știu nici când a fost pusă. Nu-mi reamintesc nici că i-aș fi răspuns. Dar, într-un anume moment am răspuns "da" cuiva - sau la ceva - și începând din acel moment am fost sigur că existența avea un sens și că, in consecință, viața mea de abandon... avea și ea un scop. Începând din acel moment, am știut ce înseamnă "să nu privești înapoi" și "nu te gândi la viitor". Târât în labirintul vieții, am ajuns cândva într-un loc unde am înțeles că drumul duce către un triumf, care este o catastrofă, și către o catastrofă care este un triumf, căci a-ți angaja viața se plătește printr-un reproș și singura înălțare pentru un om se află în adâncurile umilinței. (din însemnările lui Dag Hammarskjold, in romanul Duelul morții, de Morris West, Editura Colemus, București,1994)

Superstitii despre cutit. Istorie. Colectionare

De-a lungul istoriei, cuțitul a fost un simbol al puterii, al masculinității, al curajului. Cuțitele au fost, și sunt, utilitare, arme, obiecte de valoare. Cuțitele însemnau putere și respect - in trecutul îndepărtat nu oricine avea cuțit, nu oricine avea dreptul la un cuțit ca armă. Cuțitele au servit - și servesc - ca instrumente esențiale pentru supraviețuire: vânătoare, gătit, protecție. Utilitatea lui l-a ridicat la simbol de încredere, de respect, prietenie.

Și în jurul cuțitului s-au țesut mai multe superstiții - poate din cauză că poate fi folosit (și) ca armă? Oricum, temerile născute în unii, cândva, s-au răspândit la mai multe generații.

Personal - alaturi de mulți alții - susțin că cei care au o mentalitate logică nu cred in mituri (chiar dacă le plac miturile). Se spune că superstițiile îi afectează numai pe cei care le cred.

Superstiții despre cuțit

Cuțitul oferit in dar. Cea mai răspândită superstiție legată de cuțit pare a fi cea a cuțitului oferit cadou. Nimeni nu știe să explice - fără echivoc - de ce in unele zone ale lumii s-a născut credința că a oferi un cuțit în dar duce la încetarea unei relații de prietenie, de iubire, de familie etc., la certuri. Există, totuși, un remediu: atașarea unei monede la cadoul cuțit, monedă pe care cel care primește cadoul cuțit o dă celui care face cadoul. Sau, când nu e o monedă atașată, cel care primește un cuțit oferă un bănuț celui care oferă darul. Se crede că prin acest act cadoul se transformă in achiziție și se anulează un eventual ghinion.

Obiceiul de a schimba o monedă cu un cuțit primit în dar pare a-și avea originea în vechea Anglie, unde se credea că prin a oferi o monedă in astfel de cazuri se evita orice potențial nenoroc asociat cu primirea oricărui obiect ascuțit. La fel procedează și japonezii în situația cuțitelor cadou.

Mirilor nu li se oferă cuțite ca dar de nuntă - cuțitele vor aduce necaz in casa lor și invidia celor din jur.

Nu în toate societățile oferirea unui cuțit înseamnă încetarea unei relații. Oamenii din țările Asiei Centrale, de exemplu, consideră cuțitele drept cadouri valoroase, de bun augur; ei cred că un cuțit posedă puterea de a proteja, de a alunga bolile și nenorocirea.

Cuțitul are un rol important și în unele ritualuri culturale: ceremoniile de marcare a tranziției copilului la maturitate. În astfel de cazuri oferirea unui cuțit cadou înseamnă transferul de responsabilitate și încredere de la un individ la altul.

Pentru unele triburi de nativi americani cuțitele au semnificație spirituală și ocupă un loc important în darurile ceremoniale.

In unele culturi, cuțitele însoțesc omul întreaga viață, începând cu momentul in care sunt așezate în leagănul unui copil ca talismane de protecție.

În diverse societăți, cuțitele simbolizează tăierea legăturilor cu trecutul, protecție împotriva spiritelor rele sau începutul unei călătorii.

