Pentru că nu văd zăpadă când privesc pe fereastră, măcar în poze să văd zăpadă! Când găsesc o poză potrivită pentru jocul Reflexii in oglinda - inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate - e și mai bine!
In descrierea fotografiei nu scrie unde e făcută.
Sursa foto: https://pixabay.com/users/wolfgang-1958-32693390/
Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.
Disciplinele care nu vor mai fi obligatorii pot fi incluse ca opționale in orarul fiecărei școli.
Ministrul Educației, vineri, 31 ianuarie, a pus în dezbatere publică proiectele unor planuri-cadru pentru învățământul liceal (începând cu anul școlar 2026-2027). In perioada 11 februarie - 4 martie vor fi dezbateri cu prezență fizică in București (11 februarie), Cluj-Napoca (14 februarie), Iași (25 februarie) și Timișoara (4 martie).
Propunerile și observațiile constructive pot fi trimise la adresa de e-mail consultare@rocnee.ro, până în 6 martie. In 6 martie va fi dezbatere online.
Cele de mai sus le pot da ca știre pentru că am citit nemijlocit din proiect și l-am ascultat pe ministru. Despre mai puține ore de istorie, geografie, biologie, latină am citit pe aiurea și... am zâmbit trist la tam-tam-ul iscat. Am citit și multe comentarii la unele articole și m-am oripilat.
Totuși, se va studia Istoria evreilor. Holocaustul, in clasa a XI-a și Istoria comunismului, in clasa a XII-a.
După ce am citit mai multe articole pe temă m-am cam lămurit.
Cei care au inițiat proiectele vor să ajute elevii din clasa a XI-a, dar mai ales a XII-a, să aibă un program mai relaxat, să se poată concentra la materiile care îi interesează în mod deosebit.
Pare că cea mai controversata modificare vizează specializarea Matematică-Informatică, unde nu vor mai fi incluse in programa pentru clasa a XII-a disciplinele biologie, istorie și geografie. Din ce am înțeles e vorba, in general, de liceele cu profil real și tehnologic.
Un lucru e sigur: vor mai puține ore la disciplinele de mai sus - e tot ceea ce, de fapt, comentez.
Unii, din comunitatea academică, din societatea civilă - și nu numai - au avut reacții vehemente împotriva proiectului. S-au supărat și profesorii, și sindicatele (din învățământ, bănuiesc).
Argumente pe care le consider irelevante:
1. Avertizează (specialiștii) că fără o bază solidă în istoria generală aceste cursuri riscă să fie percepute izolat, fără a oferi o înțelegere profundă a contextului in care au avut loc aceste evenimente.
2. Unii de la Facultatea de Istorie București au subliniat impactul negativ pe care îl poate avea asupra formării civice a tinerilor, asupra gândirii critice și consolidării unei societăți democratice responsabile; vor adânci unele dintre cele mai grave fenomene care deja afectează societate: abandonarea gândirii raționale, vulnerabilitate in fața pseudo-stiintei, succesul teoriilor xenofobe și conspirațiilor, făcând tinerii mai susceptibili la manipulare și dezinformare.
3. Reducerea orelor de istorie privează o generație de instrumentele necesare pentru a înțelege și modela viitorul.
4. Societatea de Studii Clasice a transmis că eliminarea limbii latine din programa liceală (ca disciplină obligatorie) reprezintă un atentat la cultura umanistă fondatoare a Europei și e un act care sfidează bunul simț elementar.
In primul rând, mă întreb (retoric) de ce toți cei amintiți mai sus cu reacții vehemente nu sunt la fel de vehemenți, vocali, indignați când știu că există mii de copii care merg la culcare flămânzi, nu au părinții suficienti bani pentru învățământul obligatoriu gratis; nu sunt indignați că nu se asigură tuturor elevilor o masă caldă (sau mâncare sănătoasă); nu reacționează vehement că nu sunt peste tot autobuze școlare, nu sunt școli dotate corespunzător (și sunt școli cu WC in curte), nu sunt internate pentru cei care ar vrea la liceu, dar părinții nu au bani pentru chirie; nu prea par indignați când se micșorează bursele (sau, in unele cazuri, nu se mai oferă deloc - din lipsa de fonduri)
In al doilea rând: când nu toți copiii ajung să termine clasa a XII-a (și) din motivele invocate mai sus nu se deranjează prea mult să rezolve. Sigur, unii abandonează școala mult prea devreme și, in multe cazuri, pentru că nu prea au de ales - și dintre cei menționați mai sus nu prea sunt mulți indignați.
In al treilea rând. Cu toată istoria din programa prezentă sunt o mulțime de oameni cărora li se par ok comunismul, dictatura, întoarcerea la tradiții - la care tradiții? la arat cu plugul și boii? la dansul Paparudelor pentru a invoca ploaia?
Comentarii la argumentele indignaților:
1. Istorie generală, da, dar pe scurt.
Cu toate orele de istorie, prea mulți au dovedit că habar nu au de contextul în care s-au petrecut anumite evenimente; habar nu au de unele evenimente.
2. Având în vedere cam cum e situația prezentă... argumentele lor cu privire la numărul orelor de istorie sunt irelevante! Doar, n-or vrea să cred că avem o societate democratică responsabilă, că nu există o mulțime de xenofobi și de rasiști și de etc. (la naiba! n-or fi uitat cine a obținut cele mai multe voturi la primul tur al alegerilor pentru președinte, in 2024!). Cu toate orele de istorie mulți sunt susceptibili de manipulare (și nu doar susceptibili!)
3. Reducerea orelor de istorie privează o generație de instrumentele necesare pentru a înțelege și modela viitorul?! Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. Ce-au făcut majoritatea celor care au avut ore de istorie la greu? Au votat Iliescu! In mod cert, au modelat viitorul, dar nasol. Tot cei care au avut ore de istorie multe au adus pe primul loc, la alegerile din 2024, pe unul care ar modela super viitorul!
Pe scurt: argumentele de la punctul 3 - ale celor indignați - sunt irelevante.
4. Am avut în ciclul gimnazial, într-un singur an, o oră pe săptămână, limba latină. Nu am reușit să învăț cine știe cât - ne preda profa de română; ne preda, e prea mult spus: ne dicta din carte. Când, după terminarea liceului, am avut nevoie să cunosc limba latină am studiat de capul meu (mă descurc la citit; și la tradus, dar mai puțin). De-aș fi avut o profa ok mi-ar fi fost suficient ceea ce era în manualul acela, ceea ce aș fi învățat în acea oră pe săptămână.
Cred că sunt exagerate afirmațiile celor de la Societatea de Studii Clasice. In plus: ignoră faptul că foarte mulți dintre cei care au avut multe ore de istorie la școală îi trag cu dacii care au civilizat lumea, cu limba dacilor la originea tuturor limbilor și alte bazaconii de gen? Deduc că toți cei care susțin ideea că dacii au civilizat lumea au avut degeaba multe ore de istorie la școală (valabil inclusiv după 1989).
