Asa era la unu noaptea. MFC

Miercurea fără cuvinte, la Carmen, pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/cocoparisienne-127419/

Ziua Internationala a Romilor 2025

Ce și de ce se sărbătorește în 8 aprilie?

Romii sunt cea mai numeroasă minoritate din Europa. In anul 1990, ziua de 8 aprilie a fost declarată oficial Ziua Internațională a Romilor, in Polonia, la cel de-al patrulea Congres Mondial al Uniunii Internaționale a Romilor, in onoarea primei mari întâlniri internaționale a reprezentanților romilor, întâlnire care a avut loc între 7-12 aprilie 1971, intr-o localitate din apropierea Londrei.

Tot azi se celebrează, din 2006, Sărbătoarea etniei romilor din România.

Astăzi ar trebui să sărbătorim cultura romilor, să ne amintim istoria lor, istorie care a fost parte integrantă a lumii, îndrăznesc să afirm, nu doar a Europei. Cu toate că sunt minoritatea cea mai numeroasă în Europa, comunitățile de romi sunt in continuare victime ale discriminării și marginalizării pe scară largă.

Originea romilor

Bogdan Petriceicu Hașdeu îi numea pe țigani (romi, cum sunt cunoscuți azi) poporul enigmatic, și nu cred că exagera, având în vedere că nu sunt multe popoare (care există și azi) a căror istorie este înconjurată de mister. La această situație au contribuit originea, statutul de nomazi, filosofia lor de viață și, nu in ultimul rând, tradițiile.

Originea romilor a fost una dintre cele mai controversate probleme de istorie a popoarelor. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, întâietate a avut ipoteza originii egiptene a țiganilor. In prezent, pare că s-a impus ideea originii indiene a romilor. (din Istoria țiganilor, de Lucian Cherata, Editura Nemira, București (1995, cred). Limba lor, romani, face parte din limbile indo-ariene.

Drumul spre Europa pare a se fi stabilit mai ales în baza dovezilor lingvistice - via Persia, Armenia și Asia Mică, in epoca Imperiului Bizantin.

Romii au fost și - in general, in fapt - au rămas marginalizați in societate, istoria lor fiind cel mai adesea ignorată in istoria oficială - se știu, încă, destul de puține despre istoria și cultura acestui popor.

Migrația, discriminarea și marginalizarea romilor

In Europa ar fi ajuns in secolul al XV-lea. In Valahia și Moldova au fost robi, in Europa Occidentală au fost marginalizați și persecutați.

In secolul al XVIII-lea (Epoca Luminilor in istoria europeană) au fost privați de libertate în Spania, in Imperiul Austro-Ungar au fost asimilați forțat, prin lege. In Imperiul Rus au fost tratați ca supuși egali.

In a doua jumătate a secolului al XIX-lea a avut loc o a doua migrație, când grupuri de romi din Europa Centrală și de Sud-Est pleacă spre alte zone europene și, uneori, spre continentul american.

Între secolele XIX-XX au loc schimbări majore (politice, in special) care conduc la o intensificare a discriminării, romii având de suferit chiar și în zonele în care au avut cândva statut de egalitate cu toți ceilalți.

Genocidul nazist constituie, într-un fel, apogeul unei atitudini seculare de discriminare, stigmatizare și persecuție.

In anii 1960, afirmă cercetătorii, a început o a treia migrație, care continuă și azi - dinspre Est spre Vest, migrație care a debutat în cadrul mișcărilor muncitorilor care emigrează spre Europa Occidentală și care s-a intensificat odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și a sateliților săi și cu dezintegrarea Republicii Federale Socialiste Iugoslavia. Chiar și romii care emigrează din cauza războiului din statul de reședință sunt văzuți ca refugiați doar pe motive economice.

Situația generală conduce, in final, spre autoorganizarea pentru emancipare și lupta pentru drepturile omului, la nivel internațional.

Robia romilor pe teritoriul României

Chiar și pe ulițele orașului Iași, in tinerețile mele, am văzut ființe omenești purtând lanțuri la mâini sau la picioare (...) Bătăi crude, osândiri la foame și la fum, închideri în închisori particulare, aruncați goi in zăpadă sau in râuri înghețate, iată soarta nenorociților de țigani! Apoi disprețul pentru sfințenia și legăturile de familie. Femeia luată de la bărbat, fata răpită de la părinți, copiii răpiți de la sânul născătorilor lor răzleți și despărțiți unii de alții și vânduți ca vitele la deosebiți cumpărători in cele patru colțuri ale României - scria Mihail Kogălniceanu in Tainele inimii, Editura pentru Literatură, București, 1964.

Dezrobirea robilor romi

Dezrobirea a fost un proces de lungă durată, început în anul 1843, când a fost dată prima lege în Țara Românească prin care sunt eliberați robii domnești. Dezrobirea se încheie în 20 februarie 1856.

In acest proces a contat mult și rolul călătorilor și/sau diplomaților străini care ajungeau în Țara Românească: ...in țară nu se face comerț regulat cu acești sclavi, nici nu se obișnuiește să expui in public pe cei care urmează să fie vânduți. Atât vânzarea, cât și cumpărarea se fac pe cale particulară. (Petre Cernavodeanu, coordonator, Călători străini despre țările române în secolul al XIX-lea, vol. I, Editura Academiei Române, București 2003)

Deportarea romilor din România

Decizia de a-i evacua pe romi dincolo de Nistru a fost luată personal de Antonescu, in mai 1942. Recensământul a fost efectuat, in 25 mai, de Jandarmerie și Poliție în toată țara. Antonescu a urmărit stabilirea persoanelor care făceau diverse probleme, și au fost înregistrați romii nomazi (împreună cu familiile lor), iar dintre romii stabili (sedentari) au fost înregistrați cei care suferiseră condamnări, cei fără mijloace de existență sau fără o ocupație din care să poată trăi.

In Raportul Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului din România scrie că Institutul Central de Statistică estima că populația romă la data aceea (1942) era de două sute și ceva de mii, dar numai 41 de mii au fost recenzate. In iunie 1942 a început deportarea romilor în Transnistria - douăzeci și cinci de mii au fost deportați; aproape jumătate au murit în Transnistria.

Meșteșugurile romilor

De la prelucrarea fierului la confecționarea unor bijuterii unice se pricep cam la orice. Au spirit artistic și ceea ce lucrează e, in general, strâns legat de istoria lor și de cultură (de tradiții).

Prelucrarea metalului (fauri și căldărari)

Prelucrarea metalului e un meșteșug ancestral, transmis din generație în generație, dar există riscul să se piardă pentru că tinerii, nefiind nevoiți, nu prea sunt atrași de acest meșteșug.

Sunt meșteșuguri practicate în mod tradițional de romii nomazi sau semi-nomazi, dar au fost adaptate la prezent, multe dintre obiectele lucrate regăsindu-se in aranjamente de design interior, dar și ca obiecte de decor unicat.

Faurii prelucrează fierul - confecționează unelte, lacăte și chei, diferite tipuri de mobilier din fier forjat, potcoave și altele.

Căldărarii sunt specializați în prelucrarea cuprului și fabricarea de obiecte diverse: ibrice, ceaune, căni, tigăi, căldări etc.

Femeile căldărese se ocupă cu diferite practici magice, premonitorii (ghicitul) și reparatorii (descântece, de exemplu).

Prelucrarea argintului

Argintarii, cum mai sunt numiți, au o îndemânare și o creativitate excepțională! Am văzut într-un târg, cu ani în urmă, ce pot face (inclusiv pe loc). Sunt modele complexe, unele încărcate cu simboluri din natură și mitologie, dar și cu simboluri religioase. În copilărie am primit un inel de la un corturar. Ca și bijuteriile nativilor americani cele lucrate de romi sunt vibrante și pot spune povești.

Prelucrarea lemnului

Cei care sunt specializați în prelucrarea obiectelor din lemn se mai numesc și lăicari sau rudari - lucrează piese de mobilier, unelte, vase, jucării etc. In cazul prelucrării lemnului există și specializări: rudăritul propriu-zis, practicat de butnari - confecționează obiecte casnice din lemn: căni, donițe, blide etc.; covătari/albieri - confecționează albii și coveți; lingurari - lucrează linguri, spatule, lingurițe, cupe, polonice s.a.; fusari - meșteri in confecționarea fusurilor; lăicari - lucrează mobilier (mese, scaune, dulapuri, lăcrițe (cutii mici din lemn), tronuri (lăzi mari in care se ține mălaiul și alte cereale), hambare; corfari - sunt cei care împletesc corfe sau coșuri din nuiele de alun, răchită sau salcie.