Japonezii sunt de părere că orice cuțit, orice foarfecă aduce noroc și sperie spiritele rele. Ei consideră că a oferi un cuțit cadou înseamnă a-l proteja de rău pe cel care îl primește. Din cele mai vechi timpuri, in Japonia există tradiția de a oferi cadou un obiect tăios (de regulă un cuțit) persoanei care împlinește "vârsta critică" (yakudoshi) - sunt câțiva ani considerați dificili, cu ghinion: la femei, vârsta de 19, 33, 37 și 61 de ani, iar la bărbați vârsta de 25, 42 și 61 de ani.

În culturile orientale, cuțitele simbolizează adesea norocul și uneori sunt schimbate in timpul nunților pentru a asigura o căsătorie prosperă.

În Statele Unite ale Americii tradiția de a oferi cuțite e mai puțin formală, dar nu mai puțin semnificativă. Cuțitele sunt cadouri populare printre amatorii de petrecere a timpului în aer liber, printre bucătari și colecționari, tipul și calitatea cuțitului reflectând respectul celui care le oferă pentru experiența și interesul destinatarului. Cuțitele comemorative sunt cadouri obișnuite pentru anumite etape de referință - absolvire, realizări semnificative etc. - și sunt, adesea, gravate cu date și/sau mesaje.

Cuțitul la masă. Cuțitul se așază paralel cu lingura. Cuțitul așezat cruciș peste lingură sau furculiță e semn rău, aduce nenorociri.

Două cuțite care stau cruciș unul peste altul pe masă trebuie separate imediat; cuțitele astfel încrucișate anunță certuri in casă.

După ce ai terminat de mâncat așază cuțitul și furculița paralel, pe farfurie; a încrucișa cuțitul și furculița arată că mâncarea nu a fost prea bună (e o ofensă adusă persoanei care a pregătit-o).

A amesteca în mâncare cu un cuțit - mai ales în preparatele lichide precum ciorba, supa, compotul - anunță dureri, junghiuri, înțepături, după ce mănânci.

Cine înfige cuțitul în pâine nu va avea o căsătorie prea fericită.

Cuțit căzut. Dacă îți cade un cuțit, să nu-l ridici - rogi pe altcineva să o facă (acel altcineva e ferit de negativ pentru că nu lui i-a căzut). Cine ridică un cuțit căzut sub masă va avea mare noroc (nu înțeleg dacă norocul e valabil și pentru cel căruia i-a căzut cuțitul sub masă).

Dacă scapi cuțitul pe podea e semn că vin musafiri in casă - din direcția spre care e îndreptat vârful cuțitului.

Dacă scapi cuțitul și acesta se înfige vertical în pământ e semn de noroc și bucurie sau succes. Dacă a căzut fără să se înfigă, norocul vine din direcția în care e orientat vârful cuțitului.

Alte superstiții despre cuțit

Femeia care ține sub pat un cuțit, in perioada când vrea să rămână însărcinată, are șanse mari să aibă un băiat.

Unii greci cred că cine ține sub pernă un cuțit cu mâner negru e ferit de coșmaruri.

Din istoria cuțitului

În vremuri străvechi - mii de ani în urmă - omul a folosit pietrele ascuțite ca unelte, dar și ca arme de apărare/atac. Cuțitele, cu o singură lamă, sau două, erau astfel prelucrate încât să aibă și mâner - din lemn sau piatră - decorat cu piele de animal și/sau pene. Mânerele decorate au continuat și în epoca bronzului. Cuțitele din bronz nu rezistau prea mult timp - fiind ușor de distrus și sensibile la coroziune - dar s-au dovedit superioare oricăror cuțite din piatră.

În secolele următoare, datorită progresului tehnologiei, au apărut cuțitele din fier și oțel - durau mai mult iar tăișul lor se păstra și după o perioadă mai lungă de utilizare. Metalurgia oțelului - in perioada Europei medievale - a permis evoluția cuțitelor (mici și mari) dar și a săbiilor, sulițelor, topoarelor. Totuși, cuțitele nu erau utilizate ca tacâm decât în cercuri restrânse - bogații, in special, le foloseau ca tacâm și pentru apărare.