Bănuiesc că ar fi o problemă cu privire la orele profesorilor de istorie, geografie etc. și s-ar putea vedea nevoiți să predea in licee/școli unde azi predau suplinitori și/sau să nu le placă liceele/școlile unde, poate, ar fi nevoiți să predea (mai ales dacă implică o navetă nu prea comodă).
Până în prezent au fost/sunt multe ore de istorie în orarul elevilor.
Trăim într-o societate democratică responsabilă? Există doar câțiva xenofobi, rasiști etc.? Nu sunt o mulțime care par că au abandonat gândirea critică, rațională, că sunt dezinformați și ușor de manipulat?
Și atunci? Unde-i problema? Sunt nepregătiți profesorii? In general, copiii, tinerii, nu sunt interesați în mod deosebit de istorie? Sunt prea stufoase manualele, conținând prea multe amănunte care trec de noțiunea cultură generală?
Pe bune, acum! Opriți pe stradă un om care pare apropiat de generația voastră și întrebați-l ceva despre... Tudor Vladimirescu sau... in ce perioadă a fost rege Burebista sau orice. Sunteți sigur că ar ști să răspundă fără bâlbâieli? Sau... întrebați un tânăr care abia a terminat liceul...
La fel, întrebați la întâmplare prin ce localități curge... Oltul, de unde izvorăște și unde se varsă; întrebați ce afluenți are Mureșul și/sau ce lungime are... Spre ce direcție curg, în principal, râurile din Romania și cum sunt alimentate... De învățat să citească o hartă învață copiii în toate școlile? Știu să folosească o busolă? (sigur, acum există GPS! există și google și IA...)
Sursa imagine: https://pixabay.com/users/conmongt-1226108/
De zăpezile de altă dată. Anul acesta mi-e mult mai dor decât în ultimii ani - poate pentru că a fost doar câteva zile un strat mai gros prin oraș? Poate.
Să fie măcar zăpadă ca în decembrie 2014:
In 2004 zăpada îmi ajungea până la genunchi... Nu am acces la pozele cu acele pături de nea. A fost anul in care l-am găsit pe Boby, câinele boxer care nu știa să meargă în lesă și care sărea prin zăpadă ca un ied, iar eu loveam cu capul crengile aplecate de zăpadă. Era distracție cum încercam să mă țin după Boby, cum încercam să-l stăpânesc și cum tot ajungeam căzută în genunchi in zăpada înaltă... Mi-e dor și de Boby, care nu mai e din 2012...
Și mi-e dor de Miki, acum. A găsit-o o prietenă, in noiembrie 2009, când era zăpadă și frig - trecuseră aproape două luni de când tocmai îi murise o altă cățelușa.
Tare dor îmi e de ea. Îmi lipsesc plimbările cu ea. Mereu era prima la ușă, să iasă la plimbare.
Și ei îi plăcea in zăpadă - își băga capul aproape cu totul in zăpadă daca simțea vreun miros interesant. Lătra la oamenii de zăpadă! Și Boby a lătrat la un om de zăpadă, dar la unul înalt și solid! S-au distrat și trecătorii atunci. Și pozele cu Miki in zăpadă îmi sunt inaccesibile (au rămas în computerul defect - le voi extrage cândva).
Mi-e dor să fiu prima care lasă urme in zăpada proaspăt așternută - am un pitic care se activează când sunt pe fază la prima ninsoare.
Când aveam câine - și mai tot timpul am avut - era simplu: dacă ningea prima dată la două noaptea - și nu dormeam - lăsam munca, luam câinele și ieșeam. Câinii mereu se bucurau. Câinii nu te lasă niciodată să te distrezi singur - cât timp mai au in ei un dram de putere. Și-i salvează pe alții de la zbenguit in zăpadă în miez de noapte sau zori de zi.
Mi-e dor de acele nopți și dimineți pustii când pe zăpadă se vedeau doar urmele unui om și urmele unui câine. Dimineața mai vedeam urme lăsate de pisici - și mă amuzam.
Poate, dacă ninge iar mult, găsim un cățeluș... Niciodată nu am luat - cu intenție - un câine pe care să-l ținem în apartament, dar ne-au ieșit în cale; nu-i puteam lăsa în drum. 😊
Mi-am exprimat în scris aceste doruri la invitația făcută de Carmen - la rândul ei, a răspuns provocării lansate de Tudor Enea.
Ceva mai jos, referința la Directivă.
Cota care se aplica livrării produselor alimentare este de 9% (cu anumite excepții: conținut mare de zahar, de exemplu) - de 5% daca acestea sunt livrate ca parte a unui serviciu de restaurant/catering și/sau daca au înaltă valoare calitativă: produse tradiționale (certificate ca atare), produse montane, produse bio.
Cota redusa de 9% se mai aplică și altor bunuri (produse) și servicii: livrare medicamente uman și veterinar, livrare alimente, servicii de alimentare cu apă, servicii de canalizare, livrare apa pentru irigații, servicii de cazare (in toate formele), livrare și instalare panouri fotovoltaice (și altele de gen), servicii privind accesul la diverse: cinematografe, bâlciuri etc. Mai sunt și altele.
Cota de 5% se aplica, de exemplu, pentru manuale școlare, cărți, servicii privind accesul la muzee, monumente istorice, grădini zoo și botanice etc.
Nu doar că politicienii din România nu s-au deranjat să scadă/elimine TVA pe ici, colo, au și crescut-o, începând cu 2024 (reforma fiscală, ziceau ei), pentru locuințe, de exemplu: de la 5% la 9%, in funcție de anumite criterii, nu in cazul tuturor locuințelor. Există și cota de 19% TVA, in anumite condiții (de regulă, cei care au multi bani de cheltuit pe case s-ar încadra aici).
Alt exemplu. A crescut, de la 5 la 19% TVA pentru abonamente la sala sau cursuri sportive pentru copiii, de exemplu, preturile crescând simțitor.
In 2024 cota TVA a fost majorată pentru foarte multe bunuri și servicii - de la 5 la 9% de la 9% la 19% și chiar de la 5 la 19% in unele cazuri când, conform Directivei amintite, ar fi putut și ar fi trebuit să scadă. Toate aceste creșteri ale cotei de TVA au dus la creșterea prețurilor.
Directiva UE este menita sa ofere guvernelor flexibilitate mai mare in aplicarea cotelor TVA, dar și posibilitatea de a recupera din pierderile economice generate in anul 2020 și de a investi mai mult în energie verde și digitalizare.