(corfa = coș, de obicei rotund, cu fundul tare și cu o toartă prin care se petrece brațul, având diverse întrebuințări in gospodărie)

Prelucrarea textilelor

Croitoresele și cusătoresele creează haine in culori vibrante, adesea cu broderii complicate și modele unice. Aceste obiecte nu sunt doar haine, ci și expresii ale identității și statutului social în comunitate.

Umblatul cu ursul

Cei care dresau urșii (ursari) oferind spectacole în diverse localități. Mă bucur că a dispărut acest obicei, așa cum mă bucur să nu văd animale dresate, la circ.

Cei mai mulți ursari au devenit lăutari, fierari, pieptănari - prelucrează osul și cornul, confecționând piepteni și alte obiecte, ciurari - confecționează ciururi și site, dar prelucrează și pieile de animale. Sunt, totuși, ocupații care dispar încetișor.

Neamul nu e dat aceeași ocupație (cum greșit cred mulți, inclusiv unii cercetători), pentru că argintarii, de exemplu, se ocupă și cu prelucrarea aurului, rudarii și de cărămidărit și de împletirea de coșuri.

Mai sunt și alte ocupații, cândva tradițional ale romilor, dar nu le mai scriu aici. Amintesc doar faptul că unele sunt considerate de o importanță mai mare - prelucrarea metalelor, a lemnului, a osului și cornului, cărămidăritul, ca exemple - și au dezvoltat și o latură mistică, magico-ritualică: potcovitul ouălor, ca ritual de inițiere în breasla fierarilor; fierarul-vraci, in special pentru animale s.a.

Muzica romilor

Muzica romani

Fie e că e vocală sau instrumentală e parte a manifestărilor artistice ale comunității rome; poate avea caracter ritualic - cântecul de nuntă, bocetul - sau neritualic - cântecul de dragoste, cântecul de leagăn etc.

Muzica lăutărească

Acest gen de muzică face parte dintre ocupațiile tradiționale ale romilor și aparține profesioniștilor interpreți, vocal sau instrumental. Lăutarii mai preiau motive, teme muzicale și chiar stilul de interpretare al muzicii romani, transpunându-le in muzica lăutărească.

Muzica lăutărească e una dintre cele mai cunoscute meserii rome.

Practica magică

Trebuie făcută distincția între magie ca ocupație - practicată în special cu / pentru cei care nu sunt romi - și magicul din interiorul comunității, care nu e ocupație, ci tradiție: magia de legare a ploii, practicată de cărămidari (cărămizile din chirpici erau uscate la soare), diferite tipuri de -manție (prezicere) și magie curativă, rituri magice de inițiere, prenupțiale etc.

Ca ocupație, magia practicată se referă la cea premonitorie, reparatorie, cea inductiv-pozitivă, pentru că aceste tipuri răspund unor cerințe legate de viața cotidiană care nu presupun neapărat apartenența la un anumit spațiu cultural.

Un fel de concluzie

Nu trebuie să fii istoric pentru a înțelege că meșteșugarii romi au ocupat un rol important în economia Țărilor Române (și nu numai), lucrând în domenii care nu puteau fi satisfăcute de forța de lucru a celorlalți. Neamurile de meșteșugari romi au fost, cumva, bresle naturale.

Șase sute de ani de sclavie, vreo două sute de ani de stigmatizare colectivă, i-au împins pe romi spre marginea societății unde, întâi din ordinul stăpânului (boier, mănăstire, domnitor), apoi din nevoia de supraviețuire (după dezrobire) au fost forțati să practice ocupații care nu aveau nimic comun cu spiritul culturii lor, cu ceea ce știau să facă la nivel de artă în multe cazuri.

Chiar și azi s-a păstrat ideea că romilor li se potrivesc meserii precum măturător, gunoier, hornar, om de serviciu, lustragiu, slugă, văzător de vechituri și altele de gen. Desigur, toate meseriile sunt onorabile - ce s-ar face domnii fără gunoieri, de exemplu? - dar de aici până la a dezvolta un model mental colectiv că unora li se potrivesc anumite ocupații ar trebui să fie cale lungă.

In ceea ce privește statutul romilor din Imperiul Otoman, istoricii au ajuns la concluzia că printre romi, pe lângă meșteșugarii cu profesiuni tradiționale, au existat unii cu meserii precum măcelari, paznici de închisoare, ieniceri, polițiști, fabricanți de brânză, chirurgi, medici - e atestat in registrul fiscal din 1522-23.

E greșit să ne imaginăm că după sute de ani de călătorii (liberi în adevăratul sens al termenului), după alte sute de ani de robie, de marginalizare romii se pot integra în câteva zeci de ani între oameni care continuă (in prea mare parte) să-i marginalizeze. E ca și cum le-ai pretinde agricultorilor de zeci de generații ca într-o sută de ani să devină nomazi, să se descurce și să le și placă.

Știu că am scris mult - și prea puțin pentru câte sunt de scris, de spus - dar azi este Ziua Internațională a Romilor. 😊

Sursa foto 2:https://pixabay.com/users/miracosic-1326551/

Oglinda omului. RiO

Poza de mai jos nu am ales-o întâmplător pentru jocul Reflexii in oglindă inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate. Nu e tocmai o reflexie, conform jocului, dar e, totuși, una: peste timp - imaginându-mi că ovalul cu chipul tinerei e oglindă.

Luni - sau marți?! nu contează - m-a rugat o vecină să merg cu ea in piață să facă mai multe cumpărături și să o ajut la cărat, să nu facă zece drumuri. Era în jurul orei 11 - piața era aglomerată, dar nu chiar ca-n urmă cu 4-5 ani când am început să fac și eu cumpărături din piață, și mergeam de credeam că stau. Eu târam după mine un cărucior de piață, vecina, in fața mea, se oprea pe la tarabe. După ce am umplut căruciorul ne-am îndreptat spre una dintre porți, mergând încet, in urma altor bătrânei. Un bărbat înalt, solid, la vreo 50 de ani (după aprecierea mea de doi lei) se grăbea nevoie mare. La un moment dat era în fața mea, in spatele vecinei, și-l aud: Hai, babo, mișcă, că ne ia moartea aici! Nu sunt sigură dacă vecinei i s-a adresat sau doamnei care era în fața noastră cu câteva persoane și se deplasa cu ajutorul unui cadru, dar indiferent cui s-a adresat am simțit - aproape la propriu! - cum mi se adună tot sângele în cap. 

În fracțiuni de secundă am scos acul decorativ din reverul hainei și l-am înfipt în punga subțire unde, individul, avea cartofi. L-am înfipt în partea de jos a pungii întinsă la maxim de cartofi și am tras în sus cât s-a putut, cu intenția de-a o rupe prin zgâriere - individu' nu a sesizat nimic suspect. Îmi făcusem singură o astfel figură, cu ani în urmă, sfâșiind o astfel pungă cu vârful spiței de la umbrelă. Cartofii individului nu s-au împrăștiat, spre marea mea nemulțumire, dar mă calmasem. După câțiva pași, însă, in aproape aceeași formație, individul a început să culeagă cartofi printre picioarele oamenilor neînțelegători cu problema lui. Înjura de zor, oamenii vociferau că încurcă locul, dar nimeni nu l-a ajutat. S-a auzit și o voce: Dumnezeu nu bate cu bățul. Individul a înjurat și mai tare, și mai urât.

Ce-am povestit s-a întâmplat în cel mult două minute de înghesuială. Nu i-am spus vecinei, nu le-am spus alor mei (încă). Cred că nu a observat nimeni ce am făcut deoarece m-am prefăcut că am treabă cu o roată a căruciorului pe care-l aveam.

Știiiiuuuu, e oribil ce-am făcut! In acel moment radiam de satisfacție! Și după vreo cinci minute îmi părea rău că l-am pus în acea situație... Poate că se grăbea la o nevastă cicălitoare sau la una bolnavă sau din ultimii bani și-a cumpărat acei cartofi... sau... sau... Mai apoi mi-a părut îngrozitor de rău, nu doar rău, dar mi-a trecut destul de repede, in ideea că ar fi trebuit să-și țină frustrările pentru el, nu să spună ce a spus - vecina alături de care eram a fost tare supărată auzind vorbele inițiale ale individului, dar mai apoi s-a înseninat puțin, când tipul aduna cartofi in înghesuială. Acea slabă consolare a ei mi-a mers la suflet. Știu că îmi voi primi răsplata: acțiune și reacțiune, așa-i legea. 😃 Și... mai știu un lucru: aș face la fel dacă aș mai avea parte de-o ocazie asemănătoare. Ups.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/beasternchen-32364022/ (generată cu IA)

Despre adevar-La Rochefoucauld

Adevărul, in orice s-ar găsi, nu poate fi eclipsat prin nicio comparație cu un alt adevăr, și orice deosebire ar fi între două lucruri, ceea ce este adevărat într-unul nu eclipsează ceea ce este adevărat în celălalt: pot avea o mai mare sau o mai mică întindere ori pot fi mai mult sau mai puțin strălucitoare, dar sunt totdeauna egale prin adevărul lor, care nu este mai adevăr în cel mai mare decât în cel mai mic. Arta războiului este mai vastă, mai nobilă și mai strălucitoare decât arta poeziei; dar poetul și cuceritorul se pot compara unul cu altul și, în măsura în care sunt cu adevărat ceea ce sunt, legislatorul și pictorul etc.