Pe la sfârșitul anilor 1630, cardinalul francez Richelieu, a impus la curtea regală a lui Ludovic al XIV-lea, interzicerea cuțitelor cu vârf ascuțit și cu dublu tăiș pentru că detesta cuțitele ascuțite la vârf ca mijloc de a mânca și pentru curățarea dinților. Și pentru a reduce violența, cardinalul a reușit să-l convingă pe rege să interzică in toată țara utilizarea cuțitelor cu dublu tăiș - s-a ajuns, astfel, ca la mesele europene să fie standard la masă cuțitul cu un singur tăiș și vârf rotunjit. Pe la începutul secolului al XIX-lea au apărut furculițele și nevoia cuțitelor cu vârf ascuțit, la masă, a dispărut.

Cuțitele de masă, așa cum sunt cunoscute azi, au fost standardizate la începutul secolului al XX-lea, când a apărut oțelul inoxidabil - cuțitele fiind mai ușor de întreținut. Cuțitele, însă, nu sunt doar tacâmuri, sunt și piese de colecție.

Despre colecționarea de cuțite

Tradiția colecționarii cuțitelor datează din secolul al XIX-lea. Pe măsură ce a crescut interesul pentru astfel de colecții au început să apară și organizații tematice (de prin anii 1940). Sfârșitul anilor 1960 a însemnat un boom de colecționare a cuțitelor personalizate - vechi și noi - atât ca instrumente funcționale, cât și ca obiecte artistice.

Azi există o comunitate mare de colecționari de cuțite - piese istorice și obiecte contemporane - care are acces la o gamă largă de resurse: forumuri, reviste, cluburi.

Cuțitele care nu sunt suficient de vechi pentru a fi clasificate ca antichități (100 de ani vechime) dar au valoare artistică, istorică sau estetică semnificativă sunt clasificate ca obiecte de colecție - pentru a fi obiect de colecție nu înseamnă că un cuțit trebuie să fie in ediție limitată.

Colecțiile de cuțite sunt variate, în funcție de interesele, obiectivele și temele colecționarilor. Astfel, colecțiile pot fi de:

- cuțite istorice - cuțite cu importanță istorică semnificativă, cum ar fi lame din epoci specifice (civilizații antice, epoca medievală etc. sau din timpul unor evenimente globale mondiale - războaiele mondiale, de exemplu);

- cuțite culturale - katana japoneză, dirk scoțian (pumnal cu lamă lungă, cu dublu tăiș, folosit inițial de pirați, apoi în marină, ca armă), kukri nepalez (lama Gurkha) - unele dintre cele mai utilizate cuțite de luptă, dar nu numai;

- cuțite funcționale - clasificate în funcție de utilizările lor specifice: cuțite de vânătoare, de pescuit, tactice, de supraviețuire etc.;

- cuțite de artă și personalizate - in general, sunt cuțite unice, create de artizani pricepuți, din materiale deosebite (oțel de Damasc, de exemplu), cu mânere realizate din materiale exotice; sunt acele cuțite la care e apreciată mai mult frumusețea estetică, măiestria, și mai puțin utilitatea;

- cuțite de marcă - acele cuțite lucrate de producători specializați în confecționarea de cuțite; acest gen de colecție urmărește în special evoluția designului mărcii respective și progresele tehnologice de-a lungul timpului;

- colecții tematice - colecția de cuțite e construită in jurul unei teme specifice: cuțite din filme, cuțite folosite de diverse celebrități, cuțite care au câștigat premii pentru design; in general, colecțiile tematice sunt eclectice, cuprinzând diverse tipuri de cuțite, din epoci diferite;

- colecții utilitare - cuțite care servesc scopurilor practice cotidiene: cuțite de bucătărie, de buzunar, cu unelte multiple.

Pentru mai multe informații:

- https://nobliecustomknives.com/ro/knife-collecting-a-comprehensive-guide/

- https://destepti.ro/istoria-si-evolutia-cutitului-de-la-arma-la-instrument-utilizat-pentru-a-manca/

Sursa foto: https://pixabay.com/users/willipuschel-8152266/

Ruginiu de toamna. RiO

În jocul Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN, găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate, am venit cu imaginea unui peisaj de toamnă, imagine descărcată de aici: https://pixabay.com/ro/users/leolo212-15013188/

Nici frumusețea primăverii și nici cea a verii nu are grația pe care am zărit-o in al toamnei obraz. (John Donne)

Pisici si frunze. MFC

Miercurea fără cuvinte pe blog la Carmen, Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/miezekieze-607096/