Încă din anul 2023 in Romania s-ar fi putut utiliza cotele reduse de TVA față de cota standard care - până la Directiva 542/2022 - nu puteau fi mai mici de 5% (pentru anumite produse și servicii prevăzute în anexele directivei comunitare privind TVA) sau cota 0%, care e diferita de scutirea de TVA, fiind defavorabilă pentru bugetul de stat.
Conform noii directive, TVA ar putea fi mai mică de 5% sau chiar zero pentru produsele esențiale ca: alimente, produse farmaceutice, produse destinate uzului medical (proteze și accesorii, ca exemplu). In general, cota redusa ar trebui sa se aplice la unele dintre livrările de bunuri și prestări servicii considerate a acoperi nevoi de baza (alimente, apa, medicamente, produse sanitare și de igiena, transport persoane, cărți, ziare, periodice - ca exemple).
Statele pot aplica și scutiri pentru livrări de bunuri și prestări de servicii in cazul persoanelor impozabile a căror cifră de afaceri anuala nu depășește 85000 euro sau echivalentul în moneda națională. De la 1 ianuarie 2025, întreprinderile mici și mijlocii (IMM) care au o cifră de afaceri mai mica sau egală cu plafonul amintit pot comercializa bunuri și servicii fără a percepe TVA, ceea ce ar reduce costurile pentru consumatorul final, dar nu vor avea drept de deducere a TVA pentru achiziții. Statele au libertatea de a introduce un plafon mai mic decât maximul amintit și de a aplica anumite cote in funcție de diferite criterii.
Aceasta formă de taxare (impozitare) - TVA - a fost adoptată începând cu 1 ianuarie 1970, de țările Pieței Comune, dar și de state din afara acestei sfere, fiind concepută pentru a evita impozitarea in cascada cum se face prin impozitul pe cifra de afaceri. Prima data a fost aplicată în Franța, in 1954. Prima directiva prind taxa e din 1967. In România a fost introdusă în 1993 - conform sistemului actual la nivelul Uniunii Europene. Pare că e constant modificată legislația în materie, incercandu-se un control cât mai eficient, în speranța - declarată oficial - diminuării evaziunii și diferitelor fraude.
In trecut, și în România, TVA a avut și alte valori: de 24%, de 22%, de 20% dar și de 18%. Azi, in Romania, cota standard este de 19%, din 2017. Ca taxă redusă a fost cândva și de 11%.
Taxa pe valoarea adăugată reprezintă o impunere pe consum cu caracter general, care se aplica serviciilor prestate, și produselor - indiferent daca acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de producție. Se aplica, altfel spus, asupra fiecărui stadiu al circuitului economic și este echivalentă cu diferența dintre vânzările și cumpărările in cadrul aceluiași stadiu al circuitului economic.
TVA este o taxă indirectă care se aplica la valoarea bunurilor furnizate sau a serviciilor prestate de o firma plătitoare de TVA. Sub incidența taxei intra, de regulă: livrările de bunuri (către terți cât și consumul propriu), achizițiile de bunuri, prestațiile de servicii, bunurile importate. TVA este una dintre principalele pârghii fiscale prin care se realizează veniturile bugetare. Este un impozit indirect suportat de consumatorul final al bunurilor/serviciilor respective.
Transpunerea noilor prevederi în legislația națională e obligatorie cel puțin din anul 2023, dar politicienii nu s-au grăbit să aplice cota de 0% pentru unele bunuri/servicii (între care se numără și alimentele).
Poate doar mie mi se pare că cei din CE o tot amețesc nu doar cu taxele și impozitele... Ba sa crească, ba să scadă taxele; ba nu e bună industrializarea, ba e bună, și tot așa. Sigur, vor motiva că se aliniază cerințelor de pe piață și încearcă să stopeze ba evaziunea fiscală, ba fraudele, ba poluarea... ba vor dezvoltare economică inclusiv prin dezvoltarea industriei.
Politicienii români, deși ar fi avut posibilitatea să scadă TVA in anumite cazuri au preferat să plafoneze prețurile (și) la anumite produse alimentare - ceea ce a afectat negativ mai ales producătorii (in multe cazuri).
Diminuarea sau eliminarea cotei TVA la anumite bunuri/servicii ar fi benefică in special pentru consumatori (cei care, de fapt, suporta aceasta taxa). Dar! Nu există garanția că firmele (companiile) vor reduce prețurile daca se reduce TVA. Din evaluările Băncii Naționale a rezultat - in cazul altor diminuări a TVA - că ponderea scăderii s-a simțit la consumatori in proporție destul de mare (nu-mi amintesc cotele și căutările au rămas fără rezultat). Efectul scăderii, însă, e limitat în timp și nu s-ar putea spune că ar conduce la scăderea inflației (sau ar fi o scădere aparenta, artificiala) - pot apărea oricând factori care sa conducă la majorarea prețurilor.
Având în vedere creșterea accelerata a prețurilor la produsele energetice - care alimentează creșterea inflației - reducerea cotei de TVA pentru livrarea de gaze naturale, electricitate către consumatorii finali ar fi condus la o diminuare semnificativă a sumelor înscrise pe facturile consumatorilor casnici. Dar, nu! Politicienii români au ales să impună plafonarea prețurilor și diferite scheme de compensare pentru consumatorii casnici care îndeplinesc anumite condiții de consum! Ar fi putut colecta mai puțin de la mai mulți, dar au ales să crească cheltuielile bugetare.
Plafonarea cifrei de afaceri până la care IMM pot alege sa comercializeze bunuri și servicii fără TVA - in beneficiul consumatorului final - e lăsată la latitudinea fiecărui stat, in sensul că acestea ar putea dispune un plafon mai mic, dar nu mai mare. Autoritățile din Ro au dovedit mai întotdeauna că vor să asigure bani la buget și vor găsi metode in care avantajat sa fie statul, nu consumatorul final (cetățeanul). N-ar fi un lucru rău dacă taxele ar fi cu spor colectate și banii ar ajunge acolo unde sunt cu adevărat necesari. Veniturile din TVA pot fi folosite, de exemplu, pentru scoli, drumuri, servicii medicale.
Diminuând cota de TVA nu scad, automat, evaziunea și fraudele, deci nu e obligatoriu ca la bugetul de stat să fie colectate sume mai mari. In plus, prin Legea nr. 126/2024, au fost introduse (între altele) cazuri speciale de nepedepsire daca prejudiciul cauzat nu depășește echivalentul în lei al sumei de o sută de mii de euro - ca exemplu: evazionistul trebuie să acopere prejudiciul, majorat cu 15% din valoare, plus dobânzile și penalitățile aferente după ce/daca e prins, in cel mult 30 de zile, pentru a nu incepe procedura penală (procentul de 15 creste în funcție de etapa procesuală). In opinia mea, efectul dispoziției e cam frecție la picior de lemn având în vedere cate sume nu sunt colectate azi chiar și în cazuri in care împotriva unora dintre evazioniști s-a început procedura penală (sau chiar s-a încheiat procesul).