Două subiecte de reflecție de aceeași natură pot fi diferite și chiar opuse, cum sunt Scipio și Annibal, Fabius Maximum și Marcellus; totuși cum însușirile lor sunt adevărate, ele se mențin când sunt puse față in față și nu se eclipsează prin comparare. Alexandru și Cezar dăruiesc regate; văduva dăruiește un pit: oricât de diferite ar fi aceste daruri, dărnicia este adevărată și egală în fiecare dintre ele și fiecare dăruiește in raport cu situația lui.

O persoană poate avea mai multe adevăruri, iar alta poate să nu aibă decât unul: persoana care are mai multe adevăruri are o valoare mai mare, și poate străluci prin aspecte in care cealaltă persoană nu strălucește; dar din privința in care și una și cealaltă sunt adevărate, ele strălucesc deopotrivă. (...) gradul de cruzime săvârșit asupra unui animal nu încetează de a sta alături, in aceeași categorie, cu cruzimea suveranilor celor mai cruzi, deoarece gradele lor diferite de cruzime au un adevăr egal. (...)

Pentru Citate favorite, pe blogul Floare de colț, din Maxime și reflexii, de Francois La Rochefoucauld, Editura Minerva, București, 1972, p.161; traducător Aurel Tita.

Corcodus, seara si noaptea. MFC

Miercurea fără cuvinte pe blog la Carmen: Între vis și realitate.

Important! Ce votez in luna mai

Alegerile prezidențiale 2.0 vor avea loc, primul tur, in data de 4 mai. Am citit lista candidaților și - ca în fiecare an electoral - mă văd obligată să votez răul cel mai mic. E cât se poate de clar: cei care candidează pentru funcții politice sunt tot mai nepotriviți. 

Despre unii dintre candidați nu știam nimic, iar ce-am aflat despre ei e practic irelevant in a-mi argumenta alegerea vreunuia. Alți candidați îmi sunt cunoscuți pentru că - cei mai mulți - doar in politică și-au câștigat averile (se spune că cine calcă în politică are noroc). Vreau să-mi conducă destinul de cetățean cineva priceput la ce va avea de făcut. 

Având în vedere cele de mai sus, m-am tot gândit, răzgândit, și aproape că m-am hotărât să susțin, cu votul meu, patrioții. Ei spun lucrurilor pe nume lăsând baltă corectitudinea politică.

De ce mi-a venit această idee? Poate pentru că m-am trezit în conștiință? Poate pentru că e Întâi Aprilie...?

Adevarul si Minciuna

S-a întâmplat cu mult, mult timp înainte de vremea aceasta: Adevărul a întâlnit Minciuna. Minciuna i se adresează Adevărului:

- Zi frumoasă!

Adevărul a verificat dacă e cum spune Minciuna. A privit spre cer - era senin; vrăbiile ciripeau, florile zâmbeau la soare. Da, era o zi frumoasă așa că i-a răspuns Minciunii:

- Zi frumoasă!

- E tare cald azi - zice Minciuna.

Adevărul verifică și constată că aerul e destul de fierbinte, așa că îi dă dreptate. Minciuna îl invită să se scalde în râul din apropiere - și-a scos hainele și a sărit în apă, de unde-i strigă Adevărului:

- Apa e minunată! Nu e foarte rece!

Adevărul intră în apă, dar nu apucă să se bucure de răcoare când vede Minciuna cum sare iute din apă, se îmbracă în hainele Adevărului și fuge.

Întristat, Adevărul iese pe mal dar refuză să se îmbrace în hainele Minciunii și pleacă gol-goluț, zicându-și că nu are de ce să se rușineze, dar oamenii începuseră să-l cam ocolească.

De atunci, oamenii acceptă mai ușor Minciuna îmbrăcată în adevăr decât Adevărul gol-goluț. Și tot de atunci Adevărul se dezvăluie pe sine în Parabolă.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/ulleo-1834854/

Poveste hasidică repovestită din amintire.

Adevarul gol-golut si Parabola

Odată, predicatorul dintr-un oraș a fost întrebat de un enoriaș de ce parabola are asupra oamenilor așa o mare forță de convingere. Predicatorul i-a explicat printr-o pildă:

- A fost o vreme când Adevărul umbla prin lume gol cum l-am făcut mama lui. Oamenii care-l întâlneau erau scandalizați și în niciun caz nu-i permiteau să intre în casele lor. Toți cei care-l vedeau se speriau și fugeau.

La un moment dat, in timp ce Adevărul rătăcea pe străzi, gândindu-se la necazurile lui, ocolit de oameni și batjocorit, l-a întâlnit Parabola, care era frumos îmbrăcată, aranjată - mai mare dragul s-o privești.

Mirată, Parabola se oprește și-l întreabă pe Adevăr: - Ce-ai pățit? De ce te plimbi gol și arăți așa de nenorocit?

Clătinând din cap cu tristețe, Adevărul ii răspunde:

- Am ajuns așa de bătrân și decrepit încât toată lumea mă evită.

- N-are sens ce zici! spune Parabola. Oamenii nu te evită pentru că ești bătrân! Ia-mă ca exemplu: nu sunt mai tânără decât tine și, cu toate acestea, cu cât îmbătrânesc, cu atât oamenii mă găsesc mai atrăgătoare. Îți zic un secret despre oameni: nu le plac lucrurile pure și simple, dar când aceleași lucruri sunt frumos ambalate, puțin artificiale, devin încântătoare.

Uite cum facem - propune Parabola. Îți voi împrumuta de la mine haine frumoase și vei vedea repede cum te vor trata oamenii.

Adevărul a acceptat propunerea și a îmbrăcat haine frumoase, primite de la Parabolă. Oamenii nu s-au mai ferit de Adevărul îmbrăcat frumos, aranjat, ci l-au primit cu drag. De atunci, Adevărul și Parabola au fost mereu împreună, nedespărțiți, stimați și iubiți de toți.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/moonflower5-5246057/ (generată cu IA)

E o poveste hasidică pe care am repovestit-o din amintiri.

Vei avea când vei fi mare

S-a întâmplat cu muuuulți, mulți câțiva ani in urmă. Eram pe plajă, la mare, cu părinții. Lângă cearceaful nostru era o familie care avea o puștoaică despre care cred că nu avea vârsta mai mare de cinci ani. Se juca împreună cu doi frați, din altă familie - o fetiță mai mărișoară și un băiețel mititel, care nu știa prea multe cuvinte. Cele două fetițe aveau slip, băiețelul era în pielea goală. S-au jucat ei cât s-au jucat până când părinții fraților i-au chemat, să plece. Fetița de lângă cearceaful nostru s-a apropiat de taică-său și l-a întrebat, tare:

- Ce atârnă la X? (nu mai știu numele băiețelului)

- E cocoșel, a zis tatăl.

- Vreau și eu!

- Vei avea când vei fi mare - i-a răspuns tatăl, foarte serios.

Fetița mai comentase ceva, tatăl răspundea, iar toți cei care am auzit răspunsul la prima întrebare a fetiței aproape că ne-am stricat de râs. Și azi mă amuză faza.

*

Tot zicea Suzana - la o postare anterioară - de ceva amuzant auzit pe stradă sau pe aiurea. Nu era pe stradă, ci pe plajă, și-am zis că de ce nu? dacă tot îmi aminteam faza de câte ori vedeam, pe plajă, la "iarbă verde", copilași în pielea goală; și mă distrez de câte ori în amintesc. Fără legătură: o fi sănătos să ții copiii despuiați total, la soare, dar tare nu-mi place - gândindu-mă la toți dezaxații care circulă liber pe te miri unde, dar, in special, in locuri unde ar putea vedea copii în pielea goală.

Luna, cercetatorii, poetii si Biblia

Luna oamenilor de știință

Luna este satelit natural al Pământului și e vizibil pe bolta cerească datorită luminii solare pe care o reflectă - fără această lumină, Luna ar fi o altă rocă întunecată din univers. Luna, in timpul mișcării sale pe orbită, îndreaptă spre Terra mereu aceeași față, din cauza egalității dintre perioada sa de rotație și cea de revoluție.

