Casa de pe plaja. MFC

Miercurea fără cuvinte, un joc al imaginilor, găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate. 

Sursa fotografii: https://pixabay.com/users/christina9999-42003618/

Progres, stiinta, filosofie. Solilocvii

Ideea de progres e singurul contact cu spiritualitatea pe care îl au oamenii inferiori; cei care participă la o viziune materialistă, inertă a lumii. Ideea de progres înseamnă, pentru ei, evoluția spre un mai bine. E, in orice caz, o construcție mentală cu o bază etică. E, de altfel, terenul care poate fi fecundat de un mesaj spiritual adresat omului ca atare. Prin faptul că omul de rând acceptă progresul, implicit acceptă orice mesaj care face apel la voința lui de om, la o devenire meiorativă. Ideea de progres, credința în posibilitatea și realitatea istorică a unei deveniri și perfecționări - înlocuiește, într-un om inferior, funcțiunea esențial umană a mântuirii. De aceea numai un om preocupat de mântuire se poate dispensa de credință în progresul omenirii.

Când o știință se pierde, se observă o mulțime de oameni care o practică. De aceea, in zilele noastre - când incomprehensibilitatea simbolului e patentă, când contemplația metafizică și mistică e aproape imposibilă, când magia e complet pierdută - se pot vedea atâția teozofiști, ocultiști pseudo-metafizicieni, mistici și mistificatori. O țară poate pierde o știință, dar niciodată pe cei care le practică.

Știința: gândire orizontală, in două dimensiuni, se poate întinde ad infinitum fără să ajungă la o formă solidă.

Filozofia pură: verticală, se înalță în pură speculație dialectică până ce se sufocă și obosește.

Sistemele de gândire nu dispar prin critică sau prin discuții, ci cad o dată cu creația altui sistem de gândire. Și primul era, însă, logic, coerent și demonstrabil. Oamenii vedeau perfect cu acel sistem. Dacă a întâmpinat critici, ele nu l-au putut zdruncina. Istoria științelor ne învață acest important fapt: că numai o nouă creație, o nouă metodă, poate avea rezultat - iar nu critica celor vechi. Oamenii trebuie să vadă altfel.

Critica cosmografiei geocentrice sau a celorlalte teorii "false" din antichitate nu a condus la nimic, tocmai pentru că ele erau coerente, clar-văzătoare.

O reformă a metodologiei științei și culturii moderne nu va fi posibilă prin critică, arătându-li-se insuficiențele și contradicțiile. Reforma se va împlini prin crearea unei noi metode, mai ample și mai justificabile, prin care oamenii să poată vedea și înțelege mai mult decât prin metodele actuale.

Postare pentru jocul Citate Favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Fragmentele sunt copiate din cartea Solilocvii, Editura Humanitas, București, 1991, scrisă de Mircea Eliade (28.02.1907 - 22.04.1986) și publicată prima dată în anul 1932, cu titlul Soliloquii.

Mircea Eliade despre cărticica din care am citat: Filosofie nu se află in aceste pagini. De aceea unii vor descoperi contradicții; dar pe planul sincerității nu există contradicții, după cum nu există contradicție în experiență. O experiență ia locul altei experiențe, nu o contrazice.

Gnom langa apa. RiO

Ador spiridușii (și basmele), și-am adus un Gnom aici, la jocul Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Foto făcută cu IA: https://pixabay.com/users/elf-moondance-19728901/

Gnomii sunt spirite supranaturale de mici dimensiuni; trăiesc sub pământ, în peșteri, dar și în alte locuri greu accesibile, ascunse. Se bucură de grădini și de păduri; se pot adapta la majoritatea condițiilor de viață cât timp există hrană suficientă - sunt vegetarieni. Există mai multe tipuri de gnomi: de pădure (se arată extrem de rar omului), de grădină (acestuia îi place mai mult omul și îi place să spună povești), de fermă, de casă, de dună, de munte ș.a. (unii locuiesc în copaci, unde au o intrare secretă).

Nu sunt văzuți pentru că vor să se ascundă de oameni - îi consideră pe oameni risipitori de resurse care distrug mediul înconjurător, lumea gnomilor, între alții. Totuși, ocazional, îi ajută pe oamenii care sunt harnici și demni. În unele tradiții, gnomii îi ajută pe oameni să-și aranjeze grădinile, intervenind în timpul nopții; în timpul zilei se transformă in piatră - se presupune că gnomul s-ar transforma in broască atunci când soarele se ridică pe cer, dar e mai răspândită credința că puterea razelor de soare il transformă in piatră.

Uneori sunt răutăcioși, jucându-le feste oamenilor și altor ființe, dar nu sunt răi. Sunt deținătorii unor cunoștințe străvechi și au faima de a fi înțelepți

Cine are grădină - reprezentare a lumii naturale - poate fi sigur că sunt pe acolo câțiva gnomi. 😊 Conform folclorului, gnomii sunt protectorii pământului și comorilor; in subteran, ei păzesc metalele și pietrele prețioase - sunt meșteșugari și artizani pricepuți când e vorba de prelucrarea metalelor și pietrelor prețioase. Sunt cunoscuți ca muncind din greu.

În timp ce gnomii de gen masculin își văd de prelucrarea metalelor și a pietrelor și se mai arată prin grădini, gnomii de gen feminin rămân în subteran, unde au grijă de adăposturi, de copii și unde pregătesc plante medicinale.

Gnomii sunt gardienii pământului, dar nu numai. Ei au grijă de case, de grădini, de natură, protejându-le de hoți, împiedicând dăunătorii să facă ravagii. Sunt considerați "aducători de noroc", motiv pentru care unii oameni așază în grădinile lor pitici din piatră.

Pe crestele muntilor. MFC

Miercurea fără cuvinte la Carmen, Între vis și realitate.

Foto de la: https://pixabay.com/users/adammarcus02-18454740/

Discutie foarte importanta

În urmă cu mai mulți ani, într-o zi de vară, când Miki, cățelușa noastră era zglobie, mă plimbam cu ea in lesă - prin cartier. 