Pentru ca reducerea TVA să aibă efect benefic pe termen (mai) lung, cred că sunt necesare și alte măsuri, cum ar fi un ajutor pentru cei aflați în pragul sărăciei (sau peste acest prag).
Lăsând la o parte faptul că e de batjocură ajutorul, în astfel de situații, fără TVA (sau TVA diminuată) ar putea avea ceva relevanță ajutorul financiar pentru mai multe persoane.
Ca exemple: 25 lei (o medie, să zic așa) lunar ajutor pentru încălzire, când pe facturi oamenii au de la câteva sute de lei în sus (sau consuma lemne de la câteva sute de lei în sus); 125 de lei din șase în șase luni, ca ajutor pentru cumpărarea de alimente.
Dincolo de faptul că aceste ajutoare nu folosesc nimănui, nici inflația nu scade. Chiar diminuate, aceste cheltuieli tot din bugetul de stat sunt făcute, inutil, practic, adică, nu sunt ajutor real. Desigur, există unele diferențieri: pentru un venit mediu lunar sub 200 de lei pe membru de familie se achita consumul 100%, iar la limita cealaltă, până în 2053 lei venit pentru o persoana singura (sau 1386 lei/membru de familie) se compensează 10%. Pe scurt: scade treptat procentul, în funcție de venit mai mare.
Din cauza unei ordonanțe adoptate la finalul anului 2024 (ordonanța trenuleț) Indicatorul Social de Referință (ISR) va rămâne la valoarea stabilită pentru noiembrie 2024 (660 lei), nu va fi actualizată în martie 2025 cu rata inflației din anul trecut, așa cum prevede legea. Altfel spus, vor fi afectații șomerii, mamele cu copii mici (indemnizația pentru creșterea copilului), persoanele cu dizabilități și alții care beneficiază de ajutoare financiare de la stat care se calculează pe baza ISR.
Un fel de concluzie privind reducerea TVA
Reducerea sau scutirea cotei TVA crește consumul, poate conduce la o mai mica sau mai mare scădere a inflației și la o scădere a evaziunii numai atunci când sunt luate și alte măsuri economico-financiare.
Pe de altă parte, prin inflație și creșterea taxelor și impozitelor scade - mai mult sau mai puțin - deficitul bugetar, deci guvernanții nu trebuie sa se mai agite pentru a păstra acest deficit in limitele admise de CE, și păstrează fără prea mare efort o pondere adecvată a datoriei publice în Produsul Intern Brut (PIB). Nimic din astea nu ajuta la creșterea nivelului de trai al cetățenilor. Dacă tot nu e loc de o creștere economică serioasă e loc de diverse combinații - legale, dar nu benefice celor mulți.
sursa foto: https://pixabay.com/users/perlinator-491438/
In poza de mai jos se vede zăpada din 12 ianuarie. La ora aceasta e un fel de primăvară timpurie sau toamna târzie. Noroc că cerul, din când în când, e bleu și - alaturi de razele de soare strălucitoare - mai înseninează atmosfera.
Știu că mulți nu mai vor zăpadă - unii nu mai vor deloc, deloc, apoi se plâng "vai, vai, încălzire globală". Când zăpada e tot mai puțină, spre deloc, e despre încălzire. Când se rezolvă cu încălzirea va fi iar zăpadă, și tot așa. Nu vrei zăpadă unde era = încălzire globală (sau fenomene ciclice obișnuite în viața Terrei); nu vrei încălzire globală = va fi zăpadă acolo unde există patru anotimpuri. Pe scurt: ai grija ce dorești pentru că s-ar putea să primești.
Egoistă cum sunt... 😊 Îmi doresc zăpadă până la sfârșitul lunii februarie. 😘
Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, in timpul celui de-al doilea război mondial, prin predici, îndemnuri, pe cale diplomatică, a reușit să salveze viața multor evrei în vremea când populația evreiască era condamnată la moarte prin decrete naziste.
Pentru faptele sale din perioada Holocaustului, Iuliu Hossu (numit cardinal in secret, in 1969) a fost propus (in 2022) pentru a primi titlul Drept între popoare. Comuniștii, daca ar fi știut că a fost ridicat la rang de cardinal, i-ar fi făcut viața și mai grea.
Cine salvează o viață, salvează Lumea întreagă (Mishnah, Sanhedrin 4:5)
Acest titlu, Drept între popoare, este acordat de statul Israel, prin institutul Yad Vashem, printr-o lege specială, martirilor și eroilor ne-evrei care și-au riscat viața, familia, averea și și-au păstrat omenia, dragostea pentru aproapele, ajutând pe evreii prigoniți in timpul Holocaustului, când purificarea etnică, jaful, omorul, oportunismul erau considerate dragoste de patrie (naționalism) și răsplătite cu medalii și onoruri.
Iuliu Hossu este unul dintre cei are au riscat. Din România sunt cunoscute circa 70 de persoane (între care și Elena, Regina Mamă a României) - la nivel mondial sunt peste 21 de mii. Probabil că sunt mai multi, dar unii nu au solicitat acest titlu, (fie victima salvată, fie salvatorul) din diferite motive (inclusiv necunoașterea existenței acestei legi speciale prin care se conferă titlul atât pentru cei în viață cât și post-mortem).
Numele celor recunoscuți ca Drepți între popoare este înscris pe Zidul de onoare din Grădina Drepților între popoare, lângă muzeul institutului Yad Vashem din Ierusalim, Memorialul Victimelor Holocaustului.
Demersurile pentru ca numele cardinalului sa se regăsească printre ale celorlalți Drepți între popoare au fost începute în octombrie 2022, la inițiativa președintelui Federației Comunităților Evreiești din România în colaborare cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Procesul de recunoaștere poate dura mai mult sau mai puțin, pentru că sunt necesare anumite proceduri tehnice și juridice - depunerea scrisorilor comune, demersuri pentru prezentarea mărturiilor și altor dovezi. Propunerea a fost înaintată Înaltului Tribunal de Dreptate.
Un fost Șef-Rabin al Clujului, in lucrarea Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), amintește acțiunile curajoase ale episcopului Iuliu Hossu și o Scrisoare Pastorală emisă la 2 aprilie 1944, cu titlul Către preoți și Mireni chemare pentru ajutorarea evreilor, in care îndemna: Chemarea noastră se îndreaptă stăruitor către voi toți, venerați Frați și Prea Iubiți Fii, să-i ajutați pe evrei nu numai cu gândul, dar și cu jertfa voastră, știind că azi nu putem face lucru mai bun decât această creștinească și românească ajutorare, din caldă iubire omenească. Prima preocupare a ceasului de față să fie această acțiune de ajutorare.