Fazele Lunii - principale: Luna nouă, primul pătrar, Luna plină, ultimul pătrar - durează 29 de zile 12 ore și 44 de minute. Prin telescop, când e primul pătrar se observă mai ușor relieful selenar, datorită poziției favorabile a iluminării Solare.

Pe suprafața Lunii ajung numeroși meteoriți care constituie cauza reliefului accidentat, cu numeroase cratere. Regiunile plate mai întinse, situate în special pe fața îndreptată spre Pământ, au fost denumite mări și oceane, deși nu conțin strop de apă: Marea Liniștii, Marea Seninătății, Oceanul Furtunilor etc.. In multe cazuri, acestea sunt delimitate de lanțuri de munți care ating înălțimi comparabile cu cele ale munților de pe Terra: Munții Alpi, Munții Carpați, Munții Caucaz s.a..

Atmosfera pe Lună e practic absentă, motiv pentru care temperatura variază foarte mult in decursul unei zile lunare: între circa -150 și 130 grade Celsius.

Suprafața Lunii, remarcabilă prin rigiditate, e acoperită cu un strat gros de praf rezultat al dezagregării rocilor lunare, roci care sunt considerate a fi de natură vulcanică, in special roci bazaltice, cu o concentrație a elementelor titan, crom, zirconiu și ytriu mai mare decât cea obișnuită și cu unele minerale specifice, neîntâlnite pe Pământ.

Luna poeților

Într-o lume departe de tehnologiile moderne, oamenii priveau mai des spre cer, iar în nopțile senine admirau stelele și Luna. Mulți poeți - dovadă sutele de poezii - au compus versuri care omagiază această regină a nopții. Culoarea ei vibrantă, umbrele care o înconjoară, forma in continuă schimbare au inspirat multi poeți. Au privit-o ca fiind magică, misterioasă, făcând-o simbol al corului, al iubirii și frumuseții, un simbol al purității.

In vremurile când comunicarea nu se făcea așa de ușor ca azi, cei care erau departe de familie, de ființa dragă sufletului, simțeau despărțirea mult mai acut noaptea și ridicând ochii spre Lună aveau sentimentul că se apropie de cei dragi, Luna fiind puntea de legătură, mesagerul care reducea, psihologic, distanțele.

In multe poeme, poezii, Luna e comparată cu elemente care evocă emoții și imagini - sunt comparații folosite pentru a transmite semnificații profunde despre natură, timp și sentimentele umane.

Chiar și fără a fi poeți, mulți oameni văd Luna ca având ceva magic. Strălucirea ei blândă atrage inimile multora, le stârnește admirația. Așa că, nu-i de mirare că poeții au scris, de secole, despre Lună, încercând să-i surprindă frumusețea, să-i deslușească misterul sau, pur și simplu, au descris-o in versurile lor așa cum au simți-o privind spre ea. Aș zice că versurile despre Lună au un farmec atemporal.

Luna in Biblie

Oamenii au tendința de a se închina la orice pare mai mare, mai puternic decât ei - s-a întâmplat, in special, la începuturile Lumii, când oamenii se închinau, între altele, la Lună, gândind și o zeiță a Lunii. In multe culturi, oamenii au atribuit calități divine Soarelui și Lunii, ridicând altare, aducând jertfe și/sau daruri.

In Cântarea Cântărilor 6:10 se vorbește despre o femeie care este frumoasă ca luna. Un psalmist (Psalmul 89:37) a numit luna martorul credincios din ceruri - cu referire la legământul făcut de Dumnezeu lui David (2 Samuel 7:12-17), cu scopul ca Isus, moștenitor al lui David, să intre în posesia tronului pentru veșnicie (Isaia 9:7; Luca 1:32, 33).

Luna, scrie în Biblie, e o creație a lui Dumnezeu, așa cum este pământul, cum sunt stelele și toate celelalte. Cine își îndreaptă atenția de la Creator la creație se face vinovat de idolatrie (Romani 1:25). Luna e una dintre marile lumini pe care le-a făcut Dumnezeu în a patra zi a creației (Geneza 1:14-18) pentru a ajuta omenirea să marcheze trecerea timpului și rotația Pământului.

In primul capitol al Genezei, Dumnezeu face două lumini mari - o lumină mai mare și o lumină mai mică. Scriitorul Genezei nu le-a spus Soare și Lună pentru că aceste denumiri erau strâns asociate cu zeitățile păgâne și s-a dorit o diferențiere clară, subliniindu-se faptul că departe de a fi zeități sunt doar lumini, nu lucruri care trebuie adorate.

Altfel spus, in Biblie, Luna e doar lună, nu ceva de venerat, și fără o mare putere simbolică.

🌜

Cred că din toate aceste trei perspective Luna este... misterioasă. Poate că nu degeaba oamenii au țesut in jurul ei o mulțime e legende, nu degeaba poeții i-au găsit loc în versurile lor. Chiar și din perspectivă biblică se poate spune că luminătorul mic are aură de mister, având lumină de la luminătorul mare, așa cum omul are lumină de la Creator.

Surse foto: 1 Wikipedia, 2 și 3 pixabay.

Dilema lui Heinz, de Lawrence Kohlberg

Lawrence Kohlberg (25.10.1927-17.01.1987) a fost un psiholog american care a creat Stadiile de dezvoltare morală avansate. In studiile sale s-a folosit, exemplificativ, de povești precum cea pe care o relatez mai jos (poate nu tocmai cu fidelitate) și care e cunoscută cu titlul Dilema lui Heinz (1950), prin care psihologul încearcă să arate felul în care indivizii își justifică acțiunile dacă s-ar afla in dileme morale similare:

Soția lui Heinz era pe moarte. Exista un singur medicament care ar fi putut să o salveze. Era un medicament descoperit recent de un farmacist din oraș. 

Producția medicamentului era scumpă și farmacistul cerea de zece ori prețul de producție. El a plătit 200 de dolari pe substanța activă și cerea 2000 de dolari pentru o doză mică de medicament.

Heinz a împrumutat bani de la toți cunoscuții săi, dar a reușit să adune numai jumătate din sumă, 1000 de dolari. I-a spus farmacistului că soția lui moare și l-a rugat să îi de-a medicamentul pentru suma strânsă, urmând să-i plătească diferența mai târziu. Farmacistul a fost categoric: Nu; eu am descoperit medicamentul și intenționez să fac bani pe seama acestuia.

Heinz, disperat, a spart laboratorul farmacistului și a furat medicamentul care ar fi salvat-o pe soția lui.

Ar fi trebuit să facă Heinz asta? De ce da sau de ce nu?

Dilema lui Heinz e un exemplu folosit frecvent în etică și morală și, in aceeași idee, există și alte versiuni: dilema feroviarului sau dilema prim-ministrului - aceasta din urmă e ecranizată in primul episod din serialul Black Mirror.

Teoria lui Kohlberg arată că justificarea pe care o oferă fiecare participant la un test despre etică și morală este importantă. Și, dintr-un punct de vedere teoretic nu contează ce ar fi trebuit să facă Heinz.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/mohamed_hassan-5229782/

Te rog din tot sufletul meu

O după-amiază liniștită, într-o răcoroasă zi de primăvară. Pe la ora 15 am ieșit să fac ceva cumpărături. La colțul blocului, lângă un parapet care protejează trecătorii de subsolul unde sunt garaje, era un tip înalt, solid, bine îmbrăcat (sport) și cu o șapcă trasă pe ochi, care se agita făcând pași pe alee și butonând telefonul, destul de nervos. Am avut o tresărire, pentru că e un loc unde se opresc unii să consume alcoolul cumpărat în magazinul de la parterul blocului, dar m-am liniștit repede pentru că am văzut pe parapet un pahar de cafea, cu capac. Sigur că putea fi orice in acel pahar... Când am trecut pe lângă el i-am observat tenul ușor roșiatic și avea acea... aparență de om care bea des, dacă nu chiar zilnic.

Când am revenit de la alimentara tipul nu mai era acolo. In casă, fac ce fac apoi mă așez la masă, să lucrez ceva. Nu știu cât timp a trecut și-am auzit afară un glas plângăcios care zicea ceva nedeslușit. Când e fereastra deschisă - și mereu e, măcar oberlihtul - n-am cum să nu aud. Mi-am zis că iar au venit puștanii care trag prenadez din pungă și am ignorat. Dar glasul continua să se audă - puștanii amintiți sunt, de regulă, in trecere - așa că am vrut să știu ce se întâmplă, să nu fie cineva care să aibă nevoie de ajutor imediat. M-am dus la fereastră și l-am văzut, pe trotuar, pe tipul întâlnit la colțul blocului. Acum avea o pungă de nailon și vorbea la telefon cu iubita - sau fosta iubită. Ce-i spunea ea am dedus din cuvintele lui - a avut bun-simț și nu a deschis difuzorul, cum mai fac, de regulă, cei care vorbesc la telefon din mașină și străinii ascultă intimitățile interlocutorilor nevăzuți.