Tocmai traversam o parcare rezidențială, să ajungem la zona cu iarbă. Am trecut pe lângă o familie: mama, tata și un băiețel în vârstă de 5 ani, de 6 ani... Nu știu să apreciez vârsta. Aud glasul micuțului, pe un ton sfătos:

- Tati, când ai un pic de timp, trebuie să avem o discuție foarte importantă.

- Acum e bine, tati. Ce discuție? s-a interesat adultul, serios, dar i-am ghicit amuzamentul in voce.

Recunosc, devenisem extrem de curioasă și mă bucuram că Miki întârzie in zonă.

- Când vei considera tu, te gândești serios pentru că e foarte important să am și eu un câine ca acela.

Știam că zice de Miki și m-am întors spre familia respectivă, dar nu ostentativ, nu să mă bag in vorbă.

- Trebuie să fie așa mic și să semene cu o vulpiță - a mai spus copilul către tatăl lui, apoi, fără pauză între fraze a privit spre mine: - Credeți că îmi dă voie să îl mângâi? se referă la Miki.

- Va fi chiar fericită să fie mângâiată. E fetiță - îi spun.

Se lasă pe vine lângă Miki, mângâind-o, și zice: - Tati, deci trebuie să fie cățelușă; e foarte important.

Abia îmi puteam abține râsul! Copilul era foarte serios și mi s-a părut nepotrivit să râd. Spre mulțumirea mea, când i-am privit pe părinții copilului am observat că și ei sunt în aceeași dilemă: să râdă sau ba. Ne-am zâmbit larg.

Mi-am amintit întâmplarea deoarece, recent, am întâlnit o vecină al cărei băiețel, în vârstă de 4 ani, e foarte sfătos, și îi plac câinii foarte mult. M-a întrebat unde este cățelul meu, 'că nu l-a mai văzut (e printre copiii din zonă care se jucau cu Miki).

- Nu e politicos să întrebi așa ceva - îi zice mama.

Cu vecina m-am înțeles repede prin semne, dându-i de înțeles că Miki a murit și dacă e in regulă să-i spun micuțului; mi-a dat de înțeles că da.

- Miki nu mai e - îi spun.

- Și unde e dacă nu mai e? întreabă el.

- A murit - zâmbesc.

- Atunci e foarte important să ai alt câine. Mami, noi când vom avea un câine?

Ne-am luat la revedere. Puștiul discuta despre câini, cu multă seriozitate.

Printre insule. RiO

O imagine care ilustrează o parte din insulele Lofoten din Norvegia. De pe muntele Reinebringen, aflat pe insula Moskenesøy, se poate vedea cel mai bine peisajul splendid al fiordurilor și munților din zona - afirmă cei care au fost acolo.

Reinebringen nu e un munte care poate fi urcat ușor, deși în 2022 a fost terminat șirul de trepte săpate în piatră (circa 1800 de trepte). Accesul pe munte e permis din mai până în septembrie, recomandate fiind lunile iunie-august. În timpul iernii e foarte periculos. Creasta e destul de îngustă și nu e recomandată admirarea peisajului stând prea aproape de margine.

Imaginea am luat-o de pe site-ul cu poze care sunt oferite de autori fără drept de autor (https://pixabay.com/users/xiserge-15871962/) și o prezint în jocul Reflexii in oglindă, joc inițiat de SoriN și găzduit acum de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Cine știe?! Poate, într-o zi, voi ajunge și în zona fiordurilor din Norvegia.

Ce?! M-am jucat. MFC

Grăbită, la Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Foto: https://pixabay.com/users/olavi-a-28455209/

Expunerea cetateanului ca transparenta fiscala

Încep să cred că unii dintre politicieni se adună într-o sală, își toarnă ceva de băut, rânjesc unii la alții și își spun: cum să ne mai batem joc de cetățeni? Și, fiecare, vine cu o idee sau cu mai multe. Până acum, mie îmi pare că ministrul de la dezvoltare, administrație publică bla bla a avut cele mai multe idei crețe: suspendarea permisului auto pentru neplata amenzilor, depistarea construcțiilor ilegale folosind drone, transparența fiscală...

Cum înțelege el transparența fiscală? Prin expunerea cetățeanului pe o așa-numită listă a rușinii (pentru datoriile de taxe și impozite).

O legendă spune că în China cetățenii au instalată in telefon o aplicație obligatorie pe care oficialii o folosesc pentru a trimite celorlalți informația că icsulescu - vecin/prieten/coleg/rudă etc. - datorează bani statului... Ministrul dezvoltării (ce ciudat sună!) de la noi ar putea apela la o astfel de aplicație...

Ce vrea, de fapt, acest tip cu atribuții de ministru? Să modifice codul fiscal și să nu mai fie doar la cunoștința oficialilor cu atribuții în materie identitatea contribuabilor cu datorii, natura debitului (taxe, impozite, amenzi), cuantumul obligației fiscale. Pe scurt: vrea desecretizarea acestor informații și publicarea lor pe site-urile autorităților locale și centrale, unde să poată fi accesate de oricine.

El afirmă că avem nevoie de o transparență totală! Hai, zi zău cu limba între dinți, ministrule! Cetățenii trebuie expuși cu totul, dar politicienii, alți funcționari, alți angajați la stat au dreptul să își secretizeze salariile, indemnizațiile, interesele, datoriile...

In opinia ministrului o astfel de expunere a cetățeanului înseamnă echitate, corectitudine și transparență!

Foto: https://pixabay.com/users/paligraficas-6638487/

Drone, constructii, fractura logica

Se propun inovații diverse pentru a diminua deficitul bugetar...

Ministrul "Dezvoltării" din guvernul de azi are mai multe propuneri pentru a împiedica frauda, pentru a prinde rău-platnicii. Pe lângă ideea suspendării permisului auto celor care nu-și plătesc amenda primită în baza codului rutier are și ideea de a spiona populația folosind drone. Desigur, el nu spune că spionează, ci afirmă că astfel vor fi descoperite clădirile ridicate ilegal - fără autorizație, adică fără taxe plătite la bugetul local. Se va măsura exact spațiul care trebuie impozitat, indiferent că e un imobil ridicat cu autorizație sau fără.