S-a născut la 30 ianuarie 1885, in comuna Milaș din comitatul Cluj, Austro-Ungaria (azi, comuna aparține de Bistrita-Nasaud).
Studiile le-a început în satul natal Milașul Mare numit atunci), apoi, in clasa a IV-a, la gimnaziul luteran din Reghin, Târgu Mureș, iar în clasele V-VIII a studiat la liceul confesional greco-catolic din Blaj. In anul 1904 a început studiile teologice. In 1906 a primit titlul de doctor în filosofie, in 1910 titlul de doctor în teologie, și în 1910, ultimul an de studii, episcopul Vasile Hossu l-a hirotonit preot (in 27 martie).
La începerea primului război mondial (1914), aflând de moartea varului său (Iustin Hossu) pe frontul rusesc, s-a înrolat (voluntar) ca preot militar.
In martie 1917 a fost numit - prin decret imperial - episcop în locul episcopului Vasile Hossu, care a decedat.
Din anul 1918 și până prin 1946 a înființat mai multe școli și internate.
Ca senator de drept a participat și a luat cuvântul în Senat în toate problemele care priveau Biserica, școala, relațiile dintre Biserică și stat, Concordatul cu Sfântul Scaun și altele de gen.
In 1931 a fost decorat cu Ordinul Ferdinand I, in grad de Mare Ofițer, iar în 1935 a fost decorat cu Ordinul Ferdinand I in grad de Mare Cruce.
In 2 iunie 1945 e ales membru de onoare al Academiei Române.
Vorbea fluent mai multe limbi străine: italiana, franceza, maghiara, germana; cunoștea greaca și latina.
A murit în 28 mai 1970 la spitalul Colentina din București. E înmormântat în cimitirul Bellu catolic.
In anul 2019 a fost beatificat de papa Francisc (alături de alți șase episcopi catolici uciși sau prigoniți de comuniști între 1950-1970), pe Câmpul Libertății din Blaj, și e sărbătorit în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, in data de 2 iunie.
Din însărcinarea Marelui Sfat Național Roma, Iuliu Hossu a citit la 1 decembrie 1918, mulțimilor adunate la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României.
Episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea (episcop ortodox al Caransebeșului, viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), alaturi de alți fruntași ardeleni - Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș - au dus la București Declarația de Unire de la Alba Iulia, unde a fost înmânată regelui Ferdinand I al Românilor. Inginerul Ioan Hossu, unul dintre frații episcopului Iuliu Hossu, a pus la dispoziție locomotiva care a transportat la Bucuresti delegația Unirii de la Alba Iulia.
A vizitat răniții din spitalele militare și pe românii din lagărele de muncă forțată de pe întinsul Ungariei. A vizitat evreii din ghetouri și a participat la salvarea unora de la deportare.
De mai multe ori a fost victima șovinismului maghiar horthyst, de doua ori s-a atentat la viața lui. La 1 septembrie 1944 a fost chiar arestat, la Cluj, de autoritățile horthyste.
Episcop în perioada Holocaustului, Iuliu Hossu s-a poziționat împotriva acțiunii naziștilor, a ajutat și a salvat pe unii dintre evreii care trăiau în Cluj, dar și pe unii din alte părți. Și-a asumat riscuri mari, personale dar și pentru Biserica pe care o păstorea. In vreme de restriște, episcopul a trăit cuvintele lui Isus: ... întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut (Matei 25:40)
In acea vreme de moarte a rațiunii, când cei mai mulți oameni erau anihilați de frică și resemnare, episcopul Iuliu Hossu a dovedit că responsabilitatea morală, dragostea pentru aproapele, depășesc granițele religioase, etnice sau politice.
El a reacționat public, încercând să oprească valul de nedreptate și să contribuie la salvarea evreilor. Prin fapte de curaj și plin de compasiune pentru cei oropsiți, a evidențiat faptul că iubirea față de aproapele este universala și necondiționată. Printr-o scrisoare pastorală adresată tuturor preoților și credincioșilor greco-catolici ii îndemna pe aceștia să facă tot ce le stă în putință să ocrotească pe cei persecutați.
In timpul ocupației Transilvaniei, de Ungaria, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, rămas la Cluj, auzind că există riscul ca autoritățile să decidă închiderea Catedralei ortodoxe din cauză că erau prea puțini credincioși, la finalul Sfintei Liturghii i-a invitat pe credincioșii greco-catolici sa treacă și pe la Catedrala ortodoxă, să fie cât mai mulți oameni.
Iuliu Hossu s-a opus atât nazismului, cât și comunismului.
După ce regele Mihai I a fost alungat din țară, liderii comuniști i-au propus (și) lui Iuliu Hossu să devina mitropolit ortodox, dar el a preferat închisoarea.
La 1 octombrie 1948 Episcopul Iuliu Hossu a emis un decret de excomunicare a 36 de preoți care, sub presiunea organelor politice comuniste, au participat la sinodul de revenire de la Liceul George Barițiu.
In noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, episcopul Iuliu Hossu a fost arestat la locuința din București a fratelui său, dr. Traian Hossu, și dus la Ministerul de Interne, unde s-a întâlnit, scurt, cu ministrul cultelor de atunci, dar și cu prim-ministrul comunist Petru Groza, dar fara vreun rezultat benefic.
În aceeași noapte au fost arestați și alți episcopi greco-catolici și toți au fost duși la vila patriarhală de la Dragoslavele, unde au fost închiși din octombrie 1948 până în februarie 1949. Aici au fost vizitați de al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române și de vicarul său, care le-au cerut să renunțe la unirea cu Scaunul apostolic al Romei. Nu pot, credința noastră e viața noastră! Eu am cerut și cer libertatea Bisericii noastre și reabilitarea în drepturile sale, răspundea Iuliu Hossu de fiecare dată când era anchetat.
In decembrie 1948 a fost emis un decret prin care Biserica Română Unită a fost scoasă în afara legii; bunurile deținute au fost împărțite între diferite ministere și Biserica Ortodoxă.
Toți episcopii greco-catolici au rămas la credința lor. Când ii cereau să renunțe la credința sa le răspundea blând, dar ferm - persecutorilor din timpul prigoanei comuniste - că nici credința, nici principiile nu se pot lepăda ca o haină, in funcție de interesul momentului. Nu-i ura, nu îi blestema, îi binecuvânta.
In urma refuzului de a renunța la credință, episcopii greco-catolici au fost încarcerați la penitenciarul din Sighet, între 1950-1955. Episcopul Iuliu Hossu a fost deținut la Sighet in regim de exterminare. In memoriile sale, încheiate în 1962 a scris: Aceasta a fost cea mai înaltă universitate pe care am parcurs-o, adevărata universitate in care trebuia să trăiesc tot ceea ce învățasem până atunci.
Din august 1956 a fost izolat la mănăstirea ortodoxă Căldărușani.