Te rog din tot sufletul meu, iubita mea... Mâine e ziua mea, zicea cel mai des băiatul (avea până în vârsta de 30 de ani). Am un tort... Atunci o cafea... Nu sunt beat, iubita mea (in punga de nailon avea o sticlă-pet de bere). Te rog din tot sufletul meu...

Glasul lui părea încărcat de lacrimi și mă durea sufletul pentru el, deși eram conștientă că interlocutoarea avea, sigur, motivele ei pentru care refuza să-l întâlnească, plus că sigur băuse ceva. Din când în când întreba: Mai ești? Mă mai auzi? semn că femeia tăcea. M-a întristat acel... monolog și nu-mi iese din minte - poate scap acum, scriind (deseori se estompează ceva ce povestesc in scris, sau se șterge, cel puțin temporar).

Nu m-am mai putut concentra la lucru, deși nu mai eram atentă la acel tânăr - habar nu am când a plecat... Am rămas, însă, cu un gust amar în suflet, gândindu-mă că e posibil ca preferința lui pentru alcool să-i distrugă viața. Poate va înțelege, la un moment dat, că alcoolul nu e rezolvare pentru nimic, deși nu știu cât ar putea să o facă fără ajutor.

Făceam in minte zeci de scenarii. Poate e agresiv când e beat și e bine ca femeia să nu-i mă acorde nicio șansă, dar chiar dacă nu e agresiv, dar bea des, tot e aiurea să-i mai dea vreo șansă dacă nu are de gând să consume timp ajutându-l să renunțe la consumul exagerat de alcool (semnele i se văd deja pe chip).

Poate veți crede ca-s sărită total de pe șine, dar mă durea (mă doare) sufletul pentru acel om (pentru astfel de oameni). Mi l-am imaginat copil... Ceva, cineva l-a stricat pe acest tânăr. Poate că părinții îl iubesc și s-au străduit să îl educe bine, să îi ofere ce are nevoie și l-a stricat anturajul nepotrivit; poate e din fire timid, anxios, și alcoolul l-a ajutat să depășească astfel de stări... Poate că nu a avut parte de părinți grijulii... Zeci de poate! Și o singură certitudine: viața îi va fi distrusă dacă nu renunță la consumul excesiv de alcool. Teoretic, acești oameni pot fi ajutați; practic, însă, numai ei se pot salva (cu ajutorul altora).

Cred că singurătatea și sărăcia îi așteaptă, la un moment dat, (și) pe cei care consumă alcool in exces.

(imaginea e de pe pixabay)

Cum dobandesti intelepciunea. Anecdota

Într-o zi, un tânăr veni la un înțelept și-l întrebă: - Părinte, ce trebuie să fac pentru a dobândi înțelepciunea?

Înțeleptul nu binevoi să răspundă. Repetând de mai multe ori întrebarea cu același rezultat, tânărul sfârși prin a se retrage, dar reveni a doua zi, cu aceeași întrebare pe buze. Din nou fără răspuns. Atunci el reveni a treia zi, întrebând iarăși: - Ce trebuie să fac, Părinte, pentru a dobândi înțelepciunea?

In cele din urmă, înțeleptul se îndreptă către un râu din apropiere și, intrând în apă, rugă tânărul să-l urmeze. Ajuns la o adâncime suficientă, îl prinse de umeri și-l ținu sub apă, in ciuda eforturilor făcute de băiat pentru a scăpa. După câteva clipe îl lasă liber și când adolescentul își redobândi, cu mare greutate, suflul, înțeleptul îl întrebă: - Fiule, când erai sub apă, ce-ți doreai tu cel mai mult?

Fără să ezite, tânărul răspunse: - Aer, aer! Voiam aer!

- N-ai fi preferat bogăția, plăcerile, puterea sau dragostea, fiul meu? Nu te-ai gândit la niciunul din lucrurile astea?

- Nu, Părinte, n-avem nevoie decât de aer, și nu mă gândeam decât la asta, răspunse iute tânărul.

- Ei bine, reluă înțeleptul, pentru a dobândi înțelepciunea, trebuie să o dorești tot așa de intens precum adineauri îți doreai aerul. Trebuie să lupți pentru ea, alungându-ți orice altă ambiție din viață. Ea trebuie să fie singura și unica ta aspirație, noapte și zi. Dacă vei căuta înțelepciunea cu o astfel de înfocare, cu siguranță, fiul meu, vei deveni un înțelept.

Textul e copiat din cartea Cosmogonia Rozicruciana (1973), de Max Grindel, editor Asociația Rozicruciana, tipografia Brastar, Brașov, 1996; traducător Adrian Anastasiu.

Biblia și politica

In ultimele luni - cinci, șase - am constatat că tot mai mulți politicieni sunt in gură cu numele divinității și mulți cetățeni se prezintă pe la mitinguri cu crucea în mână, cu icoane... M-am gândit că ceea ce știu eu din Biblie nu știu bine... Prea mulți dintre cei care-și scandează / strigă creștinismul aproape urlând se comportă total opus învățăturilor din Biblie. Așa că... am studiat, să aflu ce scrie în Biblie despre politică. Probabil că nu am descoperit toate versetele in care se amintește despre cezari, stăpâniri etc. - sunt și multe trimiteri de la un verset la altul și, cum nu știu Biblia pe de rost - deși știu, in principiu, ce conține - nu am dat curs trimiterilor; sigur, nici nu am vrut o lucrare de doctorat.

Înainte de toate: in Decalog, Porunca a III-a sună așa: Să nu iei numele Domnului Dumnezeului Tău în deșert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deșert numele Lui. (Deuteronomul 5:11)

Numele lui Dumnezeu este sfânt, nu-l folosești in fiecare discurs politic (in context), nu te folosești de numele Lui când inciți oamenii la nesupunere, când înjuri etc.. Să comentezi rânduielile lui Dumnezeu înseamnă tot a lua numele Lui în deșert, la fel și în cazul jurămintelor, promisiunilor mincinoase.

Mai jos enumăr cele câteva versete la care m-am oprit. Am și comentat la unele  - pentru că nu am vrut să mă abțin - ce am observat in comportamentul celor care invocă numele lui Dumnezeu și umblă cu crucea pe la adunări politice când ar trebui să știe clar că lumea lui Dumnezeu e total diferită de lumea oamenilor. Cei care sunt creștini ar fi trebuit să știe că Fiul Domnului a spus: 

Împărăția Mea nu este din lumea aceasta (...) Dacă ar fi Împărăția Mea din lumea aceasta, slujitorii mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăția Mea nu este de aici. (Ioan 18:36)

Tot Isus a spus: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (Ioan 14:6)

Altfel spus, cei care au credință în Dumnezeu și Fiul Său nu venerează politicieni sau oameni care vor să devină politicieni (in contextul dat)

Versete din Vechiul Testament

Psalmii

Ei s-au dus, dar Domnul împărățește in veac și Și-a pregătit scaunul de domnie pentru judecată. El judecă lumea cu dreptate, judecă popoarele cu nepărtinire. Domnul este scăparea celui asuprit, scăpare la vreme de necaz. Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine, căci Tu nu părăsești pe cei ce Te caută, Doamne! (Psalmii 9:7-10) 

Altfel spus, creștinul real își pune credința în Dumnezeu pentru a fi scăpat de necaz, știind că tot ceea ce i se întâmplă are o rațiune dumnezeiască - așa a dat Dumnezeu, cu alte cuvinte - și salvarea vine de la El, nu de la cei pentru care unii se iau la bătaie cu jandarmii, distrug bunurile altora, agresează oameni care își exercită profesia, strigă blesteme s.a.m.d.. Dacă Dumnezeu permite necazul o face pentru ca acel credincios să devină mai puternic, să învețe o lecție, să fie întărit în credință etc. Pe scurt: tot ceea ce se întâmplă e voia Lui. De ce permite unele? Se poate doar presupune, dar povestea lui Iov ar putea fi un răspuns. Izbăvirea vine tot de la Dumnezeu; El îi ajută pe cei care acționează conform învățăturilor Sale.