Cum se vor detecta clădirile neautorizate folosind dronele pare că nu știe prea bine - ne spune doar că dronele sunt utilizate pentru așa ceva și în alte state europene. Hm. Oare, știe bine pe cineva care are firmă de pilotat drone sau ceva gen? Doar întreb, nu afirm!

Da, dronele pot fi utilizate in scopul de a evalua starea unei părți greu accesibile a unei clădiri date, pentru localizarea și înregistrarea unor daune provocate de fenomene naturale, pentru verificarea unei clădiri anume în ceea ce privește eficiența energetică, de exemplu. Pe scurt: se cercetează o clădire anume, nu se iau de-a valma clădirile filmându-se, fotografiindu-se la grămadă. Astfel de date sunt stocate undeva, sunt puse la dispoziția părților implicate.

Folosești drone pentru a supraveghea zone greu accesibile și/sau întinse... Hm. N-au folosit prea multe drone pentru a supraveghea pădurile din care s-au tăiat la greu, ilegal, copaci, dar s-au gândit că e mai ușor să spioneze cetățenii. Le e greu să monitorizeze cu drone zonele unde oameni cu juma' de creier hrănesc urșii, unde se braconează, dar e bună ideea să spioneze cetățenii.

Funcționarii publici cu atribuții în materie au cadastrat mare parte din teritoriul țării... Au apărut suprapuneri de terenuri, unii oameni s-au trezit cu rol fiscal pe terenuri care nu coincideau cu ce aveau ei în acte... Umblă și rezolvă!

Zice el, ministrul, că aceste drone - pe care primarii vor avea dreptul să le solicite spre utilizare - vor înregistra clădirile ilegale și se va deschide rol fiscal. Pfuuu, ce tare! Dronele vor avea un program extraordinar de deștept și vor putea face diferența între construcțiile care pot fi ridicate cu autorizație și cele care pot fi ridicate fără autorizație, conform legii? Vor fi dotate și cu ceva tehnologie (și mai!) avansată - măcar să afle și unde au patul ocupanții imobilului, dacă au mașina de spălat vase... pentru recensământul electronicelor și electrocasnicelor?

Cică, in acest mod, inspectorii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze pe teren. Doar vor deschide rol fiscal? Hm. Apoi, cetățeanul va umbla de nebun să dovedească faptul că drona a identificat foișorul sau o anexă din curte ca imobile bune de taxat...

Cine e omul care zice de-astea? Păi, a fost ministru la sănătate în guvernul Boc II, când, pe lângă creștere taxe și impozite, micșorări de venituri, au fost închise multe spitale pentru că... nu erau profitabile. Are pregătire de jurist, specialist în administrație publică. A mai fost ministru al dezvoltării, administrației publice și bla bla cum s-o numi ministerul.

Oare ei, politicienii, își dau seama cât costă o astfel de operațiune cu drone și ce infrastructură e necesară pentru procesarea datelor, emiterea diferitelor rapoarte etc.? Să mai amintesc de dreptul la protecția datelor cu caracter personal? Nici asta nu-i fractură logică?

Zău că nu înțeleg: toate aceste "măsuri" sunt menite să micșoreze deficitul bugetar?! Hm. Dacă ei se concentrează pe mărunțiș înseamnă că au mințit și deficitul nu e așa mare cum au zis? Doar întreb.

Foto: https://pixabay.com/users/soheil_dot-6746434/

Amenzi rutiere si fractura logica

Între multele soluții pentru a diminua deficitul bugetar, unii au apelat la bazaconii. Azi, despre amenda la încălcarea dispozițiilor din codul rutier și neplata amenzii.

Cel care a încălcat o regulă de circulație și este amendat, și nu-și plătește amenda în 90 de zile va suporta măsura suspendării permisului de conducere până achită amenda. Uau! Cap au; minte la ce le mai trebuie?

Să presupunem - prin absurd! - că o astfel de idioțenie ar putea deveni literă de lege... Pietonul care e amendat pentru că a încălcat o regulă din codul rutier și nu-și plătește amenda se alege cu... certificatul de naștere suspendat până la achitarea amenzii?

Apoi: ăștia chiar nu vor deloc să mai muncească? Există proceduri prin care poate fi cineva "executat silit" pentru neplata amenzilor.

Mai apoi: nu ne-au spus câte... miliarde de euro (ar vrea ei) se adună la buget din amenzile neplătite pentru contravenții (și unele infracțiuni) din codul rutier. În mod cert, n-au calculat - le iese cât nu merită efortul modificării legislației. În plus, o astfel e lege e cert neconstituțională.

Și mai apoi: ei dau din gură despre "echitate"... Cei care plătesc să nu mai pară proști față de cei care nu plătesc (zic politicienii, cu alte cuvinte, sperând să ne instige unii împotriva altora). Mi-ar plăcea ca funcționarii să-și îndeplinească atribuțiile, dar nu prin legi absurde. Oricum, nu se acoperă deficitul din astfel de colectări, și nici nu se îndestulează bugetul...

Și și și mai apoi: politicianule, înainte de a te lua de mine că nu plătesc câteva sute de lei, de ce nu te iei de ăia care datorează statului milioane de euro? Doar întreb.

Poate doar mi se pare, dar... parcă prea mulți suferă de fractură logică.

Editare ulterioară:

Se propune ca restituirea permisului de conducere să fie restituit sub condiția dovedirii achitării tuturor debitelor pe care le are posesorul permisului in cauză. Așa cum sună propunerea mă pot gândi și la alte datorii pe care le are cetățeanul, și care nu au legătură cu permisul de conducere, codul rutier. Poate și debitele restante către băncile comerciale ar trebui achitate pentru a reprimi permisul?! La cum se exprimă unii orice e posibil.