Cardinalul Iuliu Hossu și-a iubit neamul, credința, dar a iubit toate neamurile. S-a opus extremismului și totalitarismului cu mult curaj, dar nu cu ură, ci în spirit de dreptate, vorbind răspicat în apărarea celor persecutați, fără a face diferențe de naționalitate, credință sau condiție socială.
La 1 decembrie, la Alba Iulia, a citit mulțimilor Proclamația de Unire a Transilvaniei cu România.
A salvat evrei de la deportare, de la moarte, și - in anul 2022 - a fost propus pentru titlul Drept între popoare.
Pentru convingerile sale a fost întemnițat și a murit în detenție, fără a-și urî călăii.
În creștinism, șarpele a ademenit-o pe Eva sa guste din fructul cunoașterii, și e asociat vicleniei, e simbol creștin al răului, al lui Lucifer, îngerul căzut. Dar tot în Vechiul Testament, Moise primește porunca de la Dumnezeu sa facă un șarpe de aramă (bronz, in unele surse) care scapă de moarte (prin mușcătura șerpilor veninoși trimiși de Dumnezeu) pe toți cei ce priveau in ochi acest șarpe.
Crestinismul demonizează foarte mult aceasta creatura, dar nu ajunge, totuși, o întruchipare a răului absolut.
Șarpele este o creatura care îmi place foarte mult, dar n-aș putea spune de ce. Mă doare sufletul când mă gândesc că foarte mulți oameni ucid șerpii pe unde ii întâlnesc, neștiind care sunt veninoși, care nu, neștiind că șarpele atacă omul doar daca se simte în pericol sau încolțit - șerpii nu văd bine, nu aud, ci simt mișcarea prin vibrații; te mușcă dacă ești prea aproape de el și crede că vrei să-i faci rău - e autoapărare, altfel spus.
Pentru că Anul Nou asiatic - Șarpele de Lemn - tocmai a inceput (29 ianuarie) am ales zece citate despre șarpe, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. Recunosc, am omis cu intenție citatele in care șerpii sunt demonizați.
1. Șerpii sunt unele dintre cele mai neînțelese creaturi de pe Pământ. (Stephen Robert Irwin, ecologist)
2. Ne temem instinctiv de șerpi, dar pare că nu ne e frica de mașinile rapide, care acum sunt un real pericol. Acest fapt sugerează că emoțiile noastre au fost modelate de mediul nostru evolutiv, nu de cel în care am crescut. (Steven Pinker, psiholog cognitiv)
3. Ai ținut vreodată un șarpe? Sunt atât de puternici! Poți înțelege de ce există atât de multe mituri despre ei: nu seamănă cu nicio alta creatura. (Michelle Paver, scriitoare)
4. Ai studiat vreodată capul unui șarpe? Cât de optimiști arata! Au un zambet etern. (Tasha Tudor, scriitoare de cărți pentru copii)
5. Frica de șerpi e adesea mai mare decât șarpele in sine. (proverb)
6. Șarpele care nu își poate arunca pielea trebuie să moară. La fel și mințile care sunt împiedicate să-și schimbe opiniile încetează să mai fie minți. (Friedrich Nietzsche)
7. Multe specii de șerpi își mușcă coada. Un astfel de șarpe este simbolul eternității. (Khalil Gibran)
8. Șerpii își au locul în economia agricolă a satului, dar sătenii noștri par a nu-și da seama. (Mahatma Gandhi)
9. Nu este în natura șarpelui să fie prins, ci să se strecoare și să scape. (Aristotel)
10. Fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. (Biblia, Matei 10:16)
Șarpele e considerat a fi un simbol al forței universale, un simbol atât al binelui cât și al răului - forța poate distruge la fel de repede cum a construit.
Șarpele nu merită a fi ucis în orice context... Doar pentru că l-am văzut în apropiere, in mediul lui sau nu. Părerea mea. Șarpele prefera să fugă, să se ascundă - când nu e încolțit.
Sursa foto: https://pixabay.com/users/abdulkomeng-3360146/
Miercurea fara cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis si realitate, joc la care poate participa oricine dorește.
De prin iarna anului 2024, in special, mă gândesc că de nu ar exista legi - celor mai mulți indivizi le e frica de pedeapsa - istoria s-ar putea repeta și în ceea ce privește Holocaustul (poate nu la o scară atât de mare, dar suficient ca un mare număr de oameni să aibă de suferit).
Faptul că mulți sunt rasiști, antisemiți și antimaiștiuce se poate remarca foarte ușor, din exprimarea acestora: Eu nu am nimic cu..., dar. Nu sunt rasist, dar... Mai mult nu trebuie sa spună pentru că știm că sunt exact ce afirmă că nu sunt.
Victime ale rasismului, ale discriminărilor de tot felul sunt în toată lumea... dar nu așa cum s-a întâmplat în timpul celui de-al doilea război mondial. Știm, mai mult sau mai puțin, ce s-a întâmplat, știm (oarecum) cum de-a fost posibil sa se întâmple, dar nu vom ști niciodată (sper!) cum se simte când trăiești așa ceva.
Comemorarea victimelor Holocaustului nu e doar o aducere aminte, ci și un avertisment asupra urii, intoleranței, prejudecăților, rasismului.
Ceea ce s-a întâmplat atunci e o rușine pentru toți cei care se considera ființe umane. Nu e ca și cum azi, in lume, nu ar mai avea loc atrocități, distrugerea omului de către om, dar atunci a fost ceva organizat la scara mare.
Hotărârea ca aceasta zi sa fie comemorată in 27 ianuarie (1945, eliberarea deținuților din Auschwitz de un corp al Armatei Roșii) a fost luată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2005, și prima comemorare a avut loc în 2006.
Ceea ce s-a întâmplat în timpul războiului în aceste lagăre de concentrare, de muncă forțată, de ucidere in masă a fost posibil pe fondul urii, prejudecăților, antisemitismului, rasismului... Aceasta Zi Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului e menită să ne țină atenția trează, să fim conștienți că ura, rasismul, prejudecățile există și să căutăm cu atenție semnele - pentru ca istoria sa nu se repete.
Amintirea trecutului ar trebui sa fie o garanție că așa ceva nu se va repeta.
Termenul Holocaust provine din limba greacă și înseamnă complet ars. E termenul care reprezintă cel mai mare masacru din istoria omenirii.
Din anii 1950, termenul a fost restrâns și se referă exclusiv la masacrarea evreilor, in ajunul și în timpul celui de-al doilea război mondial, nu și la alte ucideri care au avut loc în timpul acestui război dincolo de linia frontului. Se estimează că peste două sute de mii de asasini au participat la Holocaust.