Proverbe

Cine împarte cu un hoț își urăște viața, aude blestemul și nu spune nimic. Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă. (Proverbe 29:24-25)

In context, când un politician nu vrea / nu poate să-și justifice averea, creștinul ar trebui să se îndepărteze de acela. De regulă, veniturile secrete / ascunse nu sunt cinstite. Creștinul nu se teme de oamenii despre care alți oameni îi spun că îi vor face rău, îl vor face sclav etc. pentru că el are credință în Dumnezeu și știe că ceea ce se întâmplă este cu voia lui Dumnezeu. Pedeapsa e tot a lui Dumnezeu.

Isaia

El șade deasupra cercului pământului și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca un văl subțire și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el. El preface într-o nimica pe prinți și face fără însemnătate pe judecătorii pământului. De-abia sunt sădiți, de-abia sunt semănați, de-abia li s-a înrădăcinat tulpina in pământ: și El suflă peste ei de se usucă și un vârtej îi ia ca pe niște paie. (Isaia 40:22-24)

Puterea lui Dumnezeu e mare, altfel spus, iar cel care se încrede în Dumnezeu nu trebuie să recurgă la violențe, amenințări și blesteme pentru a scăpa de necaz, ci trebuie să îl roage pe Dumnezeu să-i de-a puterea de a îndura ceea ce chiar Dumnezeu a permis, de a schimba ceea ce ține de el, iar când acționează să o facă în litera Legii date de Fiul lui Dumnezeu.

Versete din Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Să plătim sau să nu plătim? Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd. I-au adus un ban și Isus i-a întrebat: Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sunt? Ale Cezarului, I-au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu (...) (Marcu 12:15-17)

Altfel spus, un bun creștin respectă legile statului în care trăiește, își plătește dările, își îndeplinește atribuțiile cu responsabilitate.

Epistola lui Pavel către Romani

Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda. (Romani 13:1-2)

Cred că acest verset a fost greșit înțeles de acei politicieni care s-au trezit vorbind gen noi suntem aici pentru că Dumnezeu ne-a ales. Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Dacă Dumnezeu le permite să aibă o vremelnică funcție politică nu înseamnă că i-a ales, ci doar că îi tolerează, pentru că fac parte din planul Lui.

Cei care se împotrivesc stăpânirii sunt, de regulă, cei care plănuiesc / execută lovituri de stat, revoluții, răscoale.

Accentuez: comentez in contextul Biblie-politica, pentru că e despre cei care flutură cruci, strigă că sunt creștini, invocă numele divinității în timp ce doresc răul altora, îi jupoaie in piața publică (metaforic sau nu) întocmesc liste negre, perorează amenințări cu moartea împotriva oricui nu simte, nu gândește ca ei. Isus îi mustra pe unii oameni, dar o făcea cu blândețe, fără să-i amenințe cu iadul.

Epistola (lui Pavel) către Filipeni

Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. (Filipeni 2:3-7)

Atunci când un politician sau un candidat la funcție politică îi cheamă pe oameni în stradă, în smerenie, acesta nu se gândește la alții, ci la sine, nu se unește cu alții în smerenie, ci stă la adăpost când cei chemați se bat cu jandarmii.

Evanghelia după Ioan

V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. In lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea. (Ioan 16:33)

Isus le spune celor care-i vor duce mai departe învățăturile că vor avea de suferit, așa cum a suferit și El, dar a biruit. Necazuri au atât credincioșii, cât și necredincioșii - se vor bucura cei care nu se vor mai concentra numai pe ei, pe problemele și nevoile lor, ci vor ajuta pe alții - nu vor înceta să fie buni orice ar fi. Atunci când, cu crucea în mână, cel care se consideră creștin răcnește jigniri la adresa altora ar trebui să știe că nu este pe calea arătată de Isus.

Epistola către Coloseni

El este chipul Dumnezeului Celui nevăzut, Cel întâi-născut peste toată creația. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile, cele care sunt in ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie scaune de domnii, fie domnii, fie căpetenii, fie autorități. Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile și toate se mențin prin El. (Coloseni 1:15-17)

Epistola către Tit

Adu-le aminte să se supună stăpânirilor și dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun, Să nu defaime pe nimeni, să fie pașnici, să fie îngăduitori, arătând întreagă blândețe față de toți oamenii. (Tit 3:1-2)

Dar de întrebările nebune, de genealogii, de certuri și de lupte privitoare la lege, ferește-te, căci sunt nefolositoare și zadarnice. (Tit 3:9)

Un fel de concluzie

Toți oamenii care consideră că sunt credincioși creștini și respectă Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să nu ia numele Domnului în deșert, folosindu-se de acest nume pentru a aduna capital politic; ar trebui să nu incite oamenii la violență; ar trebui să nu blesteme, să nu înjure, să nu defăimeze, să nu mintă, să nu facă promisiuni pe care știu că nu le pot onora, să nu se creadă mai presus de alții și - nu in ultimul rând - să nu se creadă aleșii lui Dumnezeu. 

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/nextvoyage-5275305/

Notă. Acest text reprezintă opinia mea cu privire la contradicția observată în jurul meu in ultimele câteva luni: oameni care se consideră creștini și care se comportă total opus Cuvântului lui Dumnezeu, Bibliei. Să nu înțeleagă cineva că mă consider un om care respectă Biblia în tot și toate și nici să nu înțeleagă că aduc cuiva vreo critică - doar constat și scriu ce constat, exemplificând din loc in loc. Poate greșesc și mi se va atrage atenția, argumentat. 

Tot ce e sus seamana cu ce e jos. RiO

Pentru hermetism, analogia reprezintă relația privilegiată cu universul. Acest lucru e menționat în unul dintre textele hermetice fundamentale: Tabla de smarald, atribuită legendarului Hermes Trismegistul.

Reflexii in oglinda e un joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate. E un joc cu poze care conțin reflexii in oglinda. Imaginile in genul celei de mai jos îmi amintesc, aproape fără excepție, de Tabla de smarald.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/iniesta44-4560761/

Tot ceea ce e sus seamănă cu ce e jos și tot ce e jos seamănă cu ce este sus. Și aceasta pentru a se realiza un singur miracol, din care s-au născut apoi toate lucrurile, printr-o mereu aceeași operațiune.

Tatăl lui este Soarele, mama sa - Luna, Vântul l-a purtat în pântece, Pământul i-a fost doică.

Aici se afla părintele talismanelor din toată lumea, puterea sa este întreagă. Ea trebuie să se prefacă în pământ. Tu vei despărți, încet și cu inteligență, pământul de foc și subtilul de grosolan.

Puterea se va ridica de la pământ spre cer și va cobori din nou pe pământ, pentru a primi forța lucrurilor superioare și inferioare.

In acest fel, tu vei avea gloria și celebritatea întregii lumi.

De aceea,orice întunecime va fugi de la tine. Aici e puterea oricărei puteri. Ea va învinge tot ce e subtil și va pătrunde în tot ce e solid.

Astfel a fost creată lumea. Acestea sunt rânduielile minunate pe care le evoc.

Iată de ce mi se spune Hermes. Eu dețin înțelepciunea celor trei feluri de cosmos.

(Sigur că nu știu pe de rost textul de mai sus!)

Postarea se potrivește și în jocul Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Textul - zic cei care se pricep 😏 - conține axioma pe care se sprijină întreg hermetismul: analogia - echivalența - constituie principiul unificator al întregului univers, inclusiv omul.

Despre Hermes se spune că este fondatorul mitic al ocultismului (ocultism nu înseamnă vrăjitorie); e o figură mitologică aflată la răspântia unor multiple tradiții.

Electricianul stelar si castelana. MFC

Miercurea fara cuvinte la Carmen: Între vis și realitate.

Sursa foto șoricel: https://pixabay.com/users/betidraws-23986844/

Sursa foto pisica: https://pixabay.com/users/camiladenleschi-1542038/

Fragmente din romanul Pendulul lui Foucault,Umberto Eco

Romanul Pendulul lui Foucault a fost publicat de Umberto Eco în 1988; l-am citit in 1991, tradus de Ștefania Mincu și Marin Mincu pentru Editura Pontica din Constanța, 1991.

E un roman care m-a captivat, fiind o ironie cu privire la teoriile conspirației și a societăților secrete. E despre istorie, literatură și filosofie, dar prin modul în care a scris a estompat granițele dintre realitate și ficțiune.

Romanul e structurat în zece capitole numite după cei zece sefirot (sephirah) ai Arborelui Sephirot (Arborele Vieții cabalistic): Kether, Binah, Chockmah, Chesed, Geburah, Tipharet, Nezah, Hod, Jesod, Malkuth. Fiecare dintre aceste capitole are câteva subcapitole, să zic așa, numerotate începând cu primul capitol, și fiecare are un motto, un aforism, un citat care se potrivește mai mult sau mai puțin cu textul subcapitolului.