Momente la RiO

Reflexii in oglindă (RiO) e un joc cu imagini care cuprind reflexii in oglindă, sclipiri. E inițiat de SoriN e găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

https://pixabay.com/users/summa-2019693/

https://pixabay.com/users/9nails-20062995/

https://pixabay.com/users/noupload-2404633/

Vântul, jucăuș obraznic

Vântul, când nu e blând sau sălbatic, poate fi jucăuș și obraznic punând în dificultate femeile îmbrăcate cu fuste și/sau rochii vaporoase, mai lungi sau mai scurte, dar în falduri. E acel vânt rapid, dar nu foarte, un vânt aiurit care se insinuează ca un vârtej suflând de jos in sus. Un astfel de vânt-vârtej e chiar obraznic, mai ales în unele intersecții de străzi, și/sau in zone unde vântul ia forma unui curent ascendent. E obraznic pentru că ridică fustele/rochiile femeilor.

Un astfel de vânt obraznic mi-a pus fusta-n cap de trei ori în timpul vieții! Momente teribil de penibile - mai ales când ai amândouă mâinile ocupate! Cobori poala fustei într-o parte, se ridică în celelalte părți - când nu se ridică din prima ca o lalea care vrea să se închidă în regim de urgență! E o adevărată luptă să cobori fusta cât timp nu ieși din zona vântului (sau până nu se potolește el, vântul aiurit). Și e o adevărată artă să simți când intri in raza unui astfel de vânt și să prinzi la timp poalele fustei in jurul picioarelor.

Am învățat să recunosc imediat curentul de aer, vântul obraznic și jucăuș care mi-ar putea ridica poalele-n cap! După atâtea experiențe am început să sesizez când dau de vânt obraznic. Până joia trecută mă și "lăudam" cu talentul meu de a nu mai lasă vântul să facă ce vrea cu fusta mea!

Dar, a sosit și ziua în care mi-am primit "pedeapsa" pentru "mândrie". In joia ce-a trecut eram in apropierea unei piețe agroalimentare aflată la intersecția a două străzi nu prea late. In fața mea, trei femei se luptau cu vântul care le zburătăcea fustele - spre amuzamentul unor tineri care pierdeau timpul în zonă. Două dintre aceste femei aveau șanse minime să câștige - una avea o fustă până la genunchi, croită "in colțuri" de lungimi diferite și cealaltă avea o minijupă plisată, din material mătăsos. A treia avea o fustă cloș care-i acoperea genunchii - ea a reușit să-și țină fusta pe lângă corp.

Și apar eu, cu fustă lungă - un fel de lalea cu capul in jos - un model de fustă pe care vântul o poate umfla, dar n-o ridică până la talie. Așa credeam! Așa fuseseră experiențele cu astfel de fuste, dar nu și în acea joi! Într-o fracțiune de secundă vântul a umflat-o și a întors-o! Având mâinile libere am coborât imediat materialul! Dacă o fustă plisată sau una cloș revine singură la poziția firească după încetarea acțiunii vântului, una ca cea pe care o purtam trebuie așezată manual.

A fost prima dată când am văzut, într-un singur loc, atâtea fuste zburătăcite de vânt! A fost amuzant, mai ales în ceea ce mă privește personal. Practic, nu-i mare lucru că vântul obraznic și jucăuș mai ridică fuste! Vara, la mare, cam tot aia văd ceilalți. Partea amuzantă este agitația femeilor - cred că e un "reflex de pudoare". 😃 Fără agitație ar observa mai puțini trecători - probabil.

Mi-am amintit pățania pentru că și azi a bătut vântul - nu precum in acea joi - și un tip care vindea la una dintre tarabele din piață fredona cu voce tare ceva gen: "vântul bate tare, țineți fustele de poale, că vântul le ridică..."

Sursa foto: https://pixabay.com/users/blickpixel-52945/

Valuri inalte. MFC

Miercurea fără cuvinte, la Carmen, Între vis și realitate.

https://pixabay.com/users/kanenori-4749850/

https://pixabay.com/users/ajs1-13124781/

Nemultumitii sunt fiinte umane

Nu mai știu în ce context, Gică Hagi a spus: Omul e o persoană umană. Sigur că râzi, dar unuia cu renumele lui Hagi îi poți accepta astfel de aiureli.

Când, însă, apare un afacerist milionar devenit și politician (vicepremier) și, referindu-se la oamenii care protestau in stradă (pe la începutul lunii) pentru că le sunt diminuate veniturile, face afirmații de genul: ... venim și spunem așa: știm că e complicat, știm că sunteți cu toții ființe umane... dai din buze ca un pește, pentru că n-ai replică.

Aroganța unora are limite? Doar întreb!

Desigur, îi înțelege pe acești oameni, și el ar protesta in locul lor (dacă ar fi ființă umană? doar întreb!)

Oare atunci descoperise expresia ființe umane și-i plăcea cum sună? Doar întreb, nu afirm, să n-avem vorbe! A repetat: Indiferent că sunteți în zona bugetară, zona antreprenorială, că sunteți profesori sau judecători, știm cât este de complicat pentru o ființă umană să fie în situația în care să dea ceva sau să i se ia ceva. Elevi, școlari, studenți, sindicaliști și așa mai departe. Nu e că nu ne dăm seama sau că nu înțelegem cât de complicat este pentru fiecare ființă umană (...)

Ce sunt cei la care se referă vicepremierul când zice știm, înțelegem? Persoane non-umane? Doar întreb!

Sursa foto (făcută cu IA): https://pixabay.com/users/artychoc-29242728/

Cat conteaza o viata

Dostoievski scria pe undeva: Nimic nu e mai trist decât o viață care se stinge și nimeni nu știe sau nimănui nu-i pasă.

În iulie 2023, un bărbat a zăcut mort câteva ore în Piața Sfatului din Brașov. Sute de persoane au trecut pe lângă el și niciuna nu s-a oprit să afle dacă omul are nevoie de ajutor. Era îmbrăcat sărăcăcios, era murdar - ulterior s-a aflat că era un om fără adăpost, in vârstă de 66 de ani. Da, știu... uneori e bine să nu te amesteci (poate salvezi o viață). În acest caz, la un moment dat, o fi trecut și un om pe acolo, s-o fi oprit și o fi anunțat politiștii.