Numai la Auschwitz au fost uciși circa 1,1 milioane de oameni, majoritatea (aproximativ 90%) fiind evrei. Acest lagăr a fost unul dintre multele locuri de concentrare și de ucidere in masă organizate de Germania nazistă.
In timpul celui de-al doilea război mondial au murit în astfel de locuri nu doar peste șase milioane de evrei, ci și sute de mii de romi și sinti (subgrup de romi care trăiește în principal în Germania și în alte țări din Europa Centrală), persoane cu dizabilități (fizice și/sau psihice), criminali, asociali (persoane considerate de regimul hitlerist că duc o existență parazitara și sunt balast pentru societate), homosexuali, Martori ai lui Iehova, oponenți politici ai nazismului, prizonieri de război, cetățeni sovietici și alte grupuri etnice slave și mulți alții, ne-evrei.
In vara anului 1944, simțind că pierd războiul, hitleriștii au început o exterminare intensiva, încercând să-și acopere urmele, ucigând, incendiind și aruncând in aer clădiri din lagăr, dar Armata Roșie a înaintat mai repede decât se așteptau...
Să nu uităm nici de marșurile morții... Pe măsură ce Frontul de Est cădea, in vara anului 1944, naziștii au început să mute deținuții, din lagărele din Polonia ocupată, spre vest, către și în Reich - in vagoane neacoperite, dar mai des pe jos. In iarnă, mai ales, mii de prizonieri au murit - de frig, de foame, de epuizare. Trupele germane aveau ordin să împuște toți prizonierii care nu puteau ține pasul sau sa coboare din tren.
Acest eveniment istoric numit azi Holocaust s-a desfășurat între 1933 (ascensiunea naziștilor la putere, in Germania) și 1945 (înfrângerea Germaniei în cel de-al doilea război mondial); s-a urmărit, de Germania nazistă, distrugerea evreilor, conform concepției sale rasiste și antisemite. E un eveniment crucial - in plan etic, legal, cultural - care nu trebuie uitat. S-ar putea spune că Holocaustul a început, efectiv, in noaptea de 9 spre 10 noiembrie, cunoscută ca Noaptea de Cristal, Noaptea sticlei sparte (Noaptea pogromului din noiembrie, in fapt) - sinagogile au fost incendiate, magazinele deținute de evrei au fost vandalizate, sute de oameni (evrei) și-au pierdut viața și mii au luat drumul lagărelor de concentrare; toate acestea în nici 24 de ore. Până în 13 noiembrie, în toată Germania și Austria s-a întâmplat același lucru: evreii erau scoși din casele lor, bătuți, urcați în camioane; clădirile erau devastate - participau și civili la aceasta nenorocire; străzile erau acoperite cu cioburi...
Ajunși în lagăr erau triati: bătrânii, copiii mici, bolnavii erau trimiși, de regulă, direct la moarte. Ceilalți erau deposedați de tot ce aveau, erau tunși, ținuți în carantină, batjocoriti, chinuiți apoi, cei care rezistau, erau repartizați în dormitoare. Celor uciși li se extrăgeau dinții de aur, iar părul era folosit in industrie.
In timpul Holocaustului au fost uciși cel puțin 1,5 milioane de copii.
Prizonierii care nu (mai) puteau munci ajungeau în camera de gazare și cei care mureau, la crematoriu (dar și în gropile comune)...
Notă. Imaginile sunt poze pe care le-am făcut materialelor cumpărate de la Muzeul Auschwitz - Birkenau.
Există câte o expoziție în fiecare bloc al morții - sunt prezentate obiecte și spații încărcate de suferința oamenilor care au trăit acolo în cele mai crude condiții.
Prin unirea Principatului Moldovei cu Țara Românească se punea baza - să zic așa - noului stat, România. Nu le am cu istoria, în amănunte, cu memorarea datelor deci, nu mă (mai) bag. Nici istoricii nu prea-s de acord în unele cazuri cu diferitele chestiuni istorice - la modul general zic.
Profit de ocazie să-mi dau cu părerea: sunt de acord cu istoricii care afirmă că Mica Unire e o formulare improprie. Unirea Moldovei cu Țara Românească, in 24 ianuarie 1859, s-a făcut începând cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor in ambele principate. Unirea Transilvaniei cu România - Marea Unire, de la 1 decembrie 1918 - pare a fi de o mai mare importanță, deși... baza a fost prima unire. Poate că Prima Unire (ceva de gen, cum zic unii istorici) ar ilustra mai fidel adevărul istoric. Unirea Basarabiei cu Regatul României a avut loc la 27 martie/9 aprilie 1918, iar în 15/28 noiembrie a avut loc Unirea fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României. Altfel spus,până la unirea cu Transilvania au mai fost două uniri (mici?) la fel de importante, as zice.
Printre cei care au contribuit la Unirea Principatelor se numără Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, A. Panu, C.A. Rosetti, Ștefan și Nicolae Golescu, Ion și Dumitru Brătianu, Christian Tell, Gh. Magheru.
In anul 1862, noul stat va fi numit România - s-a realizat unitatea constituțională și administrativă, Moldova și Țara Românească formând un stat unitar, cu capitală unică (la București), cu o singura adunare (un singur parlament) și un singur guvern.
Hora Unirii (Hora Unirei, in original) e o poezie scrisa de Vasile Alecsandri in 1856 și publicată în revista Steaua Dunării (a lui Mihail Kogălniceanu); muzica a fost compusa de Alexandru Flechtenmacher. Se cântă, de regulă, in 24 ianuarie, data la care s-au unit Moldova și Țara Românească.
Am adunat mai jos câteva citate tematice, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.
Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o aștepta de atât de mult timp. (Alexandru Ioan Cuza)
Unirea Principatelor a fost visul de aur al junețelor mele, ocupația cea mai serioasă a anilor mei de victorie și va fi ultimul suspin al meu care mă va despărți de voi. (Ion Heliade-Rădulescu, 6.01.1802 - 27.04.1872)
Unirea și uniunea națională sunt bunuri mari, importante și însuflețitoare, care nu cer mai mult decât voință tare de a fi și de a rămâne un singur popor. (George Baritiu, 4.06.1812 - 2.05.1893)
Eu cunosc o horă și mai frumoasă, horă in care să se țină de mână toți pământenii, și ortodoxi, și catolici, și armeni, și fără a se uita la deosebirea religiilor, pe care le poate judeca numai Dumnezeu, toți legați prin aceleași drepturi și îndatoriri, prin același interes, prin aceeași dragoste față de țară, să joace hora României unite și autonome. (Mihail Kogălniceanu, 6.09.1817 - 1.07.1891)
Români! Unirea este îndeplinită. Nationalitatea Română este întemeiată... Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiți Patria, veți ști a o întări. Să trăiască România! (Alexandru Ioan Cuza)
Una dintre aceste lucrări este Prețioasa Comoara a Discursurilor Elegante (Prețioasa Rugăciune) atribuită lui Lama din Saskya pe care împăratul chinez Kubilai Khan l-a recunoscut în anul 1270 e.n. ca șef al bisericii lamaiste.