În romanul său, Umberto Eco ironizează și tendința umană de a vedea tipare acolo unde nu sunt, de a face conexiuni care nu există, in fapt.

Adaug și această postare în tabelul jocului Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Citez:

Cred că devenisem ceea ce tatăl fiecăruia dintre noi ne-a învățat în acei timpi morți, când nu se străduia să ne educe. Ne formăm din niște deșeuri de înțelepciune. Aveam zece ani și voiam ca ai mei să mă aboneze la un anumit săptămânal care publica sub formă de benzi desenate capodoperele literaturii. Nu din zgârcenie, ci poate din suspiciunea ce-o avea față de benzile desenate, tatăl meu încerca să scape de mine. Scopul acestei reviste, am decretat eu atunci, citind deviza seriei respective, pentru că eram un băiat isteț și convingător, este acela de a educa in mod plăcut. Tata, fără să-și ridice ochii din ziarul lui, zise: Scopul jurnalului tău e scopul tuturor jurnalelor, acela de a vinde cât mai multe exemplare.

In ziua aceea am început să devin incredul.

Adică, mi-a părut rău că fusesem credul. Mă lăsasem pradă unei patimi a minții. Asta e credulitatea.

Nu înseamnă că incredulul nu trebuie să creadă nimic. Nu crede orice. Crede câte un lucru o dată, iar pe al doilea numai dacă derivă în vreun fel din primul. Procedează ca un miop, metodic, nu cutează spre orizonturi. Când două lucruri nu se potrivesc, a le crede pe amândouă, și cu ideea că există pe undeva un al treilea, ascuns, care le unește, asta e credulitatea.

Incredulitatea nu exclude curiozitatea, o întărește. Neîncrezător in înlănțuirile de idei, iubeam polifonia ideilor. E de ajuns să nu crezi in ele, și două idei - ambele false - pot intra in coliziune creînd un bun interval sau un diabolus in musica. Nu respectam acele idei pentru care alții își puneau viața în joc, dar două-trei idei pe care nu le respectam puteau crea o melodie. Sau un ritm, eventual de jazz.

(...)

Conștient fiind că nu cred, mă simțeam vinovat printre cei care credeau. Deoarece simțeam că erau pe drumul cel bun, m-am hotărât să cred, așa cum ai lua o aspirină. Nu-ți face niciun rău, și pe deasupra devii mai bun.

M-am trezit în mijlocul Revoluției, sau cel puțin al celei mai uimitoare simulări a ei care a avut loc vreodată, căutând o credință onorabilă. Am considerat că e onorabil să participi la adunări și marșuri, am strigat împreună cu ceilalți: Fasciști, burghezi / multe zile nu aveți!, n-am aruncat cu pietre de pavaj sau cu bile de metal pentru că întotdeauna mi-a fost frică să nu-mi facă și mie alții ceea ce le făceam eu lor, dar simțeam un fel de ațâțare morală fugind de-a lungul străzilor din centru, când poliția își încărca armele. Mă întorceam acasă cu sentimentul că mi-am făcut o datorie. In adunări nu reușeam să mă înflăcărez de neînțelegerile care divizau între ele diferite grupuri: aveam bănuiala că era de ajuns să găsești citatul just pentru a trece de la un grup la altul. Mă amuzam găsind citate potrivite. Modulam. (...) Eu voiam să am numai curiozități. (...) Opțiunea mea politică a fost filologia.

(...)

Poate pentru că dimineața trăiam in plin entuziasm, după amiaza identificam știința cu neîncrederea. De aceea am dorit să studiez ceva care să-mi permită să spun ceea ce putea fi afirmat pe baza unor documente, ca să-l disting de ceea ce rămânea ca obiect de credință.

Fragmentele de mai sus le-am transcris din romanul Pendulul lui Foucault, volumul unu, capitolul Binah, subcapitolul șapte, cu motto:

Nu așteptați prea mult de la sfârșitul lumii. (din Aforisme, Stanislav J. Lec)

Ce vor femeile de 8 Martie

Habar n-am ce vor femeile de 8 Martie sau in general, dar, întâmplător - sau nu - într-un jurnal de știri tv pe care am vrut să-l urmăresc în timp ce mărunțeam niste morcovi, am auzit despre un sondaj de opinie cu întrebarea ce vor femeile de 8 martie? Cică, cele mai multe vor mai mult timp pentru ele. Ce naiba de dorință mai e și asta, pentru 8 Martie?! Într-o zi festivă vor mai mult timp pentru ele? Sigur, vor să renunțe la responsabilități în această zi din an. O zi pe an mai mult timp pentru ele? Pe bune, cine simte astfel de nevoie ar putea alege oricare altă zi din an.

Ce cârcotașă sunt; nu? Da! Auzi la ei, ce sondaj și-au găsit de făcut! Pe un eșantion de câte femei? Oricâte ar fi fost tot nu se poate afirma că toate femeile vor asta de 8 martie. Da, da, majoritatea vor, nu toate.

Apoi... Ce înseamnă timp pentru ele? Să stea cu prietenele? Să stea la coafor, saună, masaj, cosmetică, manichiură-pedichiura, să citească, să stea degeaba, să... mai știu eu ce? Chiar nu fac caterinca intrebandu-ma - și întrebând - asta pentru că orice zi e bună pentru așa ceva, iar de 8 Martie, de Ziua Femeii, multe au parte de asta fără să-și dorească. No, e un fel de tradiție, să zic așa, ca in această zi femeia să facă mai puține ca de obicei (ce rămâne nefăcut azi face mâine 😊). Sunt conștientă că o mulțime de femei nu-și mai găsesc capul de câte au de făcut, dar de ce să răspundă la un sondaj (imbecil) că de 8 Martie vor mai mult timp pentru ele?

Evident, pentru că mie-mi pare imbecilă întrebarea - pentru un sondaj cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii - nu înseamnă că este imbecilă întrebarea, și imbecilă sunt eu, că nu înțeleg de ce musai in 8 martie, când e posibil in oricare zi din an o pauză.

Toate ca toate, și dincolo de toate, doresc tuturor să primească ce-și doresc... cât timp le va fi bine pe termen lung și foarte lung. Pentru că - nu-i așa?! - sunt dorințe care se împlinesc și, mai apoi, ne-am fi dorit să nu se îndeplinească. Vorba nu știu cui: sunt mai mulți cei care plâng pentru că li s-a îndeplinit o dorință, decât sunt cei care plâng că nu li s-a îndeplinit. Dacă e să fie cu lacrimi, să fie cu lacrimi de bucurie!

Dacă tot v-am supărat, las mai jos două bancuri - poate nu le știți și zâmbiți:

Inițial, ziua femeilor a fost hotărâtă pentru 6 martie, dar cum lor le-a luat două zile să se pregătească, sărbătoarea a fost mutată în 8 martie.

Și ziua bărbaților a avut fixată o dată pentru a sărbători, dar cum ei au uitat-o s-a hotărât să fie sărbătorită imediat după cea a femeilor.

Două femei discută, la o cafea. Una zice:

- Fată, câte flori ai primit de 8 martie?

- Peste o sută - zice cealaltă.

- Și unde le-ai pus pe toate? se miră prima.

- Într-un folder, pe ecranul laptopului.

🌹 La mulți ani de 8 Martie! 🌹

Primăvară frumoasă!

Foto: https://pixabay.com/ro/users/anestiev-2736923/

Legiuni de imbecili.Citate Umberto Eco

Umberto Eco (5.01.1932-19.02.2016), a fost un scriitor italian, editor, filosof, eseist, medievist, teoretician literar, semiotician. Este cunoscut în special pentru romanul Numele trandafirului (1980), dar a scris multe alte romane, texte academice, cărți pentru copii și multe eseuri.

A studiat la Universitatea din Torino, luându-și licența în estetică. A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre acestea. A primit multe premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare. Prin opera sa științifică, e considerat unul dintre cei mai importanți gânditori contemporani, iar eseurile pe care le-a scris - cu umor și ironie - sunt considerate modele ale genului. Operele lui au avut un număr record de traduceri.

In 2015 a fost invitat în fața studenților Universității din Torino (unde și el a studiat) pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa in Comunicare și Cultură Mass-Media. Cu această ocazie, la întâlnirea cu jurnaliștii, a vorbit și despre rețelele de socializare, afirmând la un moment dat:

Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Camarazii ii reduceau imediat la tăcere, in timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un laureat al premiului Nobel. Este invazia imbecililor.

Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr.