Astfel de întâmplări au loc în toată lumea, dar tot e trist. După cazul din 2023 nu am mai aflat ceva asemănător până vineri, 11 iulie, când am aflat despre un caz și mai grotesc: un bărbat din Brașov, în vârstă de 70 de ani, a fost descoperit după (se presupune) șase ani, mumificat, in apartamentul unde locuia și unde mama lui murise în 2010. La un moment dat începuse să facă succesiunea pentru apartament dar n-a dus-o la capăt.

Între timp s-a acumulat o datorie mare la întreținere și administratorul imobilului l-a trimis în judecată. Procesul a durat mai mulți ani, și nimeni nu a fost interesat unde-i omul... Nici judecătorului nu i-a păsat că omul - nu tocmai tânăr - nu se prezintă? Altfel spus, unii s-au judecat cu un om decedat, iar alții au judecat un om decedat. La finalul procesului apartamentul a fost vândut la licitație. Un executor judecătoresc și câțiva jandarmi s-au dus să execute ordinul de confiscare; spărgând ușa încuiată pe dinăuntru au descoperit corpul mumificat.

Omul nu figura ca fiind dat dispărut, s-a constatat după descoperirea din apartament...

Moartea planează asupra noastră ca o pasăre. Unii fug toată viața de această pasăre iar alții cred că această pasăre niciodată nu-i va atinge.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/xaviandrew-2832205/

Fragmente din Shogun

Fragmente din romanul Shogun, de James Clavell, nu dintr-un shogun, desigur. Shōgun a fost cel mai înalt grad al Japoniei medievale (între 1192 și 1867); e titlul (prescurtat) purtat de conducătorii militari japonezi care, sub autoritatea împăratului, au deținut efectiv puterea. Au existat patru dinastii de shoguni: Minamoto, Fujiwara, Ashikaga și Tokugawa. Acțiunea romanului Shogun are loc "spre timpul" dinastiei Tokugawa (1603-1867). La acea vreme aveau dreptul numai catolicii (iezuiți) să convertească, ei intermediau în comerțul cu China și, din când în când, se mai amestecau și în politică - fără a o face explicit.

Romanul Shogun a fost publicat prima dată în 1975; eu l-am citit in ediția din 1992, publicat de Editurile Orizonturi și Universul, in traducerea Doinei Cerăceanu. Am citit romanul imediat ce l-am primit, concentrată pe acțiune. L-am recitit cândva prin 2015 (cred - am câteva notițe din roman într-o agendă datată 2015), concentrându-mă pe acțiune, dar și pe modul de viață al oamenilor acelei epoci. L-am recitit de curând, amintindu-mi acest roman Zina. Acum am fost mai interesată de... plăcerea lecturii, fără a-mi mai pune întrebări și altele de gen - specific acest aspect deoarece după ce am citit romanul in 1992 am inceput să caut informații despre Shinto și altele descoperite in roman, chestiuni care erau noutate absolută pentru mine.

Shogun nu e un roman istoric, chiar dacă unele fapte povestite s-au petrecut în trecutul Japoniei. 

Am reținut pentru Citate favorite, joc găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, ideile de mai jos: 

Cât de frumoasă e viața și cât de tristă! Cât de vremelnică, fără trecut, fără viitor, doar cu nemărginitul acum.

- Dacă Adevărul este deja clar, ce rost mai are meditația?

- Și dacă Adevărul e ascuns?

- E deja clar.

(citat dintr-un vechi dascăl buddhist, Saraha)

Răbdare înseamnă să-ți înfrângi pornirea către cele șapte simțăminte: ură, adorație, bucurie, neliniște, mânie, tristețe, teamă. Dacă nu te lași cuprins de ele, înseamnă că ai răbdare, că ești liniștit și-atunci vei începe să înțelegi în curând tot mersul lucrurilor și vei fi in armonie cu Eternitatea.

Shintoiștii credeau că, atunci când mor, ajung kami.

- Ce este kami, Mariko-san?

- Kami nu se poate explica, Anjin-san. Este ca un spirit, și totuși nu, ca un suflet și totuși nu. Poate că este temeiul neîntrupat al unui lucru sau al unui om... trebuie să știi că un om devine kami după moarte, dar un pom, o stâncă, o plantă sau o pictură pot fi la fel de bine kami. Toți kami sunt venerați, dar niciodată idolatrizați. Ei există între cer și pământ și vizitează acest Pământ al Zeilor sau îl părăsesc cu toții deodată.

- Și Shinto? Ce este Shinto?

- A, nici asta nu se poate explica, îmi pare rău. E ca o religie, și totuși nu e. La început nici măcar n-a avut nume. Noi i-am zis Shinto, Calea lui kami, abia acum o mie de ani, spre a-l deosebi de Butsudo, Calea lui Buddha. Dar, deși nu se poate defini, Shinto este temeiul Japoniei și al japonezilor și, cu toate că n-are nici teologie, nici zeu-căpetenie, nici credință, nici sistem etic, el este justificarea existenței noastre. Shinto este un cult al naturii, cu mituri și legende in care nimeni nu crede din adâncul inimii, dar toți îl venerează întru totul. Un ins e Shinto, așa cum prin naștere e japonez.

*

Mariko-san e o japoneză dintr-o nobilă familie renegată, convertită la creștinism, care vorbește latină și portugheză, fiind chemată să-l educe pe Anjin-san, un pilot englez - John Blackthorne - care naviga pe o navă aflată sub pavilionul Țărilor de Jos când a naufragiat, cu un mic grup de marinari și negustori, pe țărmul Japoniei - pe lângă engleză, acesta știa foarte bine latină, portugheză, spaniolă, olandeză.