Câteva citate pe care le copiez din cartea Yoga tibetana, in traducerea lui Mircea Iacobini, Ed. Sophia, Arad, 1993, pentru Citate favorite, jocul găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț:
Sintagma cultură națională nu se referă numai la literatură; e ansamblul valorilor materiale și spirituale specifice unei națiuni, cuprinzând tradițiile, obiceiurile, limbajul, religia și tot ce ține de identitatea națiunii in discuție. Cultura națională poate fi influențată de istorie, de geografie, de contactele cu alte culturi.
Cultura națională se poate schimba, in timp; se modifica limbajul, anumite obiceiuri sunt uitate pentru că nu se mai potrivesc timpului prezent... Să (ne) amintim din când în când tradițiile și obiceiurile care nu se mai potrivesc prezentului cred că nu e desuet. Sigur, la unele zâmbim, dar acestea au fost tradițiile strămoșilor - e ca și cum ne-am bate joc de strămoși dacă am face bășcălie de tradițiile vechi și foarte vechi. Unii dintre acești strămoși și-au jertfit viața pentru ca noi să avem azi România și... democrația (mai mult sau mai puțin - pare că nu prea ne pricepem la democrație).
Scriu aici despre Ziua Culturii Naționale, dar... habar nu am cum as putea s-o accentuez in calendarul personal. Sigur, caut să aflu pe unde se organizează, in comunitate, ceva dedicat sărbătorii... Sunt câteva, pe ici, colo. Mă atrag două - Atelier de ceramică, la Centrul Cultural Apollonia - dar e cu circuit închis deci pas; mai sunt proiecții de film și ceva recitaluri care nu-mi stârnesc interesul, și un eveniment de la Muzeul de Artă: Portretele patriciatului săsesc - o fereastră spre istoria Brașovului, participarea liberă, in limita locurilor disponibile (din experiențe anterioare știu cam cum stau lucrurile, așa că nu merg). La Filarmonică greu spre imposibil mă pot imagina! Nu mă laud, doar zic. Sunt piese (bucăți sau nu) care-mi plac de numa', dar... n-am eu bafta de acestea de-ar fi să merg. Și nici spectator la jazz simfonic nu mă văd.
Curiozitate: ați observat că moștenirea culturală latină pierde teren, încetișor, in fața moștenirii culturale trace, mai ales dace?
Azi se împlinesc 147 de la nașterea lui Zaharia Barsan, poet, dramaturg, actor, regizor, animator teatral din Transilvania, născut în 1878 la Sânpetru, Brașov.
Zaharia Barsan a publicat volume de poezie, nuvele, piese de teatru, traduceri. Din 1919, timp de 16 ani, a fost director la Teatrul National din Cluj. In discursul ținut la inaugurare a numit acea zi ca fiind o zi a bucuriei, a mândriei și a reînvierii. Zaharia Bârsan e considerat a fi creatorul teatrului românesc din Ardeal.
El consideră că nu există stat, libertate și independență fără limbă. Cu trupa sa mică, înființată în 1903, a făcut, timp de un deceniu, un periplu transilvan, susținând peste 200 de reprezentații cu un repertoriu de 40 de piese.
A murit la Cluj, in 13 decembrie 1948.
Pentru jocul Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, am ales următoarele:
Viața noastră….intri pe o ușă… și ieși pe alta. De poți face bine cât treci prin încăpere, e lucru mare!
*
Cineva mi-a spus că sunt taciturn, epigramă publicată în Antologia epigramei românești, Editura Pro Transilvania, București, 2007.
*
In seara zilei de 10 ianuarie 2025 s-a produs prima ninsoare mai serioasa din cartier: troienele ajung și la 2 cm înălțime! E zăpadă apoasa, dar e albă, rece, strălucitoare! (in poze nu se vede strălucirea) Și mă bucur că e! N-am lăsat eu primele urme în zonă pentru că a nins prea devreme și m-am prins prea târziu că ninge.
Nu știu pe la ce ora a început să ningă, dar pe la ora 21 am făcut câteva poze - in stilul meu inconfundabil: neclaritatea fotografiilor.
Pe la ora 14 am fotografiat teiul, cu gândul să postez poza la textul cu pisica din tei.
Acolo unde strălucește steaua cu trei raze era inițial, ghemotoc, cu spatele spre bloc. Când m-am auzit in balcon a trecut pe ramura cu stea roșie - unde a stat cât am discutat... Eu: cum să te iau de acolo? Ea: miaaaauuuu. Eu: Chiar nu știu cum să te ajut. Ea: miau! Stătea acolo, in fund, arătând ca o bufniță - la un moment dat o apucase căscatul (uitasem faza).Cât ne-am învârtit noi ce sa facem, ea s-a ghemuit pe craca marcata cu steluță roșie și a tras un pui de somn. Nu aveam liniște in casa, așa că m-am dus în balcon, să văd ce face. Dormea dusa! Aproape că am strigat pis-pis și abia atunci a ciulit urechile, m-a privit, și-a schimbat poziție. A coborât apoi pe creanga marcata cu stea cu patru raze și... voia să doarmă acolo, dar n-avea cum să-i reușească. Cam atunci a început să caute un loc pe unde să coboare.
Seara, pe la nouă, teiul era cam așa:
Am mai făcut câteva poze, straduindu-ma fie cât mai reușite - voință am avut, reușite... mai puțin.
Ziua, căutând un unghi cat mai bun pentru a prinde y-ul unde era pisica a ajuns in obiectiv o mierla.
Sunt destul de multe mierle in zonă. Până în ianuarie 2024 aveau un cuib in unul dintre ornamentalii tuia, dar niște deștepți au tăiat tuia de capul lor, total ilegal, pentru că o craca era aplecată spre trotuar și, iarna mai ales, când era încărcată de zăpadă, își loveau trecători fruntea de ea. Ar fi putut tăia numai parte din acea craca dar au tăiat la ras - tuia obstrucționa obiectivul camerei de filmat și șeful de scara are loc de parcare pe direcția respectivă.
Acum, cred mierlele au cuib in bradul aparent firav care-și împletește ramurile cu cele ale teiului (arata de parca ar fi siamezi, așa li s-au împletit crengile). Cam așa arată bradul cu... urme de zăpadă:
In programul de editare online am făcut norii să-și scuture steluțele peste corcoduș și un pic din tei: https://www.online-image-editor.com/
Cred că dimineața va fi fleșcăraie pe trotuare, daca n-o fi cu ceva colți, in caz că se lasă ger. Nu-i bai! Sper, doar, să rămână mai mult timp albul in zona verde, pe case... dacă mai mult nu se poate.