Cu aceeași ocazie, Umberto Eco i-a invitat pe jurnaliști să filtreze cu o echipă de specialiști informațiile de pe internet, pentru că nimeni nu mai este în stare să priceapă azi dacă un site e credibil sau nu.

Toate cele de mai sus s-au rostogolit, desigur, pe internet și care mai de care și-a dat cu părerea despre aceste afirmații. Unii s-au gândit că s-a ramolit bătrânelul, alții că nu știe care-i treaba cu dreptul la opinie și libertatea de exprimare - au dovedit, altfel spus, afirmațiile scriitorului.

Atunci când un senator (al României) vine și spune că un copil ucrainean (refugiat de război) primește alocație de 3700 lei și unul român are alocație de două sute și ceva de lei și o mulțime înghite spusa fără să o verifice, deși vin alții cu dovezi că alocațiile sunt egale, cum s-ar putea numi cei care iau de bun orice fără să verifice care-i adevărul?

Informațiile false bântuie pe internet și unii - puțini, prin comparație cu cei care împrăștie știri false, trunchiate, jumătăți de adevăr - muncesc să le demanteleze. Dar cine-i crede pe acești puțini? Ar fi simplu pentru imbecili mulțime să verifice cine spune adevărul, dar n-o face (mai ales dacă-i place cum sună minciuna).

Umberto Eco n-a afirmat interzicerea dreptului unora la opinie, dar când unul vine și zice vom comunica prin telepatie ca pe vremea lui Stefan cel Mare (a domnit în Moldova între anii 1457 și 1504) și o mulțime crede, nu prea ai cum să-l contrazici pe Umberto Eco.

Informațiile false, jumătățile de adevăr fac rău comunităților. Față in față cu cineva mai reușești să te faci înțeles, dar când un ecran e față in față cu alt ecran e mult mai greu, plus că orice ajunge foarte repede la foarte mulți - și nu mai poți opri minciuna, mai ales când fiecare mai adaugă de la el și pe acest circuit aproape nimeni nu verifică sursa originară, credibilitatea acesteia.

In plus, Umberto Eco nu e primul (și nici ultimul) care pune în discuție ce apare pe internet - se discută aspectul analfabeților, imbecililor încă de la mijlocul anilor 1990, când a început să se dezvolte internetul așa cum îl știm azi. Zău, acum: chiar crede cineva că găina naște pui vii?! Surpriză! Da, unii cred, sau se prefac a crede, ceea ce e totuna când tâmpenia se rostogolește pe internet.

Adaug la final șapte citate marca Umberto Eco pentru a înscrie postarea în tabelul jocului Citate favorite, găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Citate - Umberto Eco

Există patru tipuri de ideali: cretinul, imbecilul, prostul și nebunul. Normalul este un amestec echilibrat al tuturor celor patru.

Ne îndreptăm spre o nouă clasificare care nu se mai bazează pe bani, ci pe capacitatea de a folosi critic mintea și a selecta informația.

Din romanul Numele trandafirului

Nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudență decât adevărul. 

Nu clădi un castel de bănuieli pe un cuvânt. 

Există unele cuvinte care dau putere, altele care sporesc neputința și de felul acestora din urmă sunt cuvintele necioplite ale oamenilor simpli, cărora Dumnezeu nu le-a îngăduit să se exprime în limba universală a științei și puterii.  

Se fac azi mașini nemaipomenite, de care într-o zi se va vorbi, cu care se poate călăuzi cu adevărat mersul naturii. Dar va fi vai și amar dacă ele vor cădea în mâinile unor oameni care să le întrebuințeze ca să-și mărească puterea lor pământească și să îndestuleze pofta lor de avere.

Trăim pentru cărți. Misiune dulce in această lume dominată de dezordine și decădere.

Foto: https://commons.m.wikimedia.org/wiki/File:Italiaanse_schrijver_Umberto_Eco_,_kop,_Bestanddeelnr_932-9758.jpg#mw-jump-to-license

14 trăsături ale fascismului, Umberto Eco

In anul 1995, in The New York Review of Books, Umberto Eco (5.01.1932 -  19.02.2016) a publicat eseul Ur-Fascism (sau Fascismul Etern).

Fascismul este o ideologie politică radicală și autoritară - cercetătorii au inclus-o la extrema dreaptă a eșichierului politic - și poate fi definită ca fiind naționalism radical (ultranaționalism); urmărește puterea dictatorială, suprimarea opoziției, regimentarea societății și a economiei.

Fasciștii consideră că o națiune are nevoie de o conducere puternică, o singură identitate, colectivă, și consideră necesară capacitatea de a comite violențe și război pentru a menține națiunea puternică. Guvernele fasciste interzic și suprimă opoziția față de stat.

Fascismul respinge conceptele de egalitarism, materialism, raționalism in favoarea acțiunii, disciplinei, ierarhiei, spiritului și voinței. Într-un regim fascist o duc bine cei de la putere și/sau cei foarte bogați - toți ceilalți, mai ales cei săraci, au de suferit cel mai mult.

Deși seamănă, fascismul și nazismul sunt diferite. Nazismul poate fi considerat ca subdiviziune a fascismului - toți naziștii sunt fasciști, dar nu toți fasciștii sunt naziști.

Cele 14 trăsături ale fascismului, sintetizate de Umberto Eco, pot fi utile in a sesiza tendințele fasciste.

1. Cultul tradiției

Nu trebuie decât să te uiți la programa fiecărei mișcări fasciste pentru a găsi marii gânditori tradiționaliști. Gnoza nazistă a fost hrănită cu elemente tradiționaliste, sincretice, oculte.

2. Respingerea modernismului

Iluminismul, Epoca Rațiunii, este văzută ca începutul depravării moderne. In acest sens, ur-fascismul poate fi definit ca iraționalism.

3. Cultul acțiunii de dragul acțiunii

Acțiunea, fiind frumoasă in sine, trebuie întreprinsă înainte sau fără reflecție anterioară. Gândirea e o formă de emasculare.

4. Dezacordul este trădare

Spiritul critic face distincții, iar a distinge e un semn al modernismului. In cultura modernă, comunitatea științifică laudă dezacordul ca fiind o modalitate de a îmbunatati cunoștințele.

5. Frica de diferențe

Primul apel al unei mișcări fasciste sau incipient fasciste este un apel împotriva intrușilor. Astfel, ur-fascismul e rasist prin definiție.

6. Apelul la frustrarea socială

Una dintre trăsăturile specifice fascismului istoric a fost apelul la o clasă de mijloc frustrată, o clasă care suferea din cauza unei crize economice sau din cauză că s-a simțit umilită din punct de vedere politic. Sau speriată de o presiune venită din partea unor grupuri sociale inferioare.

7. Obsesia pentru un complot

Adepții trebuie să se simtă asediați. Cel mai simplu mod de a rezolva complotul este apelul la xenofobie.

8. Umilirea de bogăția și forța dușmanilor lor

Printr-o schimbare continuă a concentrării retoricii, inamicii sunt în același timp prea puternici și prea slabi.

9. Pacifistul e de partea dușmanului

In cazul ur-fascismului nu există luptă pentru viață, ci viața e trăită pentru luptă.

10. Disprețul pentru cei slabi

Elitismul e un aspect tipic al oricărei ideologii reacționare.

11. Toți oamenii sunt educați să devină eroi

In fascismul etern eroismul este normă. Acest cult al eroismului este strict legat de cultul morții.

12. Machism și armament

Machismul* implică disprețul față de femei, intoleranța și condamnarea obiceiurilor sexuale care se abat de la normă, de la castitate la homosexualitate.

13. Populism selectiv

Va exista in viitorul nostru un populism tv sau internet, in care răspunsul emoțional al unui anumit grup de cetățeni, selectați, va fi prezentat și acceptat drept Vocea Poporului.

14. Ur-fascismul folosește novlimba (nouvorba)*

Toate manualele naziste sau fasciste au un vocabular sărac și o sintaxa elementară, pentru a limita instrumentele care pot dezvolta gândirea complexă și critica.

Textul pe larg, in italiana: https://threefaces.org/umberto-eco-ur-fascismo/

*Machism - ideologie bazată pe ideea că, din punct de vedere social, bărbatul domină femeia și, in aceasta calitate de stăpân, are dreptul la privilegii (dex)

*Novlimba - o limbă fictivă, agramată, întâlnită în romanul politico-fantastic O mie nouă sute optzeci și patru (1984), scris de George Orwell (publicat în 1949). E o limbă curățată de toți termenii susceptibili de a da de gândit vorbitorilor și cititorilor, limbă curățată in special de acei termeni care ar putea vehicula noțiuni de morală sau idei critice despre regimul politic totalitar din roman.

Foto: https://pixabay.com/users/conmongt-1226108/