Compilație din zisele altora

In 11 iulie e Ziua celor care se înveselesc singuri! O sărbătoare (aiuristică, desigur) menită să aducă (forțeze) zâmbete, veselie! Zâmbetele nu sunt niciodată în plus! Oh! Unii au înțeles că în această zi e vorba despre cei singuri! O aiureală! Ca și cum dacă nu ești singur (sau solitar) nu te poți înveseli singur! Nu toți au pe lângă ei un "clovn"! Adică, cine are familia, prietenii lângă el nu se poate face singur să râdă?! Personal, mă pufnește râsul in fiecare zi, dimineața, când mă privesc în oglindă! Am o față pe care numai mama o poate iubi in acele momente! Sigur, nu fiecare zi - chiar începută râzând - e veselă in totalitatea ei, dar privind în jur n-am cum să nu găsesc motive de măcar a zâmbi! Totul e să... vreau să zâmbesc! Tot sigur, nu e obligatoriu ca aceia care mă văd dimineața să râdă! Poate se încruntă, dar e problema lor. E, oarecum, normal; nu? Dar... Ce e normal? - Normal e un program la mașina de spălat. Poate că m-am născut ieri, dar am stat toată noaptea și am studiat, așa că știu: vremea bună prevestește vremea rea, că dincolo de ceață e și mai multă ceață... Nu mă iau după muște pentru că acestea nu mă duc, întotdeauna, la miere. Chestii de gen. Viața e cum e și începe cum o iei. Râd în fața pericolului și mă ascund până trece!

Azi voi sta singură! Nu cumva să mă înveselească alții! Aș încălca regulile sărbătorii și nu am drept de autor pentru încălcarea regulilor, deși... încălcam reguli înainte să existe reguli.

Cum ziceam: puțin probabil să nu găsim ceva amuzant oriunde privim, suntem. Întâmplător sau nu, auzi la tv un purtător de microfon care bate câmpii cu grație (pentru a ocupa un x spațiu de emisie) sau... întrebând (zic și io) un lunetist: - Ce ați simțit prima dată când ați împușcat un om? Ce să zică ăla? - Reculul armei.

Te întâlnești cu un cunoscut în supermarket, și te ia cu Hei! Ce faci aici? Îi poți răspunde "vânez elefanți"? Zâmbești automat numai imaginându-ți figura lui la un astfel de răspuns. Mă bucur să te văd! mi se spune, uneori. Realitatea e că și eu mă bucur să fiu văzută.

Mai în glumă, mai in serios, auzind ce spun unii celulele creierului meu mor in chinuri! Unii vor zice că-s bătrână. Nu-s, chiar dacă sunt pe aici de demult. Încă pot merge și mesteca gumă în același timp. Uneori, in timpul liber, culeg nori și privesc scame... sau... e invers? Oricum, sunt un om calm, la telefon și la dentist. Se interesează de mine oamenii întrebându-mă Ce faci? - Încă ticăi! (ce să zic?!) Muncesc, mai zic uneori, iar ei, îngrijorați: Munca e izvor de sănătate! Ești bolnavă?

Uneori sunt răutăcioasă, și afirm că unii oameni sunt proști (de parcă eu aș fi vreo lumină! da, sunt destul de deșteaptă să mă îmbrac singură) Și ce zice cineva pe care l-a uitat istoria in parcare?! - Nu zic să fie uciși oamenii proști, dar dacă înlăturăm mesajele de avertizare problema se rezolvă de la sine. Gândindu-mă numai la câți urși sunt uciși pentru că unii oameni se apropie de ei să-i hrănească și să-și facă selfie sau să fie filmați, fotografiați cu ursul... și sunt răniți sau uciși de urs în urma prostiei lor... Hm. Mă întreb, uneori, dacă unii s-au născut proști sau se străduiesc să fie proști. Totuși, să știți că am maniere nefolosite până acum.

Am adunat aici unele replici citite, auzite și notate pentru că m-au amuzat. Am încercat să le potrivesc pe toate (cele scrise cu albastru) într-un oarecum context deoarece n-am vrut doar să le înșir pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Acum vă las! M-a strigat cineva și mi-a zis să vin imediat - dacă nu pot mai repede! - pentru că mi-a găsit simțul umorului.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/mikefoster-424423/

Cap si coada de balena cu cocoasa. RiO

O balenă cu cocoașă, deși mare (13-14 m lungime) și grea cât un autobuz, e foarte agilă datorită protuberanțelor (tuberculi) de pe marginile înotătoarele foarte lungi. Poate fi întâlnită în toate oceanele.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/makabera-6773476/

Pentru jocul Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate am ales doar poze cu capul și coada unei balene cu cocoașă pentru că acestea aveau cele mai clare reflexii, dar și pentru că mi se pare hazliu să o prezint așa.

Unde sa nu ramai in pana. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/haim_charbit-18266955/

Foto: https://pixabay.com/users/makunin-37005/

Foto: https://pixabay.com/users/rja1988-5385704/

Costumat, pe alta planeta. RiO

Fiind în imposibilitatea de a accesa pe FB pagina preferată, cu și despre orașul natal: Brașov, orașul sufletului meu, aduc și la jocul Reflexii in oglindă - inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate - fotografii cu licență "la liber" încărcate de autori pe câteva site-uri.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/pizar_heryanto-12044322/

Ce îmbătrânește mai repede: capul sau picioarele? Luând în considerare relativitatea timpului și ceea ce au descoperit cercetătorii, capul îmbătrânește mai repede. 

Timpul trece mai repede la altitudini mai mari in câmpul gravitațional al Pământului. Nu vizibil, sesizabil, dar trece. In vârf de munte - și în cosmos - timpul se scurge mai repede, diferențe calculate în milisecunde. De la spațiu până la vârful munților, s-a măsurat diferența și Einstein a făcut-o exact. Vă zic ce am citit candva pe scientia.ro. Chestiunea e explicată de teoria relativității. 

Desene si cu pisici. MFC

Fantezie la Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate, joc deschis oricui dorește să participe.

Sursa fotografii: https://pixabay.com/users/betidraws-23986844/

De ziua Dunării

In fiecare an, in 29 iunie, e marcată Ziua Internațională a Dunării, cel mai mare fluviu din Europa (după Volga, care curge exclusiv pe teritoriul Rusiei).

Dunărea străbate zece țări: Germania (unde își are izvorul, in Munții Pădurea Neagră - prin unirea a două pâraie care se contopesc într-o anumită zonă, punct din care devine Dunăre), Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina. Pe teritoriul României se află cea mai mare parte a Dunării.

Dunărea curge spre est și trece prin câteva capitale: Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad.

Este fluviul care reprezintă o mare importanță pentru țările riverane: navigație, energie hidroelectrică, piscicultură, furnizare de apă pentru agricultură, industrie, populație.

Cercetătorii afirmă că acest fluviu s-a format în urmă cu circa un milion de ani, prin Cuaternar. Grecii antici numeau Dunărea Istru (între altele), iar romanii ii spuneau Danubius (Zeul Fluviilor).

Primul pod peste Dunăre a fost construit (in doi ani) după planurile lui Apolodor din Damasc (a trăit între c. 60 - c. 125; arhitectul favorit al împăratului roman Traian). Acel pod a avut un rol decisiv în cucerirea Daciei - trupele romane au trecut ușor pe teritoriul regelui Decebal. Ruinele podului pot fi observate la Drobeta Turnu Severin.

Un al doilea pod peste Dunăre a fost construit in vremea împăratului Constantin cel Mare. Ultimele poduri construite pe Dunăre au fost între Giurgiu și Ruse și între Calafat și Vidin.

Înainte de vărsarea in Marea Neagră, Dunărea formează o deltă - arie naturală protejată in România, mai ales pentru pădurea cu aspect tropical Letea. Din 1991 e inclusă in Patrimoniul Mondial. Delta Dunării are mai multe brațe, între care trei principale, accesibile navelor maritime de mare tonaj: Sulina, Sfântul Gheorghe și Chilia (acesta din urmă aparținând Ucrainei, in cea mai mare parte). Din Delta Dunării fluviul ajunge in Marea Neagră.

Mai știu despre Dunăre, pe de rost, despre Canalul Dunăre - Marea Neagră, construit in vremea regimului comunist. Se pare că ideea construirii acestui canal a aparținut lui Stalin, care-și dorea exterminare tuturor celor care s-au împotrivit regimului bolșevic in vremea lui (erau vizați in special intelectualii). Lucrările au început în anul 1949. Din acel moment, mii de oameni au murit pe acel șantier, mulți dintre ei fiind deținuți politic și de drept comun, minoritari etnici sau religioși. In timp, au lucrat acolo, pe lângă muncitori calificați (și plătiți), deținuți etc. și militari în termen. 

Ideea canalului e de prin secolul al XIX-lea, de când Dobrogea a fost alipită României. Construcția a fost discutată și la începutul secolului XX, început șantierul in 1949, sistate lucrările câțiva ani mai târziu, reluate iar, până când Canalul a fost inaugurat in mai 1984.

In anii socialismului au fost desecate câteva lacuri, de-a lungul Dunării, care rețineau apa in timpul inundațiilor și erau o sursă importantă de pește. Desecarea lacurilor a avut consecințe grave in următorii ani, in perioadele de inundații.

Știu, desigur, despre barajul Porțile de Fier (care deservește hidrocentrala construită in colaborare cu Iugoslavia, partea iugoslavă rămasă azi in proprietatea Serbiei). Din cauza acestui baraj nu mai ajungeau sturionii (și alte specii) până la Viena - între timp, speciile rare de pești au putut fi aclimatizate din nou în special în Germania și Austria.

Având în vedere lungimea fluviului, zonele climatice și peisajele variate pe care le traversează, fauna și flora Dunării sunt foarte variate. In unele zone Dunărea are aspectul unui fluviu năvalnic de munte, in altele e un fluviu liniștit de șes. Peisajele sunt foarte frumoase de-a lungul Dunării, mai ales în zonele muntoase. Pot fi văzute și castele medievale sau alte așezări scăldate in vegetație.

De Dunăre sunt legate și câteva mii de decese, in perioada comunistă - oameni care au încercat să fugă din țară în fosta Iugoslaviei și de acolo spre statele capitaliste. Părea cea mai scurtă cale de a evada din "lagărul comunist". Puțini au reușit - între care doi prieteni din anturajul pe care îl aveam atunci. Ceilalți au sfârșit înecați, uciși de gloanțele grănicerilor sau în închisorile comuniste.

Am multe amintiri legate de Dunăre; în copilărie și adolescență am petrecut în zona Dunării mare parte din vacanțele de vară. Acolo am acceptat prima dată să mănânc scoici - unele mari cam cât palma unui adult (cele mai mici nu se adunau), cu cochilii verzui. O mătușă a mamei a făcut un fel de ciorbă (și un fel de tocană) din ele, convingându-mă să gust. Mi-a plăcut atât de mult mâncarea respectivă încât am mers și eu - mai mulți kilometri, până la Dunăre - să particip la adunat. De atunci nu am mai mâncat niciodată vreun soi de scoici, și nici n-o s-o mai fac dacă nu e chestiune de supraviețuire.

Am fost, de două ori (cu mulți ani în urmă) și în Delta Dunării, dar nu mai rețin mare lucru.

Despre Dunăre sunt multe de scris, dar știu - fără a mă documenta special - ce am scris aici (și alte câteva generalități cărora nu le-am făcut loc în acest text). 

Sursa foto: https://pixabay.com/users/coajacristian-23898778/

In foto doi se vede cea mai mare sculptură din piatră din Europa - chipul regelui Decebal sculptat la inițiativa (și pe banii) miliardarului originar din Lugoj: Iosif Constantin Drăgan (care timp de decenii a trăit departe de România). Se află in județul Mehedinți, zona Canalelor Dunării (Cazanele Mici). Sculptarea muntelui a început în anul 1994 și s-a încheiat în 2004, dar sculptura nu e 100% finalizată.

Ce e mai scump si mai frumos? RiO

Ce e mai scump și mai frumos în viață? Vă gândiți la aur? Cu aur poți cumpăra orice: flori, cai, palate, pietre scumpe, sclave și sclavi. Dar apa sărată se va îndulci dacă arunci flori in ea? O să mă înțelegeți când vom călători în deșert. Cu aur cumpăr oameni și animale. Animalele lipsite de glas trudesc pentru mine. Bine! Dar apoi, spiritele rele mă ispitesc să ies de pe drumul bun, și nu mai văd nimic altceva decât nisip galben, sau crusta sărată a Deșertului Negru... Și cel mai îngrozitor chin al oamenilor se apropie: Setea! Știți ce este setea, tinere domn? Oh! Să vă păzească Allah! Să n-o cunoașteți vreodată! Setea este sare presărată pe inima care abia mai bate, setea e foc în măruntaie, setea e praf in sânge, setea e geamătul cleios.

Setea e mai grozavă decât năvălirea tătarilor de pe vremea lui Gingis han. Animalele cad în nisipul fierbinte al deșertului. Oamenii slăbesc in puteri și se fac răi: înfig pumnalul in trupul animalelor ca să bea sângele încălzit de febră. Și eu șed aici cu bucata mea de aur. Ce pot să fac cu ea? Nimic!

Vă spun: cel mai scump și mai frumos lucru pe lume e apa! Acum râdeți, dar într-o zi veți înțelege adevărul spuselor mele.

Sursa foto 1, 2: https://pixabay.com/users/antranias-50356/

Sursa foto 3: https://pixabay.com/users/chf-de-554931/

Textul scris cu albastru e copiat din romanul Uluitoarele aventuri ale lui Marco Polo, de Willi Meinck, tradus de Romulus Guga și Ileana Foișoreanu; Editura Dacia, București, 1986.

Nasr-ed-din, un bătrân conducător al unei caravane, îi spunea tânărului Marco Polo ce înseamnă setea în deșert. Caravana urma să străbată zone deșertice spre regatul Kirman (azi, Kerman, provincie in Iran).

La sfârșitul săptămânii trecute am citit avertismentul UNICEF cu privire la copiii din Gaza, care riscă să moară de sete... Cumva, a fost inerent să aleg aceste imagini și acest text pentru Reflexii in Oglindă, un joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate. Apa e atât de prețioasă! Când vă e foarte sete încercați să vă refuzați acest lichid timp de o oră... Veți reuși să rezistați setei doar dacă aveți antrenament. 😊

Pisici din viitor? MFC

Miercurea fără cuvinte la Carmen, Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/charlvera-11040068/

Ups! Pisica și porumbeii. Colaj la MFC

Miercurea fără cuvinte, joc foto la Carmen, Între vis și realitate.

Surse foto:

Pisica - https://pixabay.com/users/flyingraven-39341012/

Porumbei - https://pixabay.com/users/adel_onsi_mohamed-6371558/

Doua stiluri de viata. RiO

Reflexii in oglindă, joc inițiat de SoriN, găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

sursa foto: https://pixabay.com/users/jplenio-7645255/

sursa foto: https://pixabay.com/users/konpik-25133414/

Imagini suprapuse: pisica si nori. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc al imaginilor găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate. 

sursa foto: https://pixabay.com/users/tama66-1032521/

sursa foto: https://pixabay.com/users/cocoparisienne-127419/

De ce i-au făcut aici?

In peregrinările zilnice merg des cu autobuzul și, din când în când, aud și conversații care nu mă privesc. In general, reușesc să nu ascult, dar sunt unele conversații care caracterizează, practic, oamenii. 

Săptămână trecută, in autobuz, stăteam în picioare undeva la mijlocul autobuzului cu trei uși, unde e locul mai larg. In dreapta, pe doua scaune, două femei discutau de zor ele știu ce. La un moment dat, aud cuvântul imigranți și... ciulesc urechile. Femeia A, să zic așa, spunea că așa cum românii au plecat în alte țări au venit și în România străini care, unii, au făcut copii aici. Femeia B, revoltată, zice, destul de tare: Să plece cu plozi cu tot! Cine i-a pus să facă aici copii?

Femeia A a replicat că ea are nepoți născuți în străinătate și nu i-ar plăcea ca țara gazdă să-i trimită în România. Sunt cazuri diferite! pare că dă înapoi femeia B. Femeia A încearcă să explice că nu e prea diferit, B insistă că e, A își argumentează părerea în mai multe feluri și B se enervează, așa că se răstește: Mie nu-mi pasă! N-am pe nimeni în străinătate! 

Femeia A nu a mai insistat. Din atitudinea lor, bănuiesc că se cunoșteau, nu erau doar două femei cu chef de vorbă în autobuz. M-am gândit că ceea ce susține femeia B e prostie...

Sigur că nu e prima discuție de gen pe care am auzit-o (și citit-o) in ultimul timp și, poate, n-o povesteam in scris aici dacă nu s-ar fi adunat prea multe perplexități care, cumva, mă sperie. Sunt sigură că mulți gândesc astfel, zi și noapte, la orice nivel intelectual ar fi, doar că își țin pentru ei părerile de gen. Sunt însă momente când cei mai mulți își strigă adevăratul eu. Poate e doar prostie, nu răutate sau... un amestec nefericit de răutate și prostie?!

Iepurele de pe Luna. RiO

Se spune că privind cu atenție Luna plină putem vedea, in unele nopți, Iepurașul de Jad care, in folclorul chinez, e companionul zeiței Chang'e (care locuiește în Palatul Lunii) și cel care prepară elixirul nemuririi.

Iepurele de Jad e un simbol comun în diferitele zone din estul Asiei, dar legendele care îi sunt asociate diferă, mai mult sau mai puțin. Una dintre legende o scriu aici, cu ocazia jocului Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Împăratul de Jad s-a deghizat într-un bătrân sărac, flămând, și a cerut mâncare de la maimuță, vidră, șacal și iepure. Maimuța a adunat fructe și i le-a oferit; vidra i-a dat pește, șacalul a prins o șopârlă. Iepurele a putut aduna doar iarbă, dar știind că oamenii nu se hrănesc cu iarbă s-a sacrificat pe sine aruncându-se in focul pe care acel bătrân flămând îl aprinsese. Dar iepurele nu a ars. Impresionat de sacrificiul iepurelui, bătrânul s-a dezvăluit ca fiind Împăratul de Jad și în semn de prețuire l-a trimis pe Lună, pentru a deveni nemuritor. Iepurele a devenit mai apoi cunoscut ca Iepurele de Jad nemuritor care cunoaște secretul elixirului nemuririi. De oriunde am privi, vedem conturul iepurelui amestecând cu pistilul in mojar.

Iepurele de Jad e simbol al altruismului și sacrificiului.